EDITURA DOXOLOGIA

EDITURA DOXOLOGIA

520 Articol(e)

pe pagina

Tabel  Lista 

Seteaza crescator
  1. Penticostarul - Cincizecimea Invierii
  2. Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul
  3. Pentru cei cu sufletul nevoias ca mine...

    Pentru cei cu sufletul nevoias ca mine...

    41,00 RON

    Opere complete. Sfantul Ioan Iacob de la Neamt-Hozevitul Vezi mai mult
  4. Spovedania si vindecarea sufletului
  5. Personalizarea socialului

    Personalizarea socialului

    20,00 RON

    Autor: Ionel Ungureanu Vezi mai mult
  6. Dictionar francez-roman
  7. Dictionar roman-francez
  8. Triodul - Golgota pocaintei

    Triodul - Golgota pocaintei

    32,00 RON

    Autor: PS Calinic Botosaneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor Vezi mai mult
  9. Sanatate din pomul Domnului

    Sanatate din pomul Domnului

    41,00 RON

    Constantin MILICA Roxana Mihaela ANGHEL Vezi mai mult
  10. Sarbatorile - Daruri ale Invierii

    Sarbatorile - Daruri ale Invierii

    32,00 RON

    PS Calinic Botosaneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor Vezi mai mult
  11. Duminicile - Peceti ale Invierii

    Duminicile - Peceti ale Invierii

    32,00 RON

    PS Calinic Botosaneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor Vezi mai mult
  12. Omilii la Psalmi
  13. Poveste adevarata

    Poveste adevarata

    7,00 RON

    Scriitorul Dorin Bujdei ne propune spre lecturare o nouă poveste… adevărată. Trasarea graniţei dintre imaginar şi real rămâne la latitudinea cititorului. Poveste adevărată începe în nuanţe gri, care prezintă suferinţa unui copil abuzat şi apoi abandonat de părinţi, jertfelnicia vieţii lui fragede. Copiii se mulţumesc cu puţin; pentru ei valoroase sunt lucrurile mici, cele care au suflet sau pe care ei le pot „însufleţi”. Adeseori îşi petrec timpul, cu o plăcere enormă, cu puţine sau substitute de jucării, dar niciodată nu vor accepta lipsa sau substituirea părinţilor. Astfel, autorul ne pune în faţă o problemă contemporană a societăţii: mutarea responsabilităţilor de îngrijire şi educaţionale de la părinţi, la bunici. Adus de părinţi într-un cătun în care cele câteva case păreau aruncate pe coamele dealurilor, în care chiar şi preotul era bătrân, un copil de cinci ani este lăsat în grija bunicului. În acel sat părăsit de tineri, dar neuitat de Dumnezeu, viaţa lui Dănuţ prinde culoare. Crescut de bunic şi apoi, la vârsta şcolarizării, de preotul satului, care devine astfel cel de-al doilea bunic al copilului, chip al milostivirii lui Dumnezeu, Dănuţ va fi, la maturitate, preot. O poveste adevărată vorbeşte despre singurătate şi regăsire, despre dăruire, dragoste şi recunoştinţă, ne provoacă pe toţi să regândim „utilitatea” părinţilor, tineri sau bătrâni, să apreciem valorile autentice ale vieţii. Vezi mai mult
  14. Calea unui tanar

    Calea unui tanar

    6,50 RON

    În ce măsură părinţii, la începutul existenţei propriului copil, pot evalua dacă mediul social de unde porneşte şi în care se va desfăşura viaţa aceluia este unul favorabil lui sau nu? Există oare, atunci, o metodă de calcul a fericirii cuiva? Nu există un început greşit în viaţă. Nu există drum greşit, atâta vreme cât obiectivul tău este Hristos, atât timp când privirea îţi este aţintită spre El. Şi chiar dacă altora li se pare că merg pe drumul cel mai scurt şi mai sigur, pentru că criteriile lor de evaluare sunt cele „fizice”, de „distanţă”, de „peisaj”, de cât de „cotit” sau cât de „drept” este drumul, calea ta este sigură pentru că destinaţia ta, Hristos, îţi dă siguranţa. Toate drumurile duc, mai lesne sau mai anevoie, într-un timp mai lung sau mai scurt, spre acelaşi obiectiv. Altfel, există doar îndepărtarea de drum, deruta, dezorientarea, hoinăreala, rătăcirea. Calea unui tânăr este o poveste despre intervenţia surprinzătoare a lui Dumnezeu în viaţa unui om, care ajunge mare solist pe scena operei din Milano, dar care a fost cândva prunc. Este povestea unui bebeluş părăsit de proprii părinţi, dar descoperit de un părinte al lui Dumnezeu şi îngrijit de o familie a Bisericii. O poveste prin care autorul Dorin Bujdei ne îndeamnă să descifrăm lucrurile importante din viaţa noastră, faptul că respingerea noastră de unii poate însemna alegerea de alţii, către care trebuie să ne îndreptăm cu recunoştinţă. Calea unui tânăr ar putea fi „calea” autorului, ar putea fi „calea” mea sau „calea” ta, ar putea fi „calea” copilului tău. Vezi mai mult
  15. Monahii ortodoxe purtatoare de lumina in intunericul comunist. vol. I

    Monahii ortodoxe purtatoare de lumina in intunericul comunist. vol. I

    13,00 RON

    Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei continuă colecţia lucrărilor dedicate suferinţelor prin care a trecut Biserica Ortodoxă Română în timpul regimului comunist (1948-1989) cu o nouă apariţie editorială: „Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist”. Autorul acestei cărţi este părintele ieromonah Siluan Antoci, vieţuitor în obştea Mănăstirii Pângăraţi. Spre deosebire de alte lucrări dedicate acestei traume istorice, cartea de faţă aduce un suflu nou menit a revigora un domeniu ce pare a fi intrat într-o oarecare stare de blazare. Atât din punctul de vedere al temei tratate cât şi al modului de abordare, cartea părintelui Siluan Antoci reuşeşte să aducă lumină asupra unei dimensiuni a martirajului sub regimul comunist mai puţin cunoscută şi mai puţin tratată în lucrări de mare întindere: pătimirea monahiilor ortodoxe române, chinurile la care au fost supuse pentru singura vină de a dori să fie mirese ale lui Hristos într-un veac antihristic. Cartea reuşeşte să îmbine exemplar elementul de factură documentară cu cel al naraţiei propriu-zise a evenimentelor. Trebuie precizat, în paralel, că acest aspect, al factorului documentar, este structurat pe două planuri: cel al documentelor şi al actelor pe care autorul le-a cercetat în premieră la Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, la Arhiva Episcopiei Râmnicu-Vâlcea, Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Muncii (toate fiind redate în anexele cărţii) şi cel al mărturiilor audio înregistrate de autor, interviurile pe care acesta le-a luat maicilor care au trecut prin urgia prigoanei şi care i-au supravieţuit, interviuri ale căror transcriere apare în paginile volumului de faţă. Autorul oferă, mai întâi, o prezentare generală a situaţiei monahismului sub regimul comunist şi a prigoanei la care a fost supus de autorităţile timpului (capitolul „Monahii ortodoxe în luptă cu dictatura comunistă”), trecând apoi la cazurile particulare ale unor monahii pătimitoare (capitolul „Întunericul secolului XX şi monahiile ortodoxe purtătoare de lumină: maicile Mihaela Iordache, Tatiana Răduleţ, Olga şi Teodosia Gologan, Patricia Codău”) şi îşi încheie lucrarea cu un emoţionant interviu luat maicii Florentina Bârdan de la Mănăstirea Tismana, supravieţuitoare a holocaustului comunist. De o mare valoare documentară, cartea „Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist” este o lucrare izvorâtă din evlavia şi din recunoştinţa autorului faţă de nevoinţele celor care au udat şi sfinţit cu lacrimile, sudoarea şi sângele lor pământul României; aşa cum părintele S. Antoci mărturiseşte, în scrierea cărţii a fost impulsionat de „credinţa că rugăciunile acestor noi mucenici mă vor ajuta pe parcursul vieţii mele de monah, precum şi de gândul că, într-o zi, aceşti cuvioşi şi cuvioase vor fi canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Prin recunoaşterea oficială ne vom putea închina icoanei lor, vom înălţa cântări de laudă în cinstea lor, iar ei vor mijloci pentru noi înaintea tronului slavei lui Dumnezeu, acum când avem cel mai mult nevoie de rugăciunile lor, de pilda vieţii lor demnă de urmat nu numai de monahi şi monahii ci şi de credincioşii Bisericii noastre”. Vezi mai mult
  16. Dictionar grec-roman si roman-grec

    Dictionar grec-roman si roman-grec

    20,00 RON

    Aşa cum declară chiar autorul, Profesorul Gheorghe Badea, dicţionarul acesta se adresează, în primul rând, studenţilor. Mai întâi, celor greci care, aflându-se la studii în România, vor putea să se regâsească în spiritul Sfintei Liturghii sâvârşite în graiul lor, dar, în egală măsură, şi studenţilor români care pot, astfel, să pătrundă mai intens în adâncul de semnificaţii al textelor celor trei Sfinte Liturghii aflate în uz în Biserica Ortodoxă. În aceeaşi măsură, Dicţionarul grec-român şi român-grec al celor trei Sfinte şi Dumnezeieşti Liturghii poate fi de interes şi pentru cei care, pur şi simplu, sunt interesaţi de cultura greacă, călători, turişti sau pelerini, fie cercetători în biblioteci. Vezi mai mult
  17. Sparge Tacerea, Monahia Siluana Vlad

    Sparge Tacerea, Monahia Siluana Vlad

    10,00 RON

    “Sparge tăcerea” este un loc de întâlnire pe care l-am creat pentru cei care nu-şi mai puteau păstra durerea în tainele întunecate ale inimii şi doreau să-i dea glas în faţa altei inimi. Aşa s-au formulat şi mărturisit în cuvinte, dureri tăcute şi vechi, ajutând inima sălbăticită de însingurare să se frângă şi să se smerească pentru a primi mângâierea făgăduită de Cel ce Singur a fost acolo, cu noi şi în noi, de la început şi mereu, pe când eram ucişi. Cum? Aşa cum numai El şi adâncul nostru ştiu, şi cum Singur va dezvălui şi conştiinţei noastre de îndată ce ne vom îndura să nu mai ascundem sub obrocul negării şi în gropniţele „subconştientului” ceea ce n-am putut trăi atunci. Durerea unei suferinţe formate din frică, ruşine, vinovăţie şi uluire, dacă nu va fi trăită cu Dumnezeu şi aşa cum ne învaţă El, va intra într-o memorie acuzatoare pe care nimic n-o va putea reduce la tăcere. deşi negată şi îngropată în uitare, nu va dispărea, ci se va striga cu putre atât prin bolile trupului cât şi prin cele ale sufletului ca: frică, dispreţ de sine, violenţă faţă de propria persoană sau de aproapele, refuzul dreptului la bucurie prin alegerea unei vieţuiri în patimi şi păcate mascate de tot felul de „întâmplări nefericite”, „ghinioane”... Unindu-ne cu Dumnezeu şi mărturisind Lui felul în care „ne-am scris” şi ne-am trăit „povestea vieţii” fără El, vom ajunge să ne descoperim adevărata poveste a vieţii noastre, aşa cum este ea păstrată în „memoria Lui plină de iubire”. Şi aşa, oricât de tragică sau dureroasă, sau ruşinoasă ar fi fost ea, va deveni povestea mântuirii noastre. Iar mântuirea este Viaţă şi Bucurie, aici şi acum, şi în vecii vecilor. Aşa vom simţi şi cunoaşte că Viaţa noastră începe, de fapt şi în fapt, cu Hristos. În El şi cu El trecutul nostru nu mai e o povară, ci prezentul în care Bucuria Lui devine bucuria noastră. Nădăjduim că poveştile din această carte vor adeveri cele afirmate mai sus şi că vor deschide noi „urechi de auzit” celor aflaţi în suferinţă, atât ca victime cât şi ca prigonitori”. Maica Siluana Vezi mai mult
  18. Catehismul crestinului ortodox

    Catehismul crestinului ortodox

    5,50 RON

    Catehismul Părintelui Ioan Mihălcescu expune sub formă de întrebări şi răspunsuri principalele aspecte ale învăţăturii Bisericii Ortodoxe. Fundamentat pe Sfânta Scriptură, pe învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi structurat după cele trei mari virtuţi, Credinţa, Nădejdea şi Dragostea, catehismul explică Simbolul Credinţei, Rugăciunea Domnească, Fericirile şi Sfintele Taine. Totodată, pornind de la acestea din urmă, autorul lămureşte cele mai importante noţiuni şi concepte de teologie creştină. Vezi mai mult
  19. Rugăciunea care aduce roade. Buchet de texte duhovnicești pentru lectură zilnică

    Rugăciunea care aduce roade. Buchet de texte duhovnicești pentru lectură zilnică

    15,00 RON

    Pentru a putea să te rogi trebuie să te afli în acea stare ce ar putea fi definită prin sintagma „Împărăţia lui Dumnezeu”. Trebui să recunoaştem că El este Dumnezeu, că El este Împăratul; trebuie să ne predăm Lui. Să fim cel puţini preocupaţi de voinţa Sa, chiar dacă încă nu suntem capabili să o împlinim. Dar dacă nu facem astfel? Dacă ne raportăm la Dumnezeu precum acel tânăr bogat care nu L-a urmat pe Hristos fiindcă era prea bogat, atunci cum putem să-L întâlnim? Atât de adesea, ceea ce dorim să avem prin rugăciune, printr-o relaţie profundă cu Dumnezeu după care tânjim este pur şi simplu o altă perioadă de fericire; nu suntem pregătiţi să vindem ceea ce avem pentru a cumpăra mărgăritarul de mare preţ. Cum atunci să dobândim acest mărgăritar de mare preţ? Pe acesta nădăjduim să-l obţinem? Nu este la fel precum în relaţiile dintre oameni: când un bărbat sau o femeie simte iubire pentru altcineva, pentru ei nu mai contează la fel alţi oameni. Ca să folosim o scurtă zicală din vechime: „Când bărbatul îşi găseşte o mireasă, el nu mai este înconjurat de bărbaţi şi femei, ci de oameni”. Nu este aceasta ceea ce s-ar putea întâmpla, ceea ce ar trebui să se întâmple cu toate bogăţiile noastre atunci când ne întoarcem către Dumnezeu? Mitropolitul Antonie de Suroj Vezi mai mult
  20. Tâlcuire la Cântarea Cântărilor

