Cod produs: Filantropia bizantină și asistența socială
Disponibilitate: In stoc

Filantropia bizantină și asistența socială

   
      0 review-uri      
33 LEI
 

Părintele Demetrios Constantelos, profesor la importante instituţii de învăţământ superior din Statele Unite. Este un cunoscut teolog ortodox, specialist în domeniul civilizaţiei bizantine şi spiritualităţii ortodoxe. Lucrarea constituie un studiu sistematic al filantropiei bizantine până în secolul al XI-lea şi, într-un sens mai larg, un manual indispensabil pentru înţelegerea diferitelor aspecte ale vieţii bizantine. Cartea Părintelui Constantelos se recomandă...

mai mult  +

Părintele Demetrios Constantelos, profesor la importante instituţii de învăţământ superior din Statele Unite. Este un cunoscut teolog ortodox, specialist în domeniul civilizaţiei bizantine şi spiritualităţii ortodoxe. Lucrarea constituie un studiu sistematic al filantropiei bizantine până în secolul al XI-lea şi, într-un sens mai larg, un manual indispensabil pentru înţelegerea diferitelor aspecte ale vieţii bizantine. Cartea Părintelui Constantelos se recomandă tuturor celor interesaţi de gândirea Sfinţilor Părinţi în domeniul filantropiei creştine şi de acţiunea Bisericii în domeniul asistenţei sociale. Ea umple un gol în literatura de specialitate în limba română, care este tentantă să abordeze problema filantropiei mai mult din punct de vedere teologic decât istoric. O perspectivă istorică asupra filantropiei creştine se poate constitui într-un răspuns pentru cei tentaţi să minimalizeze rolul filantropiei în cadrul Bisericii Ortodoxe, acuzând-o că este istoric înclinată spre contemplaţie şi foarte puţin spre practică. Ea se poate constitui, de asemenea, într-o motivaţie pentru misiunea socială a Bisericii în societatea contemporană, cu atât mai mult cu cât astăzi asistăm la secularizarea filantropiei sociale creştine, la ruperea ei de Evanghelia Mântuitorului Hristos. Or temeiul filantropiei creştine este iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni. Este o lucrare hermeneutică şi sistematică care studiază filantropia ca mentalitate şi mod de viaţă în Bizanţ. Chiar şi criticii, care au văzut în Bizanţ numai superstiţii şi acte de barbarism, au cuvinte de laudă când vorbesc despre gândirea filantropică bizantină şi despre practicarea ei. Totuşi acest aspect a rămas aproape necunoscut şi insuficient studiat. În jurul anului 1348 Alexios Makrembolites, sublinia faptul că bizantinii erau generoşi şi iertători chiar şi faţă de duşmani care profitau de pe urma bunătăţii lor, deoarece filantropia era una din calităţile lor înnăscute. Afirmaţii similare face şi Împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1354) consideră că bizantinii se disting de alte popoare prin numeroasele lor acte filantropice. El aduce în atenţie faptul că filantropia era privită ca o virtute proprie nu numai celor bogaţi şi puternici ci şi , ci şi tuturor instituţiilor şi claselor sociale. De la Teofilact Simocatta, care a deţinut funcţia de secretar al împăratului Heraclie (610-641), se păstrează un discurs interesant care reflectă într-o anumită măsură etosul civilizaţiei bizantine. El prezintă Imperiul Roman târziu sau Bizantin ca un Stat care depăşea, în practicarea filantropiei, toate celelalte neamuri: „Romanii (bizantinii), în numele păcii, dau uitării vicisitudinile trecutului şi nedreptăţile… Şi pentru că ei depăşesc toate celelalte neamuri în ceea ce priveşte filantropia, nu se grăbesc să pună mâna pe arme.” În paginile cărţii se realizează un mozaic bizantin care oferă o imagine veridică a istoriei religioase şi sociale ale acestei societăţi. Conceptul de filantropie înseamnă mult mai mult decât simpla afecţiune, milă, prietenie şi compasiune. Este iubirea manifestată în vorbe şi în fapte, iubire arătată atât prietenilor cât şi duşmanilor , este iubirea de care trebuie să se bucure fiecare om pentru că este om. Adevăratul filantrop îşi ajută chiar şi duşmanii, El îl imită pe Dumnezeu, făcând fapte bune de care să beneficieze atât cei drepţi cât şi cei nedrepţi, tot aşa cum Dumnezeu revarsă peste toţi oamenii soarele şi ploile Sale cereşti. Cum este şi firesc, actele filantropice căutau să-l mulţumească nu numai pe filantrop, ci şi pe adevăratul izvor al oricărei binefaceri, adică pe Dumnezeu.

mai puțin  -