    Tâlcuire la Cântarea Cântărilor

    14,00 RON

    „Cartea Cântării Cântărilor se aseamănă unei femei care strălucește de frumusețe și care își sporește frumusețea naturală printr-o podoabă de mult preț, dar care este cuvioasă în purtare, iar în ascuns, are dispoziții potrivnice foarte înfățișării exterioare. Căci privirea asupra unei asemenea femei stârnește poftă celor desfrânați, cercarea însă vădește cumințenia ei, care nu se potrivește cu cortul cel dinafară. Tot așa și cu cartea de față: expresia, întocmită într-o formă mai erotică, pare că este ademenirea poftei pentru cei neînvățați, dar cugetul, descoperind celor ce se apropie austeritatea tainelor, face ușor de primit dificultatea înțelesurilor, prin farmecul expresiei și imită femeia care se folosește de frumusețe ca de un meșteșug pentru învățarea înfrânării la cei tineri, luând forma frumuseții, dar iconomisind învățătura. Căci femeia, care răpește prin simpla privire și care stârnește un dor arzător, cu ușurință mișcă mintea celor răpiți de ea oriîncotro voiește, punând stăpânire pe cei care sunt dispuși spre patimă și care de voie rabdă robia pentru bucurarea de vederea celei dorite; căci dragostea față de cea care le poruncește le ușurează lor osteneala poruncilor și ei socotesc jugul robiei lor ușor, având tirană constrângerea dispoziției lor pătimașe. La fel și această carte care ne stă înainte, cugetul ei atrage cu ușurință pe cititori spre primirea ei, fermecându-i prin expresia seducătoare, dar convingându-i să se supună cuvioșiei contemplației, conducându-i cu îndemânare de la litera părutei patimi la mistagogia dogmelor semnificate.” Vezi mai mult
  21. Despre cei care se pocăiesc

    Despre cei care se pocăiesc

    10,00 RON

    „Amintiţi-vă, fraţii mei, că nu există mărturisire a păcatelor în mormânt, nici ispăşirea păcatelor nu poate fi dăruită după ce va fi trecut timpul de pocăinţă. Grăbiţi-vă cât mai sunteţi în viaţă, cât mai „sunteţi cu pârâşii voştrii pe cale”[1]! Iată, ne temem de focul acestei lumi şi ne înfricoşăm de cleştii din fier cu care sunt schingiuiţi oamenii; dar comparaţi-le pe acestea cu mâinile veşnice ale schingiuitorilor şi cu flăcările ascuţite ce nu mor niciodată. Fraţilor, vouă vă grăiesc: prin credința Bisericii, prin propria mea purtare de grijă, prin sufletele tuturor celor din adunare, vă implor și vă rog să nu vă fie rușine de această lucrare a pocăinţei, să nu vă leneviţi să înfăşcaţi, cât de iute vă stă în putere, propovăduitele leacuri de mântuire: să vă smeriţi sufletele voastre prin jeluire, să vă îmbrăcaţi trupul în sac, să-l ungeţi cu cenușă, să vă sleiţi prin post, să faceţi îngenunchieri cu durere în suflet, să aflaţi ajutor prin rugăciunile multora. Dumnezeu vă va cruţa în măsura în care voi nu vă veţi cruţa în împlinirea canonului vostru de pocăinţă”. Sfântul Pacian al Barcelonei, Despre cei care se pocăiesc, XII, 1-3 [1]Mt. 5, 25. Vezi mai mult
  22. Eminescu, de la poetic la divin

    Eminescu, de la poetic la divin

    29,00 RON

    „Năzuinţa către Absolut rămâne tema principală a operei eminesciene, căreia i se subordonează toate celelalte teme şi motive. În unul dintre manuscrise, poetul apelează la o imagine simbolică pentru a sugera condiţia omului de geniu: „ O sută de izvoare pornind de la aceeaşi înălţime de munte…unele vor fi reîmpărţite pentru scopuri utile prin fel de fel de ţevi, altele vor mâna roţi, altele maşini…unul îşi va arunca liber apa spre cer”. Geniul nu este ancorat în imediat, el nu are în sânul neamului său un rol pragmatic. Singura lui menire este aceea de a arăta, neobosit şi imperturbabil, calea către cer.” Lucrarea reuneşte o serie de articole care încearcă să surprindă drumul lui Eminescu de la descoperirea poeticului ca dimensiunea inerentă a lumii la revelaţia absolutului divin, sursă şi model al oricărei creaţii. E un traseu sinuos, marcat de elanuri şi reveniri, de avânturi şi întoarceri, un parcurs ce dezvăluie trăirea poeziei la intensitatea maximă. Evoluţia interioară a poetului confirmă toate marile teorii estetice, începând cu Platon şi terminând cu Heidegger. Potrivit acestor teorii, poetul nu creează prin propria sa voinţă şi pricepere, ci e un receptacul al harului divin, instrument al unei forţe inspiratoare, izvorâte dintr-o sursă exterioară lui însuşi. Eminescu înţelege poezia nu ca o pură gratuitate, ca o podoabă, ci ca temei, ca aspect major şi indispensabil al vieţii. Creaţia este şi pentru poetul nostru aspiraţie către frumosul absolut, către adevărul absolut sau către binele absolut, iar absolutul nu e un concept abstract, pur teoretic şi iluzoriu, ci e absolutul divin, idealitatea şi perfecţiunea înseşi reunite în fiinţa lui Dumnezeu. În prelungirea acestor idei estetice de notorietate descoperim în poetica eminesciană o serie de idei romantice pe care poetul le încorporează în subtext: „poezia este limba maternă a seminţiei omeneşti” (Hamann), „poetul e un sacerdot, iar arta e serviciu divin” (Wackemroder), „simţul poetic are o mulţime de puncte comune cu simţul mistic, e strâns înrudit cu simţul profetic şi religios, cu toate formele ce clarviziune” (Novalis), „existenţa lui Dumnezeu este o realitate empirică, este chiar temelia oricărei experienţe” (Schelling). Poeticul este poezia în stare latentă, graţia pe care poetul o extrage din lucruri pentru a o transpune apoi în cuvânt. Poeticul este poezia nescrisă, risipită în amurguri şi răsărituri, în freamătul codrului şi în foşnetul trestiei, în unda clară a izvorului şi în raza călătoare a unei stele de mult stinse. Dăruit în întregime şi pentru totdeauna poeziei, Eminescu s-a lăsat purtat de ea prin locuri fantastice, către înălţimi de o irealitate ameţitoare, a văzut inefabilul şi s-a întors cu privirea scăldată în Adevăr. Poetul român a descoperit, ca atâţia alţi poeţi mari ai lumii, că poezia tinde neîncetat şi inexorabil către frumosul divin, că orice creaţie are drept cauză şi finalitate deitatea absolută. Fascinat de puterea de seducţie a poeziei şi copleşit de misterul ei, Eminescu descoperă dimensiunea mistică a poeticului, originea şi finalitatea lui transcendentă. Întâlnirea poeticului cu divinul este sugerată de o temă întâlnită în iconografia protocreştină: Iisus este reprezentat ca Orfeu, păstor şi poet totodată – un Orfeu creştin şi un Hristos cântăreţ aducând vestea cea bună a mântuirii. Autorul, Puiu Ioniţă, spune că Eminescu parcurge drumul de la poetic la divin în sensul că poezia sa, care nu e o poezie neapărat religioasă, a evoluat de la elementele concrete ale poeticului, mergând treptat, prin vis, prin credinţele populare şi prin mit, către spiritualizarea naturii şi a omului, către un misticism poetic şi cosmic, în care poeticul se confundă cu frumuseţea şi armonia divină. Lucrând asupra poeziei şi lăsându-se lucrat de ea, poetul a aflat că poeticul nu străbate doar poezia, ci toate artele şi întreaga existenţă, că în tot ce e frumos se manifestă chemarea unei transcenderi, că poezia este în Dumnezeu, iar Dumnezeu este poezie, aşa cum afirmă şi esteticienii secolului al XX-lea. Poezia nu se împlineşte decât atunci când poeticul întâlneşte divinul, în fond, atunci când poeticul se eliberează de toate adaosurile care îl pot înstrăina de esenţa sa imuabilă. Devotat poeziei cu o fervoare mistică, Eminescu parcurge un traseu metanoetic de la frumosul natural, la frumosul estetic şi apoi la frumosul divin. Vezi mai mult
  23. Taina credinței. Introducere în teologia dogmatică ortodoxă

    Taina credinței. Introducere în teologia dogmatică ortodoxă

    32,00 RON

    Teologia ortodoxă nu a avut niciodată o colecţie de adevăruri dogmatice la fel de bogată şi de exhaustivă după modelul a ceea ce a reprezentat pentru Apus Summa theologica a lui Thoma de Aquino, în care s-a încercat o sistematizare a întregii învăţături a credinţei creştine sub formă de întrebări-răspunsuri. Vreme de secole, lucrarea magistrală a lui Thoma de Aquino a predeterminat dezvoltarea gândirii teologice în Occident, care a devenit tot mai raţională şi mai scolastică. Influenţată de condiţiile istorice, teologia ortodoxă din ultimele veacuri cunoaşte o puternică înrâurire din partea „teologiei academice” apusene, care a pătruns destul de mult în manualele ruseşti de dogmatică redactate în secolul al XIX-lea. Îndepărtarea de viaţa duhovnicească autentică şi caracterul speculativ caracteristic „teologiei academice” din Biserica Catolică de până la Conciliul Vatican II sunt foarte prezente în teologia dogmatică rusă din veacul trecut. Abia în veacul al XX-lea, datorită scrierilor unor teologi precum Vladimir Lossky, G. Florovsky şi alţii s-a pus capăt influenţei scolasticii asupra teologiei ruse şi s-au elaborat noi perspective comune în cadrul cercetării teologice a căror deviză principală a fost: „Tot înainte, spre scrierile Sfinţilor Părinţi”. Viaţa în Hristos este un foc duhovnicesc, iar teologia care începe prin a se construi pe argumentele raţiunii este asemenea paielor mistuite şi transformate în cenuşă de focul experienţei religioase autentice. Teologia nu trebuie să fie în contradicţie cu viaţa duhovnicească, ci dimpotrivă, să izvorască din aceasta; aşa s-a întâmplat cu teologia Sfinţilor Părinţi vreme de douăzeci de secole, începând de la Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Ignatie Teoforul şi până la Sfântul Teofan Zăvorâtul şi Sfântul Siluan Athonitul. Ne-am străduit să ne bazăm în lucrarea de faţă pe învăţătura Sfinţilor Părinţi, ţinând seama de altfel nu numai de conţinutul comun al tuturor scriitorilor bisericeşti, ci şi de opiniile teologice specifice – theologoumena – revărsate de anumiţi scriitori în tezaurul de cunoştinţe al credinţei creştine. Potrivit concepţiei ortodoxe, criteriul cel mai important al rigorii teologice este consensus patrum, armonia şi consensul Sfinţilor Părinţi cu privire la chestiunile fundamentale de doctrină. Acest consens nu trebuie înţeles ca ceva artificial, elaborat prin amputarea contribuţiei individuale celei mai remarcabile a fiecăruia dintre autori sau ca un „numitor comun” al gândirii patristice. Consensul Sfinţilor Părinţi presupune înţelegerea lor în privinţa chestiunilor fundamentale, admiţând însă şi unele neînţelegeri cu privire la aspecte izolate. Din acest motiv, numeroase păreri personale ale Sfinţilor Părinţi fac parte din consensus patrum ca roade ale căutării lor spirituale de oameni de credinţă inspiraţi de Dumnezeu şi nu trebuie disociate în mod artificial pentru a elabora o viziune schematică sau o „sumă” teologică simplificată. Pe lângă părerile Sfinţilor Părinţi, am menţionat în această lucrare şi opiniile câtorva teologi ortodocşi contemporani. Dogmatica ortodoxă nu se prezintă ca un monument al Antichităţii creştine: ea necesită o receptare vie şi o interpretare actualizată, care să integreze experienţa omului din veacul al XX-lea. Spre exemplu, într-o expunere despre învăţătura dogmatică a Bisericii, este de neconceput să nu menţionăm opiniile unor teologi cu totul remarcabili precum Mitropolitul Antonie de Suroj sau arhimandritul Sofronie Saharov, care au ştiut să găsească răspunsuri la problemele arzătoare ale omului contemporan, din zilele noastre, rămânând în acelaşi timp întru totul fideli Tradiţiei patristice, probleme ce nu coincid nici pe departe cu cele ce preocupau spiritele omeneşti în veacul al IV-lea. Dogmatica ortodoxă nu poate fi redusă la o simplă repetare a ceea ce a fost spus deja de Părinţii din vechime. Desigur, nu este vorba despre o reinterpretare a dogmelor, ci de o interpretare înnoită a acestora datorită căreia experienţa de viaţă a creştinului din zilele noastre devine una cu sistemul dogmatic. Întemeiată pe experienţa spirituală, străină de orice raţionalism sau scolastică, teologia ortodoxă rămâne şi în zilele noastre la fel de vie şi de activă ca în veacurile trecute. Întrebările pe care şi le pune omul din zilele noastre sunt aceleaşi ca odinioară: ce este adevărul? Unde este sensul vieţii? Cum să găsim fericirea? Cum să dobândim fericirea cea veşnică? Creştinismul nu urmăreşte să pună punctul pe i, inventariind până la epuizare toate întrebările sufletului omenesc. El revelează însă o realitate diferită, ce depăşeşte în aşa măsură tot ceea ce ne înconjoară în această viaţă pământească încât, odată confruntat cu ea, omul îşi uită întrebările şi perplexităţile, deoarece sufletul lui este în contact cu divinul şi tace în prezenţa tainei pe care nici un cuvânt omenesc nu este în stare să-l exprime. Ilarion Alfeyev, Mitropolit de Volokolamsk Vezi mai mult
  24. Sfântul Petru Damaschinul – monah bizantin şi teolog duhovnicesc

    Sfântul Petru Damaschinul – monah bizantin şi teolog duhovnicesc

    34,00 RON

    În introducerea sa la tratatul Sfântului Petru Damaschinul Spre aducere aminte către propriul suflet, Sfântul Nicodim Aghioritul îl numeşte pe Petru „o comoară de înţelepciune şi cunoştinţă dumnezeiască”. Am încercat să demonstrez în această carte că afirmaţia lui Nicodim este adevărată. Programul duhovnicesc al lui Petru Damaschinul era în mod limpede adresat tuturor oamenilor – atât monahi, cât şi nemonahi. Petru afirmă că teologia sa duhovnicească nu este o carte „cum să…” despre nevoinţele vieţii duhovniceşti. Învăţătura sa are în vedere mântuirea întregii omeniri. Spre deosebire de mare parte din literatura monahală bizantină dintre secolele XII şi XIV, contribuţia lui Petru la monahismul bizantin nu este instituţională sau legislativă. Mai degrabă, duhovnicească. Iar viaţa duhovnicească nu reprezintă doar modul în care omul trăieşte, monah sau nemonah. În opinia Sfântului Petru Damaschinul, viaţa duhovnicească nu are decât un singur scop, unirea cu Dumnezeu. Vezi mai mult
  25. Viaţa Sfântului Ioan Iacob Hozevitul - pentru copii
  26. Buchet muzical
  27. Un călugăr putnean mitropolit al Transilvaniei. Sfântul Ierarh şi Mărturisitor Ilie Iorest
  28. Undeva într-o sihăstrie...

    Undeva într-o sihăstrie...

    6,00 RON

    Alexandru Lascarov-Moldovanu se înscrie printre intelectualii României uitaţi sau puţin cunoscuţi. A trăit în perioada 1885-1971, fiind apreciat, la timpul său, ca slujitor al legii, politician, scriitor, publicist, traducător. În toată viaţa sa exemplară şi prin toată opera sa, Alexandru Lascarov-Moldovanu s-a învrednicit a se face Domnului „slavoslovitor”. Multe din scrierile sale de meditaţie patristică, originale, rămase în manuscris, sunt învăluite în hlamidă literar-moralizatoare și se disting printr-un stil euharistic, specific şi inconfundabil; adevărate „mărgăritare”, care-şi cer dreptul spre lumină, spre a fi aşezate ală­turi de marea noastră literatură duhovnicească. Aceste zămisliri sunt „mângâietoare de suflet” şi-l recomandă pe Alexandru Lascarov-Moldovanu ca pe un adevărat mistagog de secol al XX-lea. Livia Ciupercă Adesea, în nopţi de nesomn, în nopţi de viscole sufleteşti, am călătorit cu gândul spre sihăstria din adâncul ascuns de munte, trecând pe la peştera lui Anatolie, stând de vorbă cu preacuvioşii Nicanor şi Agatanghel, pătrun­zând în biserica tăcută şi chemătoare sau urcându-mă, pe culme, în lumina a-tot-biruitoare şi vorbind cu tinerii plini de voie bună, care se duceau în căutarea frumuseţii. Şi din toate luam puteri, cu care să birui ameninţarea răului. Şi iată, apele talazului prinzând oarecare potolire, iar inima mea sim]ind datoria de recunoştinţă, am prins în mâna condeiului şi am scris, cu ajutorul lui Dumnezeu, rândurile aces­tea, ca, poate, şi alţii citindu-le, să capete şi ei puteri în vâltoarea luptei acestei vieţi. Alexandru Lascarov-Moldovanu Vezi mai mult
  29. Sfântul Paisie și ucenicii lui în Sfântul Munte și în Mănăstirea Simonopetra

    Sfântul Paisie și ucenicii lui în Sfântul Munte și în Mănăstirea Simonopetra

    10,00 RON

    Scrierea părintelui ieromonah Theologos, întemeiată pe manuscrise din arhiva Mănăstirii athonite Simonopetra, vine să întregească şi să confirme mărimea fenomenului spiritual din sec. al XVIII-lea ce are ca factor principal persoana haris­matică a Starețului Paisie Velicikovski. Publicată în cadrul unei sesiuni de comunicări științifice dedicată Mitropolitului Macarie al Corintului – un apropiat al Cuviosului Paisie –, aceasta prezintă figura duhovnicească a Starețului Paisie Velicikovski, aducând nou, pe de o parte, informații mai puțin cunoscute cu privire la viața sa din Sfântul Munte – în special aşezarea pentru puțin timp în Mănăstirea Simo­nopetra – iar pe de altă parte referințe ce au în vedere legătura duhovnicească dintre acesta şi Sfântul Macarie al Corintului în ceea ce priveşte activitatea editorial-duhovnicească filocalică. Ieromonah Nathanael Neacșu Vezi mai mult
  30. Scenete versificate după pildele evanghelice
  31. Imnele Sfinţilor Martiri Brâncoveni

    Imnele Sfinţilor Martiri Brâncoveni

    30,00 RON

    Decapitat pentru mărturisirea neabătută a credinţei sale în Hristos, Brâncoveanu se înrudeşte în jertfa sa cu Sfântul Ioan Botezătorul, devenind şi el un prodrom al Fiului lui Dumnezeu (Imnul lui Constantin Brâncoveanu – Imnele Bucuriei). Întru Adevărul, viaţa lui Brâncoveanu începe cu adevărat după decapitare. O viaţă care luminează ţara-i aşezată în Biserică. Lutul trupesc a fost transfigurat în lumină. Sunt multe feluri de a muri eroic şi de a fi cinstit şi plâns ca atare de ai tăi, dar cu totul altceva este să mori pentru credinţă, pentru Înviere. Dacă Avraam a fost cinstit şi lăudat de Dumnezeu pentru că nu a pregetat întru jertfirea unicului fiu, cu cât mai mult Brâncoveanu pentru cei patru fii ai lui, a căror jertfă a fost şi împlinită (Opţiunea lui Brâncoveanu – I.Ț.R.). Este el un exponent şi un trimis la cer al neamului său, neam căruia, primind suferinţele cu răbdare nesfârşită, precum Iov, i se înapoiază apoi, ca şi aceluia, totul, adică viaţa veşnică (Opţiunea lui Brâncoveanu – Imnele Ţării Româneşti). [...] Trupurile martirilor Brâncoveni au devenit pâini de jertfă, înrudite îndeaproape cu trupul-pâine al lui Hristos. Martirii Brâncoveni sunt mlădiţe ale Crucii lui Hristos – Pom al Vieţii (Imnul lui Constantin Brâncoveanu – Imnele Moldovei). Şi capătă încărcătură euharistică, de Pâine, Vin şi Cuvânt: Şi nouă de-acuma pâinea pustiei îngăduită De când în saci de grâu-i o cupă tăinuită Şi foametea nu se mai poate-ascunde De faţa Pânii Fiului niciunde. (Oratoriul lui Constantin Brâncoveanu şi al fiilor săi – Imnele Putnei) Costion NICOLESCU Vezi mai mult
  32. Sâmbăta lui Lazăr
  33. Iubirea de aproapele - ajutor pentru bucuria vieţii

    Iubirea de aproapele - ajutor pentru bucuria vieţii

    5,00 RON

    „Niciodată nu-i omul atât de fericit, decât atunci când se știe iubit și când iubește, când își revarsă iubirea din sufletul său. Adevărul este că noi nu trăim la tensiunea iubirii, nici nu ne dirijăm totdeauna după porunca lui Dumnezeu. Cei mai mulți dintre noi, chiar credincioși fiind, știm de porunca lui Dumnezeu, de porunca iubirii și cinstirii, dar, în general, ne manifestăm spontan. Nu suntem nici urâtori, nici iubitori. Chiar spune Sfântul Maxim Mărturisitorul că noi suntem, cumva, la mijlocul dintre iubire și ură. Avem capacitatea de a iubi, dar nu iubim încontinuu. Avem capacitatea de a urî și urâm când ne vine nouă să urâm. Cel ce nu iubește nu însemnă neapărat că urăște. Se află așa, cumva, la cota zero, acolo unde e confluența, punctul de întâlnire dintre negativ și pozitiv. Putem să mergem și înspre rău, putem să mergem și înspre bine. Cei mai mulți însă dintre noi iubim în mod spontan. În orice caz, nu se poate spune că am ajuns la măsura aceea, încât din sufletul nostru să se reverse tot timpul iubire, ci permanent noi suntem într-o situație în care putem și să iubim, și să urâm; iar dacă am trecut pe versantul iubirii, nu mai putem să urâm. De pildă, în Pateric, se spune despre un părinte că, din prea multă bunătate, nu știa ce mai e răutatea. Ori noi, uneori, din prea multă răutate, nu mai putem lucra bunătatea, adică amestecăm lucruri rele și în lucrurile bune.” Părintele Teofil Părăian Vezi mai mult
  34. Tineretul ortodox şi societatea modernă

    Tineretul ortodox şi societatea modernă

    3,00 RON

    „Biserica, în zilele noastre, are misiunea de a descoperi lumii dragostea cea părintească a lui Dumnezeu. Citind Sfânta Scriptură, vedem că Dumnezeu vorbește adeseori despre tinerețe. Mai întâi, amintește despre tinerețea lui Israel, iar aceasta ne apare, la o primă vedere, ca o realitate fragilă. În Psalmi se spune undeva că inima omului este înclinată spre cele rele încă din tinerețe. Un alt psalm vorbește despre greșelile tinereții, iar Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a II-a către Timotei, ne îndeamnă să fugim de ispitele, de fluctuațiile ei. Însă, în Sfânta Scriptură, Dumnezeu vorbește și despre suferința tinereții. De pildă, în Psalmul 87, psalmistul spune: «Sărac sunt eu și în osteneli din tinerețile mele» sau, în alt psalm, zice: «Din tinerețile mele mă prigonesc cei ce-mi voiesc mie rele». Prin urmare, după cum am văzut în aceste texte, e limpede mărturia că tineretul are nevoie de îndrumare părintească, de ocrotire. În Psalmul 118, cel mai lung psalm, pe care, desigur, îl cunoașteți, se pune problema modalității prin care să ne păstrăm o tinerețe curată. Al doilea aspect pe care aș vrea să-l subliniez e că, în Sfânta Scriptură, tinerețea nu e prezentată doar ca o realitate fragilă, ci ca o perioadă de dobândire a înțelepciunii. Sfânta Scriptură mărturisește: «Tinerețea Îl caută pe Dumnezeu». În Cartea Înțelepciunii lui Solomon se spune: «Din tinerețile mele Îl caut pe Domnul». În același timp, din ceea ce vedem în Sfânta Scriptură înțelegem că și Dumnezeu îi caută pe tineri. În Psalmul 70, psalmistul mărturisește Domnului: «Dumnezeule, m-ai învățat din tinerețile mele».” Pr. Prof. Dr. Marc-Antoine Costa de Beauregard Vezi mai mult
  35. Adevărata pocăinţă întăreşte unitatea Bisericii

    Adevărata pocăinţă întăreşte unitatea Bisericii

    5,00 RON

    „Elementul esențial al pocăinței este tocmai partea de final a aceluiași cuvânt: «căința», laolaltă cu ale ei componente: rugăciunea, cererea de iertare, postul cu metanii, faptele bune, compensatoare a răului pe care le-ai făcut (dacă ai făcut cuiva rău, în compensație, fă-i mai mult bine decât răul pe care l-ai săvârșit), jertfă personală (care s-ar traduce prin milostenie: a da ceva de la gura ta, din buzunarul tău, din munca ta pentru greșeala pe care ai săvârșit-o). Această jertfă eliberează de coșmarul greșelii. Cum am descrie noi căința? Este un simplu exercițiu intelectual căința? E de ajuns, oare, să conștientizăm că am greșit, doar așa, la nivel informativ? Să zicem că e ceva, dar nu totul. Trebuie să conștientizăm greșeala, trebuie să înțelegem că am încălcat legea morală și că, încălcând-o, se cuvine a repara cumva. Dacă nu o reparăm, rămânem vinovați. Dar atunci apare un nou sentiment, începutul căinței: părerea de rău. Prin urmare, dincolo de atitudinea intelectuală de care am vorbit, apare, dintr-odată, ceva în plus, o zvâcnire în inimă, care este părerea de rău, sau alta, mai mică: «ar trebui să-mi pară rău». Nici aceasta nu e de neglijat, deoarece, deși se află încă la nivelul intelectului, e un pas înainte spre căință, e pe cale să se transforme într-un simțământ al inimii.” Mitropolitul Antonie Plămădeală Vezi mai mult
  36. Parintele Teofil - ctitorul, stareţul şi duhovnicul

    Parintele Teofil - ctitorul, stareţul şi duhovnicul

    24,00 RON

    Cuviincios lucru este a slăvi pe Dumnezeu privind la viaţa marilor bărbaţi care s-au nevoit în pământul Moldovei. Moldova este împodobită cu o salbă de mănăstiri care formează un şirag de diamante ce strălucesc în marea tulburărilor lumeşti. Aceste mănăstiri au format întotdeauna stindardul ortodoxiei româneşti, ctitorii voievodale, vetre de sihăstrie, academii monahale, bolniţe pentru bolnavi, izvoare de cultură naţională, în care tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, îşi potolesc setea după Dumnezeu. Desprinşi din tumultul lumii, aceşti monahi cu feţe luminoase şi gând smerit odihnesc pe Dumnezeu în inima lor, rugăciunea este neîncetată, Sfânta Liturghie se săvârşeşte zilnic pe altarele sfintelor mănăstiri. Ascultare necondiţionată, sărăcia şi viaţa în curăţie sunt cele trei voturi pe care monahul răstignit în faţa Sfântului Altar le făgăduieşte că le va împlini până la sfârşitul vieţii. Pusnici desăvârşiţi ca Paisie Olaru, predicatori neîntrecuţi ca părintele Cleopa Ilie şi mărturisitori ca părintele Ioanichie Bălan şi părintele Iustin Pârvu, împodobesc grădina de flori duhovniceşti a Moldovei. Unul dintre cei s-au nevoit pe aceste meleaguri a fost şi părintele arhimandrit Teofil Lefter de la Mănăstirea Pângărăţi. Mănăstirea Pângăraţi a fost întemeiată în secolele XV-XVI, de sihaştrii Simeon şi Amfilohie, astăzi trecuţi în rândul sfinţilor. Aceştia cu ajutorul Sfântului Voievod Ştefan cel Mareş şi a lui Alexandru Lăpuşneanu au pus bazele frumoasei chinovii din Pângăraţi. Vieţile acestor cuvioşi strălucesc cu duhovnicească mireasmă ce bucură pe monahii ce se ostenesc astăzi aici şi pe creştinii care păşesc sfios în curtea liniştită a Sfintei Mănăstiri. Un şir neîntrerupt de cuvioşi stareţi au urmat Cuvioşilor Simeon şi Amfilohie, strălucind pe cerul Pângăraţilor: Cuviosul sihastru Teodor, ucenicul Sfântului Cuvios Simeon, Daniel ieroschimonahul, pictorul care a lăsat mănăstirii o frumoasă catapeteasmă, Sava al III-lea, Episcopul Romanului, care a păstorit cu înţelepciune la Huşi şi Roman în vremuri deosebit de tulburi, Varnava arhimandritul, înnoitor şi ctitor din secolul al XIX-lea, arhierii Veniamin Racoviţă şi Atanasie Sevastianul, care au slujit în Mitropolia Moldovei, mărturisitori în timpul regimului comunist, ca Iulian protosinghelul şi Varahil arhimandritul. Pe lângă aceşti minunaţi stareţi s-au nevoit şi nenumăraţi monahi ştiuţi şi neştiuţi, care de-a lungul secolelor, au ţinut aprinsă candela duhovnicească pe colina Pângăraţilor. Părintele Teofil urmează acestora în anul 1990 ca părinte duhovnicesc, iar din 1996 ca stareţ. Din funcţia de stareţ, într-un timp foarte scurt readuce Mănăstirea Pângăraţi la strălucirea de odinioară. Greu este unui începător, în cele ale condeiului să scrie viaţa unui nevoitor a lui Hristos, care în 16 ani a lucrat atât de mult în ogorul Bisericii străbune. Tulburările lumii, luptele cu trupul, ispitele demonilor, grija pentru sufletele păstorite şi taina fiecărui om, cum o poţi scrie în cuvinte fără ajutorul lui Dumnezeu? Voi căuta în cele ce urmează să punctez câteva aspecte minunate din viaţa acestui bărbat duhovnicesc. Nu ştiu dacă voi reuşi în totalitate prin cuvintele mele slabe să descriu virtuţile lui, ştiu însă că mă va călăuzi şi mă va povăţui spre a slăvi pe Dumnezeu prin ceea ce voi scrie. Am căutat pe cât mi-a fost cu putinţă să nu supăr pe cel plecat în calea Sfinţilor Părinţi prin prea multe cuvinte de laudă. Niciodată nu i-au plăcut măgulelile şi laudele. De aceea, pas cu pas, să căutăm folos duhovnicesc în fiecare parte a vieţii: copilăria, tinereţea şi bărbatul desăvârşit. Rog pe cei care vor citi aceste rânduri să-l pomenească pe cel adormit, iar celui care a scris să-i ierte îndrăzneala de a descoperi în cuvinte ceea ce alţii au împlinit cu fapta. Vezi mai mult
  37. Stareţul Lev de la Optina
  38. Stareţul Iosif de la Optina
  39. Teologia numelor divine din Vechiul Testament

    Teologia numelor divine din Vechiul Testament

    34,00 RON

    Numele face trimitere la persoană. În cultul creștin ortodox, la fiecare dintre cele șapte Sfinte Taine, credinciosul este prezent fizic și îi este pronunțat numele. De asemenea, numele se pomenește și în cadrul sfintelor ierurgii și la rugăciunile personale. După cum se vede din Vechiul Testament, numele primit la naștere de un copil poate fi un indiciu care vorbește despre starea socială din țară la momentul nașterii (Icabod înseamnă „s-a dus slava lui Israel” – I Reg. 1, 21), de un eveniment semnificativ din viața pruncului (Moise înseamnă „scos din apă” – Ieș. 2, 10), sau despre altceva. Perspectiva „profetică” înscrisă în nume era o carac­teristică des întâlnită în timpul biblic, căci numele „vorbea” de menirea pe care copilul avea să o aibă în Israel (Iosua însemnând „Domnul este salvarea”, iar Ioan, „Dumnezeu S-a milostivit”). Serghie Bulgakov scrie că „numele este o putere, o ener­gie, este Cuvântul întrupat. El ne arată o întrupare cu totul deosebită a Cuvântului, a Cărui taină este de neînțeles, ca și toată existența ce se naște, împlinind po­run­ca dumnezeiască: să fie! [...] Întruparea dumne­zeiască presupune întruparea omenească prin nume. Omul primește un nume și se întrupează într-un nume”. Cultul creștin are în centrul său cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi. De aceea, fie că este vorba de rugăciunea de laudă, de mulțumire sau de cerere, Acestea sunt invocate prin intermediul numelor scripturistice. A cu­noaș­te numele Dumnezeului Căruia ne închinăm înseamnă a cunoaște însușirile cu care El S-a descoperit și astfel, cunoașterea devine cale spre credință. Pr. Dr. Cristian Prilipceanu Vezi mai mult
  40. Pocăința în Antichitatea târzie. Asceza la Părinții Răsăriteni și organizarea vieții creștine (cca 400-650 d.Hr.)

    Pocăința în Antichitatea târzie. Asceza la Părinții Răsăriteni și organizarea vieții creștine (cca 400-650 d.Hr.)

    38,00 RON

    Una dintre marile frumuseţi ale Ortodoxiei este că „glasul celui ce strigă în pustie” nu a tăcut niciodată: este un glas care a stăruit, o neîncetată chemare la pocăinţa profundă, trăită, pusă în lucrare de părinţii şi maicile noastre în Hristos de-a lungul veacurilor. Pentru teologia ortodoxă nu există o reconciliere sau iertare autentică în afara comuniunii cu persoana lui Iisus Hristos. Pocăinţa este atât prima poruncă a lui Hristos („Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!”), cât şi primul Său dar pentru noi, de vreme ce tăria pentru împlinirea poruncilor Sale ne este în cele din urmă dăruită de El. Doar când vom conştientiza faptul că pocăinţa este un dar, şi nu o poruncă împovărătoare, vom înţelege cum sfinţii monahi ai Bisericii în special puteau vorbi cu atâta bucurie şi râvnă despre tema pocăinţei. Ei chiar au trăit-o şi au înţeles că acest dar al pocăinţei include nu doar simpla pocăinţă pentru propriile greşeli, ci rugăciune de căinţă pentru aproapele lor şi pentru lumea întreagă. Aceasta este pocăinţa după modelul Hristos (temă dezvoltată pe larg în acest studiu), o intrare în taina Pătimirii voluntare a lui Hristos pentru mântuirea tuturor. Alexis Torrance Vezi mai mult
  41. 24 de cuvinte despre viața duhovnicească

    24 de cuvinte despre viața duhovnicească

    34,00 RON

    „Unii se minunează cum de mulți dintre creştini nu iubesc pe Hristos. De fapt, a iubi pe Hristos nu înseamnă altceva decât a păzi poruncile Lui, după cum a zis: «Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este cel ce Mă iubește» (In 14, 21). Prin urmare, cel ce nu păzește poruncile Lui și spune: «Iubesc pe Hristos» nu săvârșește adevărul. Creștinul care nu-L slăvește pe Dumnezeu prin făptuirea rânduielilor Lui și prin păzirea poruncilor Lui nu este cu nimic mai prejos decât cei ce nu cred în Hristos, dacă nu cumva este mai rău decât aceia.” Sfântul Simeon Noul Teolog Vezi mai mult
  42. Sfârşitul omului şi al lumii între adevăr şi utopie: eshatologie şi erezie
  43. Teologia ortodoxă și arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii - vol. III. Genul dramatic. Receptarea operei literare

    Teologia ortodoxă și arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii - vol. III. Genul dramatic. Receptarea operei literare

    38,00 RON

    Cartea aceasta a fost concepută ca un tratat elementar despre noțiunile fundamentale cu care operează teoria literaturii, în special despre relațiile complexe dintre ele. Orice tratat elementar îl introduce pe lector în domeniul celor mai utilizate noțiuni ale unui anumit domeniu științific. De aceea, țelul explicativ al unui tratat elementar este asociat cu cel didactic. Un tratat elementar nu tinde să epuizeze problemele pe care le evocă, pentru că acest fapt nu este posibil. Urmărește însă prezentarea precisă, clară, sistematică, argumentată, mai ales, a problemelor asupra cărora se oprește. Orice tratat elementar se adresează în primul rând celor ce doresc să facă primii pași pe tărâmul unei științe sau discipline științifice. De aceea, urmând unor modele didactice consacrate, explicațiile din acest tratat trec, în mod consecvent, de la definiții la exemple, de la cauze la efecte, de la empiric la teoretic și de la simplu la complex. Orice manual elementar este elaborat pentru a explica, respectiv pentru a clarifica, ceea ce pare obscur, complicat, aglomerat, încurcat, enigmatic. Mai precis, a explica înseamnă a evidenția cauzele, modul de funcționare și laturile semnificative ale unui fenomen. În cazul nostru, fenomenul literar este discutat sistematic, dintr-o perspectivă consecvent teoretică, pentru a fi mai bine înțeles în sine și în relațiile sale cu alte manifestări ale artei și ale vieții sociale și spirituale. Sunt relații constante între datele de ordin general degajate de texte (mai ales acestea sunt urmărite în cazul demersurilor teoretice) și lungi serii de fenomene din afara lor. În acest sens, realitățile intrinseci și extrinseci ale fenomenelor literare sunt corelate cu variate semnificații, cauze și efecte. Din relația logică între explanans (ceea ce explică) și explanandum (ceea ce trebuie explicat) rezultă legi generale și particulare pe care teoria le urmărește, le discută și le exemplifică. Mai ales explicația funcțională pune puternic în lumină ceea ce este specific, dar și dinamic, viu, producător de consecințe în variate domenii ale realului. Raportările la situația actuală a literaturii române și universale domină explicațiile și teoretizările ordonate sistematic și abundent exemplificate din acest tratat. Faptul este firesc. Orice tratat demn de acest nume este conceput și organizat ca un organon (instrumentum) al intervenției noastre în masa enormă, în continuă evoluție și prefacere, a faptelor la care face trimitere. Faptul că teoria literaturii a fost în ultima jumătate de secol unul dintre cele mai active domenii ale științei din țara noastră și de pe întregul continent european se impune cu forța celei mai clare evidențe. În aceste condiții, un nou tratat (un nou manual) despre aspectele generale ale artei cuvântului nu poate și nu trebuie să epuizeze toate problemele pe care teoria literară actuală le pune în fața iubitorilor de frumos. Acest tratat nu poate fi decât selectiv. El a fost conceput ca o Introducere în domeniul pe care îl abordăm. Acest fapt determină alegerea problemelor discutate, dispunerea lor în ansamblul tratatului, succesiunea logică a demonstrațiilor și, mai ales, concluziile spre care el tinde. Concluziile noastre sunt strâns legate de viziunea spiritualistă (teologică) a artei, în general, și a literaturii, în special, la care am aderat în tot ceea ce am scris. Este o viziune asociată cu convingerile noastre despre măreția, frumusețea, originalitatea profundă și valorile nemuritoare ale literaturii române. Este o viziune ce face în mod consecvent trimitere la tratatul Prelegeri de estetica Ortodoxiei. Estetica edificată de noi și teoria literaturii pe care o propunem acum pot fi înțelese mai bine prin raportare la procesul actual de decădere a cugetării imanentiste. Acest proces s-a impus concomitent cu resurecția puternică a spiritualității patristice, respectiv scolastice. Este o resurecție desfășurată pe numeroase planuri ale cercetării, care influențează în mod firesc discursul științific dedicat problemelor specifice puse de teoria literaturii. Propunând acest tratat (acest manual) publicului cititor, ne apare clar faptul că afirmațiile din diversele capitole prin care încercăm să evocăm aspectele generale revelate de fenomenul literar nu epuizează realitatea la care el se referă. Am introdus în acest tratat (în acest manual) numeroase concepte și principii noi, pe care le considerăm apte să reflecte în mod adecvat aspectele generale ale literaturii ca artă a cuvântului. Acest fapt ne-a îndemnat să ne gândim la: Johann Gottlieb Fichte (1782-1814), filosof romantic reprezentativ și profesor la Universitatea din Berlin, care în Doctrina științei (Die Wissenschaftslehre (postum, 1934)) afirma convingerea că în efortul îndârjit, mereu reluat, de aducere a diverselor aspecte ale existenței la unitatea gândirii, a înțelege înseamnă „a raporta la sine orice realitate”. O teorie, ca vedere a minții, cum spun Sfinții Părinți și Scriitori Bisericești, oricât ar fi ea de elaborată și de nuanțată, este doar un model posibil, abstract, o construcție ideală, imperfectă (dar perfectibilă), un sistem ipotetic, o reprezentare a unui anumit domeniu al realității. A suprapune, în mod perfect, o teorie peste acel domeniu al realității la care ea se referă nu este cu putință. O teorie, oricât ar fi ea de elaborată, de rafinată sub aspect conceptual, și de insistent speculativă, nu este, nu poate fi, perfectă. Ea este perfectibilă. De aceea în legătură cu un anumit domeniu al realului, în cazul nostru al literaturii, rațiunea speculativă poate edifica mai multe explicații abstracte, mai multe imagini, respectiv mai multe teorii. Unele teorii sunt convergente. Altele se contrazic. Teoriile nu oferă certitudini definitive, irefutabile. Oferă însă explicații care pot deveni sugestii, acte anticipatoare, ale demersurilor noastre în raport cu un anumit aspect al realității. De aceea se spune că practica validează teoria. Și tot de aceea se mai spune că teoria are nu numai un rol explicativ, ci și unul predictiv. Acest fapt ne îndeamnă să ne gândim la motivele pentru care în cultura română și europeană au fost elaborate până acum numeroase teorii literare, cu o capacitate mai mare sau mai restrânsă de cuprindere explicativă (speculativă) a artei cuvântului. Vezi mai mult
  44. Teologia ortodoxă și arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii - vol. II. Genul epic. Genul liric

    Teologia ortodoxă și arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii - vol. II. Genul epic. Genul liric

    51,50 RON

    Cartea aceasta a fost concepută ca un tratat elementar despre noțiunile fundamentale cu care operează teoria literaturii, în special despre relațiile complexe dintre ele. Orice tratat elementar îl introduce pe lector în domeniul celor mai utilizate noțiuni ale unui anumit domeniu științific. De aceea, țelul explicativ al unui tratat elementar este asociat cu cel didactic. Un tratat elementar nu tinde să epuizeze problemele pe care le evocă, pentru că acest fapt nu este posibil. Urmărește însă prezentarea precisă, clară, sistematică, argumentată, mai ales, a problemelor asupra cărora se oprește. Orice tratat elementar se adresează în primul rând celor ce doresc să facă primii pași pe tărâmul unei științe sau discipline științifice. De aceea, urmând unor modele didactice consacrate, explicațiile din acest tratat trec, în mod consecvent, de la definiții la exemple, de la cauze la efecte, de la empiric la teoretic și de la simplu la complex. Orice manual elementar este elaborat pentru a explica, respectiv pentru a clarifica, ceea ce pare obscur, complicat, aglomerat, încurcat, enigmatic. Mai precis, a explica înseamnă a evidenția cauzele, modul de funcționare și laturile semnificative ale unui fenomen. În cazul nostru, fenomenul literar este discutat sistematic, dintr-o perspectivă consecvent teoretică, pentru a fi mai bine înțeles în sine și în relațiile sale cu alte manifestări ale artei și ale vieții sociale și spirituale. Sunt relații constante între datele de ordin general degajate de texte (mai ales acestea sunt urmărite în cazul demersurilor teoretice) și lungi serii de fenomene din afara lor. În acest sens, realitățile intrinseci și extrinseci ale fenomenelor literare sunt corelate cu variate semnificații, cauze și efecte. Din relația logică între explanans (ceea ce explică) și explanandum (ceea ce trebuie explicat) rezultă legi generale și particulare pe care teoria le urmărește, le discută și le exemplifică. Mai ales explicația funcțională pune puternic în lumină ceea ce este specific, dar și dinamic, viu, producător de consecințe în variate domenii ale realului. Raportările la situația actuală a literaturii române și universale domină explicațiile și teoretizările ordonate sistematic și abundent exemplificate din acest tratat. Faptul este firesc. Orice tratat demn de acest nume este conceput și organizat ca un organon (instrumentum) al intervenției noastre în masa enormă, în continuă evoluție și prefacere, a faptelor la care face trimitere. Faptul că teoria literaturii a fost în ultima jumătate de secol unul dintre cele mai active domenii ale științei din țara noastră și de pe întregul continent european se impune cu forța celei mai clare evidențe. În aceste condiții, un nou tratat (un nou manual) despre aspectele generale ale artei cuvântului nu poate și nu trebuie să epuizeze toate problemele pe care teoria literară actuală le pune în fața iubitorilor de frumos. Acest tratat nu poate fi decât selectiv. El a fost conceput ca o Introducere în domeniul pe care îl abordăm. Acest fapt determină alegerea problemelor discutate, dispunerea lor în ansamblul tratatului, succesiunea logică a demonstrațiilor și, mai ales, concluziile spre care el tinde. Concluziile noastre sunt strâns legate de viziunea spiritualistă (teologică) a artei, în general, și a literaturii, în special, la care am aderat în tot ceea ce am scris. Este o viziune asociată cu convingerile noastre despre măreția, frumusețea, originalitatea profundă și valorile nemuritoare ale literaturii române. Este o viziune ce face în mod consecvent trimitere la tratatul Prelegeri de estetica Ortodoxiei. Estetica edificată de noi și teoria literaturii pe care o propunem acum pot fi înțelese mai bine prin raportare la procesul actual de decădere a cugetării imanentiste. Acest proces s-a impus concomitent cu resurecția puternică a spiritualității patristice, respectiv scolastice. Este o resurecție desfășurată pe numeroase planuri ale cercetării, care influențează în mod firesc discursul științific dedicat problemelor specifice puse de teoria literaturii. Propunând acest tratat (acest manual) publicului cititor, ne apare clar faptul că afirmațiile din diversele capitole prin care încercăm să evocăm aspectele generale revelate de fenomenul literar nu epuizează realitatea la care el se referă. Am introdus în acest tratat (în acest manual) numeroase concepte și principii noi, pe care le considerăm apte să reflecte în mod adecvat aspectele generale ale literaturii ca artă a cuvântului. Acest fapt ne-a îndemnat să ne gândim la: Johann Gottlieb Fichte (1782-1814), filosof romantic reprezentativ și profesor la Universitatea din Berlin, care în Doctrina științei (Die Wissenschaftslehre (postum, 1934)) afirma convingerea că în efortul îndârjit, mereu reluat, de aducere a diverselor aspecte ale existenței la unitatea gândirii, a înțelege înseamnă „a raporta la sine orice realitate”. O teorie, ca vedere a minții, cum spun Sfinții Părinți și Scriitori Bisericești, oricât ar fi ea de elaborată și de nuanțată, este doar un model posibil, abstract, o construcție ideală, imperfectă (dar perfectibilă), un sistem ipotetic, o reprezentare a unui anumit domeniu al realității. A suprapune, în mod perfect, o teorie peste acel domeniu al realității la care ea se referă nu este cu putință. O teorie, oricât ar fi ea de elaborată, de rafinată sub aspect conceptual, și de insistent speculativă, nu este, nu poate fi, perfectă. Ea este perfectibilă. De aceea în legătură cu un anumit domeniu al realului, în cazul nostru al literaturii, rațiunea speculativă poate edifica mai multe explicații abstracte, mai multe imagini, respectiv mai multe teorii. Unele teorii sunt convergente. Altele se contrazic. Teoriile nu oferă certitudini definitive, irefutabile. Oferă însă explicații care pot deveni sugestii, acte anticipatoare, ale demersurilor noastre în raport cu un anumit aspect al realității. De aceea se spune că practica validează teoria. Și tot de aceea se mai spune că teoria are nu numai un rol explicativ, ci și unul predictiv. Acest fapt ne îndeamnă să ne gândim la motivele pentru care în cultura română și europeană au fost elaborate până acum numeroase teorii literare, cu o capacitate mai mare sau mai restrânsă de cuprindere explicativă (speculativă) a artei cuvântului. Vezi mai mult
  45. Teologia ortodoxă și arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii - vol. I. Aspecte generale. Personajul în literatură

    Teologia ortodoxă și arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii - vol. I. Aspecte generale. Personajul în literatură

    48,00 RON

    Cartea aceasta a fost concepută ca un tratat elementar despre noțiunile fundamentale cu care operează teoria literaturii, în special despre relațiile complexe dintre ele. Orice tratat elementar îl introduce pe lector în domeniul celor mai utilizate noțiuni ale unui anumit domeniu științific. De aceea, țelul explicativ al unui tratat elementar este asociat cu cel didactic. Un tratat elementar nu tinde să epuizeze problemele pe care le evocă, pentru că acest fapt nu este posibil. Urmărește însă prezentarea precisă, clară, sistematică, argumentată, mai ales, a problemelor asupra cărora se oprește. Orice tratat elementar se adresează în primul rând celor ce doresc să facă primii pași pe tărâmul unei științe sau discipline științifice. De aceea, urmând unor modele didactice consacrate, explicațiile din acest tratat trec, în mod consecvent, de la definiții la exemple, de la cauze la efecte, de la empiric la teoretic și de la simplu la complex. Orice manual elementar este elaborat pentru a explica, respectiv pentru a clarifica, ceea ce pare obscur, complicat, aglomerat, încurcat, enigmatic. Mai precis, a explica înseamnă a evidenția cauzele, modul de funcționare și laturile semnificative ale unui fenomen. În cazul nostru, fenomenul literar este discutat sistematic, dintr-o perspectivă consecvent teoretică, pentru a fi mai bine înțeles în sine și în relațiile sale cu alte manifestări ale artei și ale vieții sociale și spirituale. Sunt relații constante între datele de ordin general degajate de texte (mai ales acestea sunt urmărite în cazul demersurilor teoretice) și lungi serii de fenomene din afara lor. În acest sens, realitățile intrinseci și extrinseci ale fenomenelor literare sunt corelate cu variate semnificații, cauze și efecte. Din relația logică între explanans (ceea ce explică) și explanandum (ceea ce trebuie explicat) rezultă legi generale și particulare pe care teoria le urmărește, le discută și le exemplifică. Mai ales explicația funcțională pune puternic în lumină ceea ce este specific, dar și dinamic, viu, producător de consecințe în variate domenii ale realului. Raportările la situația actuală a literaturii române și universale domină explicațiile și teoretizările ordonate sistematic și abundent exemplificate din acest tratat. Faptul este firesc. Orice tratat demn de acest nume este conceput și organizat ca un organon (instrumentum) al intervenției noastre în masa enormă, în continuă evoluție și prefacere, a faptelor la care face trimitere. Faptul că teoria literaturii a fost în ultima jumătate de secol unul dintre cele mai active domenii ale științei din țara noastră și de pe întregul continent european se impune cu forța celei mai clare evidențe. În aceste condiții, un nou tratat (un nou manual) despre aspectele generale ale artei cuvântului nu poate și nu trebuie să epuizeze toate problemele pe care teoria literară actuală le pune în fața iubitorilor de frumos. Acest tratat nu poate fi decât selectiv. El a fost conceput ca o Introducere în domeniul pe care îl abordăm. Acest fapt determină alegerea problemelor discutate, dispunerea lor în ansamblul tratatului, succesiunea logică a demonstrațiilor și, mai ales, concluziile spre care el tinde. Concluziile noastre sunt strâns legate de viziunea spiritualistă (teologică) a artei, în general, și a literaturii, în special, la care am aderat în tot ceea ce am scris. Este o viziune asociată cu convingerile noastre despre măreția, frumusețea, originalitatea profundă și valorile nemuritoare ale literaturii române. Este o viziune ce face în mod consecvent trimitere la tratatul Prelegeri de estetica Ortodoxiei. Estetica edificată de noi și teoria literaturii pe care o propunem acum pot fi înțelese mai bine prin raportare la procesul actual de decădere a cugetării imanentiste. Acest proces s-a impus concomitent cu resurecția puternică a spiritualității patristice, respectiv scolastice. Este o resurecție desfășurată pe numeroase planuri ale cercetării, care influențează în mod firesc discursul științific dedicat problemelor specifice puse de teoria literaturii. Propunând acest tratat (acest manual) publicului cititor, ne apare clar faptul că afirmațiile din diversele capitole prin care încercăm să evocăm aspectele generale revelate de fenomenul literar nu epuizează realitatea la care el se referă. Am introdus în acest tratat (în acest manual) numeroase concepte și principii noi, pe care le considerăm apte să reflecte în mod adecvat aspectele generale ale literaturii ca artă a cuvântului. Acest fapt ne-a îndemnat să ne gândim la: Johann Gottlieb Fichte (1782-1814), filosof romantic reprezentativ și profesor la Universitatea din Berlin, care în Doctrina științei (Die Wissenschaftslehre (postum, 1934)) afirma convingerea că în efortul îndârjit, mereu reluat, de aducere a diverselor aspecte ale existenței la unitatea gândirii, a înțelege înseamnă „a raporta la sine orice realitate”. O teorie, ca vedere a minții, cum spun Sfinții Părinți și Scriitori Bisericești, oricât ar fi ea de elaborată și de nuanțată, este doar un model posibil, abstract, o construcție ideală, imperfectă (dar perfectibilă), un sistem ipotetic, o reprezentare a unui anumit domeniu al realității. A suprapune, în mod perfect, o teorie peste acel domeniu al realității la care ea se referă nu este cu putință. O teorie, oricât ar fi ea de elaborată, de rafinată sub aspect conceptual, și de insistent speculativă, nu este, nu poate fi, perfectă. Ea este perfectibilă. De aceea în legătură cu un anumit domeniu al realului, în cazul nostru al literaturii, rațiunea speculativă poate edifica mai multe explicații abstracte, mai multe imagini, respectiv mai multe teorii. Unele teorii sunt convergente. Altele se contrazic. Teoriile nu oferă certitudini definitive, irefutabile. Oferă însă explicații care pot deveni sugestii, acte anticipatoare, ale demersurilor noastre în raport cu un anumit aspect al realității. De aceea se spune că practica validează teoria. Și tot de aceea se mai spune că teoria are nu numai un rol explicativ, ci și unul predictiv. Acest fapt ne îndeamnă să ne gândim la motivele pentru care în cultura română și europeană au fost elaborate până acum numeroase teorii literare, cu o capacitate mai mare sau mai restrânsă de cuprindere explicativă (speculativă) a artei cuvântului. Vezi mai mult
  46. Antropocentrism și teocentrism în opera Părintelui Dumitru Stăniloae

    Antropocentrism și teocentrism în opera Părintelui Dumitru Stăniloae

    22,00 RON

    Antropologia şi hristologia sunt interdependente. Modul de a te raporta la Hristos determină modul de a te raporta la om. Chipul unic al acestuia din urmă e descoperit datorită existenţei lui Hristos. Viziunea an­tropologiei naturaliste este, din punct de vedere religios, o consecinţă a unui nestorianism dualist în care precumpăneşte mai întâi latura divină a lui Hris­tos, ca mai apoi, să se ajungă la un umanism revoltat, la o antropologie natura­listă. Nestorianismul acesta derivă apoi într-un monofizitism uman, urmând cro­no­logic după tendinţa acaparatoare a unuia divin. De curând, antropozofia căuta să lege lumea spirituală de antropologie, dar o făcea eronat, cu preţul unui eşec. Rudolf Steiner, A. Besant sau E. Blavatsky distrug integritatea chipului uman, stratificându-l prin compromisul cu evoluţionismul. Lipsa libertăţii este con­secinţa directă a acestei viziuni despre om. Antropologia creştină e antropocentrică la modul autentic, pentru că e teocentrică. Ea are în vedere pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, şi nu na­tura, ceea ce ar nega caracterul personal al omului. Ca atare, am considerat că opera unuia dintre cei mai prestigioşi teologi ai secolului al XX-lea, Dumitru Stă­niloae, este cât se poate de concludentă, prin pertinenţa judecăţilor sale, în pri­vinţa stabilirii sensului vieţii umane şi a modalităţilor în care poate fi atins, având avantajul urmării cu fidelitate, dar nu pasiv, ci creator, a surselor spiritua­li­tăţii patristice creştine. Chipul divin al fiinţei umane a fost punctul central al operei părintelui Stăniloae. El însuşi, într-un dialog cu Sorin Dumitrescu, îşi declină interesul pentru Persoana lui Iisus Hristos, provocat în parte de lim­bajul de lemn pietist al teologiei dogmatiste a timpului, influenţate de scolas­tica apuseană, şi de atitudinea sentimentalistă faţă de El, specifică unor predici insipide. Vezi mai mult
  47. Asistența socială și religiozitatea la diferite grupuri de populație vulerabilă

    Asistența socială și religiozitatea la diferite grupuri de populație vulerabilă

    25,00 RON

    Lucrarea „Asistenţa socială şi religiozitatea la diferite grupuri de populaţie vulnerabilă” se adresează, în egală măsură, studenţilor din domeniul Teologiei şi Asistenţei Sociale şi specialiştilor din aceeaşi sferă de activitate. Scopul urmărit constă în stabilirea impactului religiozităţii asupra persoanelor aflate în criză, ca determinant al activităţii de asistenţă socială, ţinând seama de faptul că principiile eticii, provenite din religie, reprezintă, de fapt, codul deontologic al asistenţei sociale. Cuprinsul, structurat în două capitole, include „Religia şi religiozita-tea”, cu o pondere mai scăzută din lucrare şi cu o referire generală la formarea şi evoluţia sentimentului religios, şi „Influenţa religiozităţii în crizele de dezvoltare şi de situaţie ce apar în viaţa individului“, cu o pondere mai ridicată şi cu dezvoltarea impactului religios asupra unor segmente de populaţie vulnerabilă. Rezultatul unor cercetări proprii, prezentate detaliat în lucrare, au evidenţiat, în toate cazurile, impactul religios ca suport de bază al depăşirii crizelor şi necesitatea ca asistentul social, care gestio­nează crizele, să fie format în spirit religios şi să utilizeze corect această pârghie. De asemenea, din cercetările efectuate a rezultat şi faptul că toate categoriile sociale vulnerabile investigate au recurs la practicile religioase atunci când au fost situaţii de criză şi au subliniat faptul că religia furnizează setul de valori care îi ajută să depăşească situaţiile dificile. Carmen Gabriela Mândrilă Lăzăreanu Vezi mai mult
  48. Mărturii despre Sfinţii Martiri Brancoveni
  49. Filantropia bizantină și asistența socială

    Filantropia bizantină și asistența socială

    33,00 RON

    Părintele Demetrios Constantelos, profesor la importante instituţii de învăţământ superior din Statele Unite. Este un cunoscut teolog ortodox, specialist în domeniul civilizaţiei bizantine şi spiritualităţii ortodoxe. Lucrarea constituie un studiu sistematic al filantropiei bizantine până în secolul al XI-lea şi, într-un sens mai larg, un manual indispensabil pentru înţelegerea diferitelor aspecte ale vieţii bizantine. Cartea Părintelui Constantelos se recomandă tuturor celor interesaţi de gândirea Sfinţilor Părinţi în domeniul filantropiei creştine şi de acţiunea Bisericii în domeniul asistenţei sociale. Ea umple un gol în literatura de specialitate în limba română, care este tentantă să abordeze problema filantropiei mai mult din punct de vedere teologic decât istoric. O perspectivă istorică asupra filantropiei creştine se poate constitui într-un răspuns pentru cei tentaţi să minimalizeze rolul filantropiei în cadrul Bisericii Ortodoxe, acuzând-o că este istoric înclinată spre contemplaţie şi foarte puţin spre practică. Ea se poate constitui, de asemenea, într-o motivaţie pentru misiunea socială a Bisericii în societatea contemporană, cu atât mai mult cu cât astăzi asistăm la secularizarea filantropiei sociale creştine, la ruperea ei de Evanghelia Mântuitorului Hristos. Or temeiul filantropiei creştine este iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni. Este o lucrare hermeneutică şi sistematică care studiază filantropia ca mentalitate şi mod de viaţă în Bizanţ. Chiar şi criticii, care au văzut în Bizanţ numai superstiţii şi acte de barbarism, au cuvinte de laudă când vorbesc despre gândirea filantropică bizantină şi despre practicarea ei. Totuşi acest aspect a rămas aproape necunoscut şi insuficient studiat. În jurul anului 1348 Alexios Makrembolites, sublinia faptul că bizantinii erau generoşi şi iertători chiar şi faţă de duşmani care profitau de pe urma bunătăţii lor, deoarece filantropia era una din calităţile lor înnăscute. Afirmaţii similare face şi Împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1354) consideră că bizantinii se disting de alte popoare prin numeroasele lor acte filantropice. El aduce în atenţie faptul că filantropia era privită ca o virtute proprie nu numai celor bogaţi şi puternici ci şi , ci şi tuturor instituţiilor şi claselor sociale. De la Teofilact Simocatta, care a deţinut funcţia de secretar al împăratului Heraclie (610-641), se păstrează un discurs interesant care reflectă într-o anumită măsură etosul civilizaţiei bizantine. El prezintă Imperiul Roman târziu sau Bizantin ca un Stat care depăşea, în practicarea filantropiei, toate celelalte neamuri: „Romanii (bizantinii), în numele păcii, dau uitării vicisitudinile trecutului şi nedreptăţile… Şi pentru că ei depăşesc toate celelalte neamuri în ceea ce priveşte filantropia, nu se grăbesc să pună mâna pe arme.” În paginile cărţii se realizează un mozaic bizantin care oferă o imagine veridică a istoriei religioase şi sociale ale acestei societăţi. Conceptul de filantropie înseamnă mult mai mult decât simpla afecţiune, milă, prietenie şi compasiune. Este iubirea manifestată în vorbe şi în fapte, iubire arătată atât prietenilor cât şi duşmanilor , este iubirea de care trebuie să se bucure fiecare om pentru că este om. Adevăratul filantrop îşi ajută chiar şi duşmanii, El îl imită pe Dumnezeu, făcând fapte bune de care să beneficieze atât cei drepţi cât şi cei nedrepţi, tot aşa cum Dumnezeu revarsă peste toţi oamenii soarele şi ploile Sale cereşti. Cum este şi firesc, actele filantropice căutau să-l mulţumească nu numai pe filantrop, ci şi pe adevăratul izvor al oricărei binefaceri, adică pe Dumnezeu. Vezi mai mult
  50. Sfântul Maxim Mărturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus
  51. Cuvinte despre pocăință și moarte

    Cuvinte despre pocăință și moarte

    13,00 RON

    „Pentru ce te temi de moarte? Spune-mi mie. Fiindcă ea te scoate îndată din hărțuielile vieții și din tulburările ei și te trimite la viața cea netulburată. Pentru ce-l plângi pe cel plecat din vâltoarea celor de aici către limanul cel liniștit, unde și tu te vei duce peste puțină vreme? Păcătos era? Bucură-te, fiindcă i s-au tăiat lui cele ale păcatului și s-a oprit prin moarte faptul de a păcătui, și slăvește-L pe Cel care l-a luat mai înainte de a se afunda în adâncul unor și mai mari rele. Dar poate era drept? Încă și mai mult bucură-te, mulțumind Domnului, Celui ce și-a luat propria comoară spre odihnă veșnică. Numai pentru păcat plângi și varsă lacrimi. Căci acesta este moartea sufletului nemuritor, care a înnegrit și a mânjit frumusețea cea după chip. Pentru păcat orice lacrimă să curgă, și să nu înceteze să trimită suspin din adâncul inimii.” Volumul deschide seria Mărgăritare a colecției Viața în Hristos și conține două foarte frumoase Cuvinte despre pocăință și moarte, atribuite în tradiția manuscrisă Sfântului Amfilohie de Iconium, prelucrate însă și transmise prin filtrul propriu, în secolul al XIII-lea, de Cuviosul Teognost, autor cunoscut deja din Filocalie. Acesta le-a inclus într-un voluminos florilegiu intitulat Tezaurul, destinat educației unui tânăr prinț bizantin. Cele două texte reprezintă capitolele XV și XVI ale Tezaurului, lucrare ce va fi publicată integral la Editura Doxologia. Vezi mai mult
  52. Romanul omului bolnav de toate

    Romanul omului bolnav de toate

    14,00 RON

    Fiecare viață trăită în Hristos este o viață care merită povestită. Această poveste este ca o apă vie ce poate fi turnată în multe forme: într-un ulcior de lut sau într-o cană din care se soarbe de obicei cafeaua, într-un biberon ce hrănește pruncii sau în eprubeta unui cercetător științific. Important este ca ea să fie scoasă la lumină și să fie împărtășită tuturor. Să devină albie de urmat sau hrană, subiect de contemplare sau pretext de comuniune la „un pahar de vorbă”. Acesta este gândul cu care Editura Doxologia a inițiat un adevărat proces de extracție literară. „Primele semne” este o colecție ce își propune să exploreze zăcământul inimii pe Cale și, funcție de filonul descoperit, să rafineze această viață din adânc, spre a fi dăruită lumii cuvintelor. Nu e o rampă de lansare a tinerelor talente, nu e consfințirea notorietății și valorii unui autor (deși poate fi și aceasta), ci este o invitație la a lua Cuvântul. La a-L trăi și povesti. *** Aflat, la început, în dumnezeiasca vecinătate a Celui ce avea drag a se plimba „în răcoarea serii”, omul a ales să cadă în grea boală. Viața lui s-a lipit de pământul ce a devenit, de atunci, pat de suferință. Venind Domnul, întinzând nevinovatele, fără prihană mâinile Sale pe Crucea de pe Golgota, a putut ridica din această boală de moarte și de iad pe tot cel ce răspunde chemării Sale. Povestea Cătălinei Dănilă atinge tocmai acest sensibil și vital subiect pentru orice om: agonia sufletului ce nu vrea să știe de Dumnezeu, nevoia de vindecare, dar și ispita de a rămâne în această perversă plăcere de a suferi. Romanul investighează opțiunile pe care le poate avea omul înzestrat cu o libertate pe care nimeni, nici măcar Dumnezeu nu o poate încălca: de la a coborî în iadul sinuciderii la zvâcnirea nestăvilită către înaltul Cerului – toate sunt posibile. Să faci din boală anticamera raiului sau lift către iad, aceasta e alegerea! Pr. Constantin Sturzu Vezi mai mult
  53. Viața Sfântului Serafim de Sarov

    Viața Sfântului Serafim de Sarov

    4,00 RON

    Sfântul Serafim de Sarov este un sfânt cu totul deosebit. Pentru strădaniile sale, Dumnezeu a binevoit să-i dăruiască atât de mult har în timpul vieții, încât oamenii au putut vedea în el cum arată locuitorii Raiului. Nu mulți sfinți ca el au trăit în mijlocul nostru. Sfântul Serafim s-a născut la 19 iulie 1759, în orașul Kursk, din Rusia, într-o familie de negustori. A fost botezat cu numele Prohor. Copil fiind, a căzut, din neatenție, din clopotnița unei biserici de a cărei construcție se ocupau părinții lui. Dumnezeu l-a păzit pe copil, astfel încât, în chip miraculos, acesta nu a pățit nimic în urma căzăturii. Vezi mai mult
  54. Fericitul Stareț Filotei Zervakos (1884-1980)

    Fericitul Stareț Filotei Zervakos (1884-1980)

    13,00 RON

    Pe când terminam volumul al X-lea din seria Sfinți ortodocși moderni, care este închinat Sfinților Nicolae, Rafael și Irina din Lesbos, am început să mă gândesc serios cui îi voi închina următorul volum. Așfi putut încheia cu volumul al X-lea, ducând până la capăt un efort intens, de 20 de ani, necesar scrierii acestor volume și să-mi îndrept activitatea de scriitor către alte zone importante ale vieții și gândirii. Și m-aș fi oprit la acest volum, dacă așfi observat vreo scădere a interesului față de această colecție. Însă interesul publicului cititor față de toate volumele acestei serii, departe de a scădea, creștea din ce în ce mai mult. Arhimandritul Filotei Zervakos (1884-1990) mi-a atras atenția mai mult decât toți ceilalți cuvioși de curând mutați la Domnul și care sunt socotiți de către mulți drept sfinți. El a slujit timp de 50 de ani în calitate de starețal Sfintei Mănăstiri Longobarda – una dintre cele mai duhovnicești mănăstiri din Grecia – și a fost timp de mai multe decenii cel mai de seamă duhovnic și povățuitor al acestei țări. L-am cunoscut pe părintele Filotei nu numai din istorisirile altora, scrise sau orale, ci și personal. Încă de la prima întâlnire cu el am avut simțământul neclintit al faptului că părintele era cu adevărat un om al lui Dumnezeu, în cel mai strict sens ortodox al termenului de sfânt. Nimic nu s-a întâmplat vreodată de la prima noastră întâlnire, din anul 1952, care să-mi zdruncine această credință a mea. Dimpotrivă, tot ceea ce am auzit și am citit de sau despre starețul Filotei mi-au confirmat și adâncit părerea. …………………………………………… Cartea de față înfățișează o istorisire pe larg (40 de pagini) a vieții fericitului Filotei, o listă completă a cărților și pamfletelor sale prezentate în ordine cronologică, recenzii cuprinzătoare ale acestora, traduceri în limba engleză a frumoaselor articole scrise de către starețcu privire la Sfântul Nectarie, Papadiamantis și Fotie Kontoglou, precum și numeroase texte ziditoare alese din cărțile și pamfletele sale, traduse în limba engleză și bine documentate. Constantin Cavarnos Vezi mai mult
  55. Lumea duhovnicească a Sfântului Isaac Sirul

    Lumea duhovnicească a Sfântului Isaac Sirul

    39,00 RON

    Acum, în sfârşit, avem la dispoziţia noastră o carte unică prin care ni se oferă o prezentare echilibrată şi cuprinzătoare a vieţii, contextului istoric şi învăţăturii Sfântului Isaac Sirul. Părintele Ilarion Alfeyev procedează în mod înţelept, lăsându-l pe Isaac să vorbească pentru sine. Cartea este plină de citate bine alese, în care poate fi auzită cu limpezime glasul autentic al lui Isaac. Părintele Ilarion a avut marele avantaj de a se fi folosit şi de partea a doua a scrierilor Sfântului Isaac – mult timp s-a crezut că a fost pierdută – dar care a fost recent redescoperită. „Eu nu voiesc să măsor cuvinte, ci să intru în lăcaşurile cereşti”, spune Isaac; „şi pe orice drum care degrab mă va duce acolo voi merge”. Cuvintele sale pot fi aplicate propriilor sale scrieri. El nu oferă „cuvinte” sau hărţi duhovniceşti, sau vreun plan meşteşugit cu atenţie pentru călătoria creştină în etape precise. Sfântul Isaac este intuitiv şi nesistematic. Scrierile sale sunt pline de repetiţii, schimbări neaşteptate, de ziceri epigramatice care nu sunt deplin explicate. Totuşi, în spatele acestei aparente lipse a unui sistem, în învăţătura sa duhovnicească există o coerenţă lăuntrică profundă; şi mai exact acest aspect îl clarifică pentru noi Părintele Ilarion Alfeyev. Prin gruparea la un loc a afirmaţiilor cheie ale Sfântului Isaac Sirul despre viaţa în Hristos, cartea de faţă ne prezintă unitatea şi consecvenţa care impregnează concepţia sa duhovnicească. Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia (fragment din Cuvântul înainte) Vezi mai mult
  56. Copilăria Sfintei Parascheva de la Iași

    Copilăria Sfintei Parascheva de la Iași

    28,00 RON

    Nașterea, casa părintească și meleagurile natale Dragi copii, vreau să vă descriu de aici, de la faţa locului, colţul de rai în care s-a născut prunca Parascheva şi vă invit să citiţi şi printre rânduri şi printre gânduri, iar aşa, împreună, să descifrăm din tainele acestor locuri mirifice. Lumină serafică se împrăştie deasupra Mării Marmara şi în Golful Cornul de Aur: soarele se scaldă în apa cristalină, aruncând reflexe aurii peste marmura albă ca neaua din care se ctitoresc de la sine, în adâncimea mării, castele, munţi şi şesuri. Aici este raiul vietăţilor marine. Ţărmul este înalt şi stâncos, iar natura luxuriantă de pe coasta colinei satului Epivat pare ruptă din cer cu tot cu pajişti şi flori, livezi şi păduri. Această regiune se numea cândva Trada. De la poalele colinei şi până sus, prin poieni, pe stâncile de marmură milenară, scobite de vreme şi umplute cu aluviunile aduse de pârâiaşele născute din ploi torenţiale, ce se formează de obicei iarna, sămânţa a rodit. Vezi şi nu-ți vine să crezi că acolo cresc flori de colţ, cactuşi, muşchi, licheni, o mulţime de plante care te întâmpină cu îndrăzneală, părând a-ți spune: „Bun venit!”. Coborând de pe munte cu dorinţa de a urca iarăşi şi iarăşi, găsim case ce se pierd în peisajul de nedescris, mai presus de cuvinte. Aici, Sofia şi Nechita primiseră moştenire o casă mare, cu odăi multe, un adevărat castel, cu o verandă în care razele soarelui inundau sufletele cu nuanţe şi tonuri asemenea unui curcubeu, iar Duhul Sfânt însuflețea permanent acest spaţiu. Casa era clădită pe o stâncă, păstrând cu sfinţenie arhitectura vremii şi a locului. Împrejurul casei, livezile se prindeau ca într-o horă, iar mireasma florilor şi a fructelor se impregna în tot ce întâlnea în cale. Lămâi, portocali, curmali, bananieri, laolaltă cu oleandri şi palmieri, ţineau umbră potecilor şi caselor. Păsările cerului împrumutau culorile florilor pentru a-şi împodobi penajul. Pe terasele în trepte, livezi de măslini înnobilează colina ce străjuieşte acest paradis. Mai sus încep pădurile cu copaci fel de fel, cei mai mulţi scunzi, cu scoarţa groasă, coroana stufoasă din frunze mici şi cerate, ca să reziste în bătaia soarelui. În păduri sunt şi arbori veşnic verzi, xerofiţi (esenţe lemnoase specifice acestor zone): stejari de plută, stejari veşnic verzi, pini de Alep, cedri de Liban şi chiparoşi falnici ce amintesc de Psalmul 103: „Locaşul cocostârcilor în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor, stâncile – scăpare iepurilor”. Animalele sălbatice fug de ici colo, ascunzându-se de privirile curioase. În păduri copacii se îndemnau între ei ca şi cum ar fi fost o familie numeroasă. Din când în când, câte un incendiu pârjolea totul în cale şi rămâneau doar câţiva copaci arşi pe jumătate, care îşi păstrau seminţele. Se zice că Dumnezeu trimitea îngerii lucrători, care împrăştiau seminţele copacilor prin cenuşa prielnică rodirii şi creşterii rapide. De aceea, aici pădurile se regenerau văzând cu ochii. Frumuseţea acestor locuri se împleteşte cu sfinţenia. Minunile grăiesc şi se petrec în faţa ochilor noştri. Avem oare ochi de văzut? Dar urechi de auzit? Aici îngerii cântă laolaltă cu păsările, păzesc limpezimea mării, se armonizează cu simfonia ei şi a pădurilor tinere şi ating sufletele locuitorilor. Aşa se face că Sofia şi Nechita, înconjuraţi de astfel de comori, aduceau slavă lui Dumnezeu pentru toate şi se rugau fierbinte să le dăruiască un copil. Rugăciunea lor a fost auzită la ceruri şi au fost binecuvântaţi cu doi copii: Eftimie, şi mult mai târziu, Parascheva. Părinţii se gândeau că va avea cine să le ducă pe mai departe numele. Nu aveau de unde să ştie că ambii lor copii vor împlini misiunea sfântă de a-L sluji pe Dumnezeu. Sofia era fiica preotului Sebastian, care slujea la biserica din Vlaherne, la Constantinopol, şi era cea mai mare dintre surori. Celelalte două fete se numeau Ecaterina şi Eugenia. Mama lor, preoteasa Emanuela, era fiica unor muzicieni şi stăpânea arta cântatului la harpă. Cum părintele slujea zi de zi, împlinindu-şi misiunea cu râvnă şi credinţă, educaţia celor trei fiice stătea mai mult pe umerii preotesei, care iubea aşa de mult copiii, încât curtea casei lor era plină din zori şi până-n noapte şi de odraslele vecinilor. Preoteasa îi învăţa să cânte atât la harpă, cât şi în corul bisericii, să brodeze şi să picteze icoane. Duminica mergeau împreună la biserică, cântau la Sfânta Liturghie, se împărtăşeau cu Sfintele Taine, apoi rămâneau la Şcoala bisericii, unde părintele le spunea pilde şi istorioare biblice. Preoteasa Emanuela considera că preoţii şi copiii sunt soli ai lui Dumnezeu în biserică. Uneori îi spunea părintelui: - Ce să fac? Unii copii sunt neastâmpăraţi şi greu de stăpânit. Părintele îi răspundea surâzând: - Joaca lor nevinovată poate fi socotită de Dumnezeu drept rugăciune. Bine că împlineşti porunca Domnului: „Lăsaţi pruncii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor”. Preotesei i-au plăcut mult aceste cuvinte şi viaţa mergea înainte. Nechita, tatăl Paraschevei şi al lui Eftimie, era rudă cu împăratul de atunci şi primise o educaţie aleasă la cele mai mari şcoli din Constantinopol. Pe lângă aceasta, moştenise şi o avere pe care dorea cu ardoare să o lase copiilor săi. Atunci când Nechita a venit la părintele Sebastian şi la preoteasa Emanuela să o ceară în căsătorie pe Sofia, aceştia l-au întrebat: - Care este averea ta cea mai de preţ? Nechita le-a răspuns: - Am fost învățat de părinţii mei că cele mai de preţ lucruri pe pământ sunt virtuţile creştine: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea . Părintele Sebastian i-a spus: „Fii binevenit în casa noastră şi rugăciunile părinţilor vor întări temelia casei copiilor lor”. După ce au fost cununaţi de rude preoţeşti şi împărăteşti, cu învoiala părinţilor, s-au mutat în Epivat, unde părinţii lui Nechita le-au dăruit o moşie cu tot cu case şi slujitori. În această familie s-a născut Parascheva în satul Epivat din Tracia, în prima jumătate a secolului al XI-lea, într-un castel cu odăi fără de număr şi mulţi slujitori, înconjurat de o natură mirifică. Satul Epivat este situat deasupra nivelului mării, pe ţărmul Mării Marmara, în Tracia, o fostă provincie, la sud-est de Constantinopol (Istanbulul de astăzi). Parascheva s-a născut în zi de sărbătoare, pe 8 septembrie, ziua prăznuirii Naşterii Preasfintei Fecioare Maria. Micuţa avea faţa albă şi catifelată ca floarea de colţ, ochii azurii ca marea şi aură de lumină împrejurul capului. Sofia, mama sa, adesea auzea o muzică divină, iar la fereastră zărea îngeri care îi cântau copilei. Tatăl, mama, fratele Eftimie şi slujitorii casei au înălţat rugi de mulţumire lui Dumnezeu. Bunicii, de pe cele meleaguri, au sosit cu daruri, precum odinioară magii sosit-au la Pruncul Sfânt. Înfăşată în scutece tivite cu fir de aur şi de argint, copila Parascheva era atât de luminoasă, încât noaptea, când doar candela pâlpâia, în camera ei se vedea ca ziua. Vestea despre prunca născută în familia Sofiei şi a lui Nechita a ajuns şi la părintele Damian, care slujea la Biserica „Naşterea Maicii Domnului”. După molifta de opt zile făcută mamei Sofia, părintele a anunţat botezul celei ce avea să se numească Parascheva. (extras din carte) Vezi mai mult
  57. Nicodim

    Nicodim

    4,00 RON

    Pe o mică insulă din Oceanul Pacific, călătorul poate zări răsărind din mijlocul copacilor turla unei bisericute. Singurul vieţuitor al acestei insule e un călugăr bătrân. Se spune că în tinereţe era unul dintre cei mai temuţi piraţi care umblau pe mările şi oceanele lumii. Îl chema Nills, iar, pentru faptele sale, oamenii îl numiră „cel Aprig”. Toţi căpitanii vaselor care avuseseră ghinionul să se întâlnească pe mare cu piratul Nills, dar scăpaseră cu viaţă, povesteau cât de repede le era corabia cucerită de echipajul „celui Aprig”. Degeaba încercaseră vase militare să-l prindă. Corabia lui Nills era prea rapidă şi dibaciul căpitan pirat ştia prea bine cum să scape din capcanele întinse de marina militară. Un astfel de vas, comandat de un tânăr căpitan, părăsi într-o dimineaţă Coastele Angliei cu misiunea precisă de a captura sau opri prin orice mijloace temutul pirat. ... Vezi mai mult
  58. Un prieten de nădejde

    Un prieten de nădejde

    4,00 RON

    Într-un orășel de munte trăia un brutar iscusit. Îl chema Teodor. Era atât de priceput în meseria lui, încât veneau oameni de la mare depărtare să cumpere pâinea făcută de el. Lucra de dimineață până seara cu voioșie, indiferent dacă era vreme bună sau rea, pentru că-și iubea meseria. Singurul său ajutor era un căluț numit Suru pe care-l primise în dar de la unchiul său, care îl învățase meseria de brutar. Părinții îi muriseră pe când era prunc, iar unchiul îl crescuse ca pe copilul său. Teodor era deja flăcău, dar, cum era rușinos nevoie mare, nu se căsătorise încă. Îi plăcea fata măcelarului, dar nu avea curaj să-i ceară mâna. Dar iată că, așa cum se întâmplă uneori în viață, visul tainic al lui Teodor se împlini: chiar fata măcelarului îl ceru de soț. Făcură nuntă mare, apoi tinerii se mutară în casa lui Teodor. Numai că tânăra soție nu era obișnuită cu viața liniștită a soțului așa că îl rugă să mai facă o cameră, să poată primi și ei musafiri, ca toată lumea. - Dar unde să o fac? - Poți dărâma grajdul în care îl ții pe Suru și în locul lui să ridici o cameră mare și frumoasă pentru oaspeți. - Bine, și cu bietul cal ce fac? - Știi ceva? Calul asta și așa a îmbătrânit. Mai bine cumpără o mașină, ca să transporți cu ea sacii de făină, iar pe Suru vinde-l la abator. Teodor înlemni când auzi așa ceva. Cum să se despartă de căluțul lui care-l slujise atâția ani? Totuși, ca să nu-și supere soția, își luă un automobil. Vezi mai mult
  59. Bătrânul soldat

    Bătrânul soldat

    4,00 RON

    Trăia în vremurile îndepărtate un rege numit Laurian. Tatăl său îi lăsase moştenire un regat mic, dar bogat, cu oameni inimoşi, unde domnea pacea şi buna înţelegere. Laurian era iubit de supuşii săi pentru că se îngrijea de treburile ţării în aşa fel încât să îi mulţumească pe toţi şi să nu fie nimeni nedreptăţit, oricine ar fi fost el. Pentru pacea şi bunăstarea regatului său, mulţi oameni din alte părţi veneau aici să înceapă o viaţă nouă, departe de locurile unde erau chinuiţi de stăpânitorii acelor ţări. Aşa se face că regatul cel mic devenea din ce în ce mai puternic. Trăiau aici creştini, evrei, musulmani şi alte neamuri, ţinând fiecare legea în care se născuseră, fără să se duşmănească unii pe alţii. Laurian, chiar dacă era botezat în credinţa creştină şi respecta credinţa supuşilor săi, nu credea în Dumnezeu şi considera Biblia o carte depăşită şi lipsită de orice importanţă. Zilele se scurgeau fericite în micul regat, până într-o zi în care un călăreţ întunecat, cu calul numai spume, ajunse la poarta cetăţii de scaun. Vezi mai mult
  60. Fericirile monahului Nicolae de la Rohia

    Fericirile monahului Nicolae de la Rohia

    15,00 RON

    A fost dintre acei puţini care s-a fericit mereu prin dăruire. Nicolae Steinhardt, în Jurnalul său, îşi deschide şi ne deschide calea de lumină către Dumnezeu. Sînt paşi care edifică drumul în timp ce îl străbate cu nu puţine rătăciri, dar şi numeroase, repetate suişuri. Multiple şi întemeiate sînt fericirile monahului de la Rohia, spre folosul şi ştiinţa celor pentru care Jurnalul fericirii este, cum inspirat spunea un cronicar, o carte a cărţilor Estului. O carte contemporană cu Dumnezeu, totodată o carte de teologie aplicată, una de învăţătură creştină, ce pare a fi scrisă de un Cleopa laic. Urechi de auzit, minte de priceput şi voinţă de pus în aplicare este tot ce ne cere monahul prin ale sale Cuvinte de credinţă. Eseurile teologale din acest volum afirmă şi luminează marele dar duhovnicesc şi monahal al mireanului N. Steinhardt, alias călugărul Nicolae de la Rohia. Monahul ne dăruie o carte de învăţătură, una de învăţătură creştină, dată omului spre a afla calea mîntuirii. Cassian Maria Spiridon Vezi mai mult
  61. Rugăciunea lui Iisus în scrierile Sfântului Grigorie Sinaitul

    Rugăciunea lui Iisus în scrierile Sfântului Grigorie Sinaitul

    4,00 RON

    Studiul Înaltpreasfinţitului Kallistos Ware surprinde principalele coordonate ale învăţăturii despre rugăciunea monologică – Rugăciunea lui Iisus – în scrierile influentului autor filocalic Sfântul Grigorie Sinaitul. „Ceea ce am desemnat ca «forma standard» folosită de Grigorie – «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă» (fără «pe mine, păcătosul») – apare pentru prima dată, după cunoştinţa mea, în Viaţa Avvei Filimon, o lucrare din secolul VI-VII, scrisă în Egipt . Reapare în tratatul lui Nichifor Isihastul, Despre trezvie şi păzirea inimii (sfârşitul sec. XIII – începutul sec. XIV) . În perioada de 700 de ani dintre aceste două texte nu-mi amintesc de vreun alt izvor în care să apară . Viaţa Sfântului Grigorie Sinaitul este, din câte cunosc, cea mai timpurie menţiune a Rugăciunii cu cuvintele «pe mine, păcătosul» adăugate la sfârşit”. [i]Vezi Filocalia, vol. ii (Atena, 1958), p. 244. Importanţa acestui text este justificat evidenţiată de B. Krivochéine, „Date du texte traditionnel de la «Prière de Jésus»”, Messager de l’Exarcat du Patriarche russe en Europe occidentale, vii-viii (1951), pp. 55-59. Cf. I. Hausherr, Noms du Christ, pp. 239-246. [ii]MPG cxlvii, col. 964B. [iii]Adeseori, primii scriitori care fac referire la invocarea Domnului Iisus nu oferă forma exactă a cuvintelor. Acesta este cazul în privinţa lui Nil al Ancirei şi Diadoh al Foticeei (secolul al V-lea), şi de asemenea, în privinţa lui Ioan Scărarul, Isihie din Vatos, Filoteu Sinaitul şi Ioan Carpatiul (secolele VII-X). Toţi vorbesc despre invocarea lui Iisus, însă nu oferă o formulă specifică, deşi este posibil ca Diadoh să aibă în vedere invocarea simplă „Doamne, Iisuse”: vezi Centurii, 61 (ed. E. des Places, Sources Chrétiennes 5bis [Paris, 1955], 121, 5). A se compara cu Isihie, Centurii, 106 (Filocalia, vol. i [Atena, 1957], p. 157), unde forma „Doamne, Iisuse Hristoase” este întrebuinţată; însă în ediţia MPG xciii, col. 1513A, cuvântul „Doamne” este omis. Probabil, cuvintele „Doamne, Iisuse” reprezintă cea mai veche formă a Rugăciunii lui Iisus: cf. I Cor. 12, 3. Vezi, de asemenea, nota 55 infra. În lucrările autentice ale lui Simeon Noul Teolog nu există vreo menţionare a Rugăciunii lui Iisus (vezi B. Krivochéine, introducere la Catehezele lui Simeon: Sources Chrétiennes 96 [Paris, 1963], p. 54, n. 1]. Ucenicul lui Simeon, Nichita Stithatul, nu face decât o referire trecătoare la „invocarea lui Iisus Dumnezeu” (Cent., I, 97: MPGcxx, col. 897B; cf. Hausherr, Noms du Christ, p. 259). Rugăciunea lui Iisus nu este deloc menţionată într-un alt text din secolul al XI-lea, vasta şi sistematica Sinagogă a lui Pavel Everghetinos (Hausherr, op. cit., p. 247). Toate acestea arată cât de atenţi trebuie să fim să nu presupunem o întrebuinţare universală a Rugăciunii lui Iisus în spiritualitatea bizantină; sunt mulţi autori care nu-i oferă caracterul central pe care îl deţine în scrierile lui Grigorie Sinaitul. Vezi mai mult
  62. Pădurea vrăjită

    Pădurea vrăjită

    29,00 RON

    Pasărea albastră a fericirii Este cu totul reconfortant să scrii despre o antologie de autor – poezie, proză – de azi şi, încă mai mult, subintitulată „literatură pentru copii”, în legătură cu o parabolă a lui E. Lovinescu de acum o sută şi mai bine de ani; pe scurt, Dumitru Vacariu de azi umblă după pasărea albastră, de ieri, a lui E. Lovinescu. Iată. Într-un text publicat în „Falanga Literară”, în 1910, „seninul” critic scria despre destinul pe care ursitoarea „bătrână şi gârbovită de vreme” i-l prezice lui Cătălin: „Lumea întreagă va sta la picioarele tale; firea îşi va dişterne pentru tine toate farmecele ei. Dar tocmai din uşurinţa cu care îţi vor fi la îndemână, să izvorască nemulţumirea; să doreşti deci ceea ce e departe şi nu se poate avea cu uşurinţă; să n-ai odihnă până nu-i prinde şi îmblânzi pasărea rară, pe care nimeni n-a prins-o până acum: pasărea albastră”: iată acum şi referinţa parabolei: „Ceva din sufletul lui Cătălin avem cu toţii... O zână răutăcioasă ne-a sădit în suflet o năzuinţă către lucruri care nu sunt, făcându-ne să trecem cu nepăsare pe lângă ceea ce ar trebui să facă fericirea şi frumuseţea acestei lumi. Nu ascultăm la glasul privighetorii pentru că ne gândim la pasărea albastră”. Critica lui E. Lovinescu este o continuă căutare a păsării albastre a literaturii. Nu altfel trebuie interpretată, de pildă, această mărturisire pe care criticul o face Elenei Farago, într-o scrisoare din 13 septembrie 1910: „Şi mă gândesc ce lesne aş putea face literatură de imaginaţie, nuvele sau chiar romane! Situaţia mă obligă să descopăr cadavre uitate de ani, şi pentru a afla o dată de nici o importanţă să-mi pierd ziua întreagă. Tristă soartă. Dacă aş fi un simplu buchinist ar mai merge, dar simt în mine seva unei imaginaţii destul de robuste care cere drept la viaţă, şi n-o pot satisface”. Scriitorul Dumitru Vacariu caută pasărea albastră a literaturii, activând ca muzeograf şi însoţindu şi biografia cu înfiinţarea muzeelor literare ieşene şi rostuind Muzeul Literaturii Române din Iaşi cu o muncă impresionantă, alături de alţi colegi. Din această perioadă remarcăm: Dincolo de poveste (1979), Bărzăunul şi restul lumii (1984), Vornicul Ţării de Sus (1984; 2010), Poteci fără întoarcere (1987), Comoara (1988), Aventură dincolo de timp (1990), În căutarea Scufiţei Roşii (2005). Aceasta este aşa-zisa „literatură pentru copii şi tineret”, excelând în ceea ce s-au numit „povestiri istorice”, dar Dumitru Vacariu se distinge, printre prozatorii contemporani, printr-o serie de romane şi povestiri – Ochii viperei (1995), Praznicul orbilor (2000), Casa cu iederă (2000), Porumbeii albaştri (2003, Fiul Meu. Parabola apocalipsei roşii (2006), Mărturii din viaţa de apoi (2010) –, unde scrie una dintre cele mai tulburătoare autobiografii literare din câte se pot citi în stricta noastră actualitate; ultima carte din seria amintită, Mărturii din viaţa de apoi, se adresează, deopotrivă, celor mari şi celor mici, pentru că, iată, mărturiile din viaţa de apoi sunt de dincolo de bine şi de dincoace de rău; din Rai şi din Iad adică, pe unde, după „fericirea de a muri”, personajul narator hălăduieşte călăuzit de Părintele Arsenie Papacioc, tovarăşul din temniţele pământene. Predoslovia autorului, scrisă în tonurile vesele/ triste ale celebrei Prefeţe a lui Ion Creangă, având acelaşi destinatar, „iubitul cititor”, îndemnat acum să devină bun precum copiii, dar şi să spună „măcar o singură dată” Tatăl Nostru „sau altă rugăciune închinată lui Hristos” –, deschidea o carte care adopta structurile basmului şi ale prozei fantastice pentru a descifra încă o dată (i)realitatea imediată şi realitatea dură a unei biografii mereu agresate, până la limita suportabilităţii: „Cine spune că moartea e cel mai greu hop de trecut în viaţă – scrie autorul, pentru copiii de azi, în primul fragment al insolitului său roman –, greşeşte cumplit. Cine a îndurat foamea, frigul, mizeria şi torturile din temniţele şi lagărele fasciste sau comuniste, spune, pe drept cuvânt, că moartea e floare la ureche pe lângă chinurile menţionate”; cum se vede, autorul pune, pe bună dreptate, semnul egalităţii între fascism şi comunism, copilul rătăcit în veacul apocalipsei roşii, cu durata copilăriei şi adolescenţei, întreruptă prea devreme, trăind în tristeţea „florilor singurătăţii din poienile copilăriei”, pe un traiect existenţial guvernat de suferinţă, trădare, minciună şi delaţiune: „copilăria cu toate minunile ei, tinereţea ucisă de puşcăriile comuniste, maturitatea de cercetător şi împlinitor al unor obiective culturale, cu care mă mândresc, viaţa de familie cu cele mai fericite daruri divine, apoi răsplata dumnezeiască de a deveni cetăţean al Raiului”. În faţa unei asemenea (bio)bibliografii „se sparie gândul”, cu vorba cronicarului. Mirarea rămâne în faţa unei cărţi de poezie care se cheamă Pădurea vrăjită şi căreia, cu smerenie, Dumitru Vacariu îi spune „versuri pentru copii”. Este o idee primită, formulată prin anii '50 (când s-a creat şi o „secţie” la Uniunea Scriitorilor, numită „Literatura pentru Copii şi Tineret”), care a trecut, apoi, în planurile editoriale de la noi, pe rafturile librăriilor şi în sumarul manualelor şcolare: acolo se adună, de-a valma, proză şi versuri, de Emil Gîrleanu şi Tudor Arghezi, Elena Farago şi Lucian Blaga, Nichita Stănescu, George Topîrceanu şi Ion Barbu. Literatura „pentru copii şi tineret” e pentru cei mari: ei sunt cei care citesc celor mici textele, le simt – pentru că, eventual, le explică, fac diferenţe între „personajul pozitiv” şi „negativ”; ajută la alcătuirea unor „fişe de lectură”, câte şi mai câte... Unde sunt, în această ecuaţie, copiii cu presupusa lor ingenuitate, naivitate, ignoranţă, vai? Cât, cum, la rigoare e naiv şi ingenuu, personajul liric dintr-un poem precum Psalm care deschide cărţile lui Dumitru Vacariu: „Doamne al sufletelor curate,/ Doamne al blândeţii, al purităţii,/ al dragostei şi al tuturor împlinirilor,/ Doamne al speranţelor şi al bucuriei de viaţă,/ al binelui şi frumosului,/ Doamne al copilăriei, al mamelor cu pruncii la sân,/ Doamne al hohotelor de râs ale copiilor,/ Doamne al plânsului după păpuşa pierdută,/ Doamne al strigătului durut după mamă şi tată,/ Doamne al puilor de orice fel,/ rătăciţi de mamele lor,/ Doamne al fericirii visate/ al râsului şi plânsului de copil,/ Doamne... Doamne al meu,/ Doamne al tuturor mamelor şi taţilor/ fericiţi lângă copiii lor, /ajută-mă, ajută-mă, Doamne al meu,/ să renasc în leagănul copilului din viitor/ şi să pot întinde braţele spre Hristos/ să pot îngenunchea în faţa Sa/şi Să-L rog:/ Doamne al meu şi al tuturor copiilor lumii, /ajută-ne să fim mereu fericiţi/ alături de Tine!”. Oricum, „cei mari” vor trebui să explice „celor mici” psalmul lui Dumitru Vacariu despre copilul din viitor. Apoi, bunicii sau părinţii care citesc versurile şi proza lui Dumitru Vacariu, la oră de seară, pentru „cei mici” vor spune o Poveste; astfel: „Colo, lângă zare,/ Curge-o apă mare,/ Apă de lumină,/ Limpede şi lină./ Noaptea, cînd e lună,/ Lângă mal s-adună/ Să-şi spele condurii/ Zânele pădurii./ Toate-s îmbrăcate/ Cu haine bogate,/ Albe şi uşoare,/ Din raze de soare./ Către ele vine/ Dinspre zări vecine,/ Despicând talazul,/ Făt-Frumos, viteazul./ Şi cântă-mpreună,/ Fermecaţi de lună,/ De se miră norii,/ Florile şi zorii...” O întreagă literatură, de la Goethe, cel din Poezie şi adevăr, la N. Iorga din Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost, de la Ion Creangă din Amintiri... la Lucian Blaga din Hronicul şi cântecul vârstelor, Marin Preda din Viaţa ca o pradă şi Octavian Paler din Viaţa ca o coridă, stă sub semnul figurii retorice pe care Pierre Fontanier a numit-o hipotipoză; iată ce spune părintele retoricii moderne pentru texte poetice sau în proză scrise de autori precum Dumitru Vacariu: „Hipotipoza zugrăveşte lucrurile într-un mod atât de viu şi de energic, încât ni le expune, într-un fel, privirii şi face dintr-o povestire sau o descriere, o imagine, un tablou sau chiar o scenă animată”. Sunt în admirabilele versuri ale lui Dumitru Vacariu personaje din orizontul mito-poetic românesc (Făt-Frumos, Zâna Zorilor, Craiul Vifor, Crivăţ Împărat etc.), portrete acroşante ale unor anotimpuri, primăvara şi, mai ales, toamna („Încărcată de podoabe/ Vine toamna dinspre munte/ Cu coroane şi cu boabe/ De mărgăritar pe frunte./ Vin cu ea în lungi convoaie/ Roadele pământului/ Şi perdele reci de ploaie/ Trase-n carul vântului./ S-a oprit la şcoala noastră/ Şi ne-a dat la fiecare/ Câte-un strop de zare-albastră/ Cu sclipiri târzii de soare./ Din penarele deschise/ A luat creioane noi,/ Frunzelor culori de vise/ Să le-mpartă în zăvoi./ Fagilor le-a dat culoarea/ Aurului din poveste,/ Fruntea lor să cheme zarea/ Cea de dincolo de creste./ La mesteceni frunza pare/ De aramă şi argint;/ Când se leagănă tresare/ Cu suspine de alint./ Hai, copii, pădurea toată/ S-o privim din culmea sură;/ Astăzi toamna ne arată/ Cea mai straşnică pictură!” – Toamna), ecouri labişiene ca în Iedul, replici la I. Al. Brătescu-Voineşti, ca în Puiul, poezii patriotice precum Casa noastră, dar, înainte de toate, pădurea, semnul distinctiv al întregii literaturi pe care a scris-o Dumitru Vacariu: e basmul, imaginea eminesciană (codrul de cleştar cu palatele sale), locul „doinelor române”, al vitejilor şi năstruşnicilor din poveştile populare: „Printre ramuri şi izvoare/ Am păstrat ce ni-i mai drag,/ De aceea-n veci nu moare/ Codrul des de brad şi fag./ În poveste şi zicală/ Moştenim din moşi-strămoşi/ Pe năstruşnicul Păcală/ Şi vitejii Feţi-Frumoşi./ Moştenim comori şi zâne,/ Basme şi balade vechi,/ Toate doinele române/ Care-n lume n-au perechi” (Cântecul pădurii). În perspectiva valorii estetice, literatura „pentru copii” a lui Dumitru Vacariu este peste aceea a lui Emil Gîrleanu şi Elena Farago, George Topîrceanu şi Otilia Cazimir. Ioan HOLBAN Vezi mai mult
  63. Copii în cătușele Siberiei

    Copii în cătușele Siberiei

    27,00 RON

    Dragă copile, am scris această carte cu sufletul sfâşiat de durere. De ce am scris-o? Ca să arăt cât de crunt a fost regimul totalitar? Nu numai. Am vrut să-i vezi pe compatrioţii noştri în altă lumină. Ei au rămas Oameni în cele mai straşnice împrejurări. Adu-ţi aminte de fierarul care a ales moartea, dar a desferecat fereastra ca să nu se înăbuşe copiii în vagon. Adu-ţi aminte de mătuşa Vasilica: ea a cerut să i se dea un termen dublu de închisoare, numai să nu rămână Olguţa fără mamă. Dar tatăl Olguţei? El a riscat să apere un om în lagăr şi ce moarte groaznică a avut! Adevăraţi eroi tăcuţi ai neamului... De la ei, până şi de la copiii lor, avem a învăţa vrednicia şi să nu ne trădăm aproapele, cum nu l-au trădat ei, să nu ne jucăm cu idealul de neam şi să nu-L trădăm pe Dumnezeu! Spiridon Vangheli Vezi mai mult
  64. Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea

    Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea

    14,00 RON

    Atunci când venim la Spovedanie, venim să ne întâlnim faţă către faţă cu un prieten. Nu venim pentru a fi judecaşi şi condamnati. Nu venim înfricosati de ceea ce urmeaza sa se întâmple. Venim la Cel care, Dumnezeu fiind, dincolo de suferinta, dincolo de moarte, a ales din iubire pentru noi sa devina om, sa ia asupra Sa firea noastra omeneasca si sa-Si dea viata pentru noi. Viata Sa, moartea Sa sunt pentru noi dovada ca suntem într-atât de mult iubiţi de Dumnezeu încât putem veni la El fie că suntem buni, fie că suntem rai, si El ne va primi cu bratele deschise; dacă este cineva gata sa plânga pentru pacatele noastre, pentru nevrednicia noastră acela este El, din compasiune, din mila, din iubire – cu acea disponibilitate pe care am vazut-o în viata unui sfânt, caruia Hristos i-a spus ca şi un singur păcătos dacă ar mai fi în lume, S-ar întrupa şi ar muri din nou pentru acesta, fiindca El nu poate răbda gândul că există vreun om care piere. Acesta este Dumnezeul, Hristosul la Care venim atunci când ne apropiem de scaunul de Spovedanie – la Cel Care ni Se dăruieşte cu întreaga Sa viaţă si moarte; Cel Care ne aşteaptă să venim ca să aflam vindecare, alinare, sprijin – nu osândă, nu judecată. Mitropolitul Antonie de Suroj Vezi mai mult
  65. Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești vol. II
  66. Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești vol. I

    Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești vol. I

    76,00 RON

    A scrie o lucrare de genul celei de față nu este de fel ușor. Pe lângă munca laborioasă pe care o cere, ea prezintă și un risc, mai ales când se referă la mari personalități care au fost mereu prezente în conștiința și opinia contemporanilor și, desigur, și a urmașilor. Este vorba de riscul de a reproduce unele lucruri afirmate de unii contemporani, care susțin că le-au cunoscut foarte bine și ca atare le cunoșteau intențiile, mentalitatea, părerile și așa mai departe. Astfel se naște un adevărat folklor, foarte depărtat de realitate, în care intenții, neștiință sau naivitate au pretenția de a îmbrăca haina adevărului. Mai există și amarele versuri ale lui Eminescu care a intuit cu genialitate ușurătatea cu care se emit opinii departe de adevăr. De aceea și din acest punct de vedere realizarea unei astfel de lucrări este extrem de dificilă și pretinde de la autorul ei nu numai perseverență, dar și o identificare (dacă-i putem spune astfel) cu ce au fost cu adevărat, ce au gândit și ce le-a determinat pe aceste personalități să-și dedice puterea de muncă, entuziasmul și chiar viața unor lucrări destinate să rămână opere de căpătâi în cultura și spiritualitatea unui popor. Pot să spun cu mulțumire că autorul prezentei lucrări, Alexandru Prelipcean a îndeplinit cu acuitate sarcina pe care și-a asumat-o. Dedicându-se acesteia, el a realizat nu numai o lucrare de referință, care ajută celor interesați să pătrundă mai profund în uriașul monument al spiritualității care este Filocalia și care poate conduce spre descoperirea drumului aspru spre îmbunătățire pe care suntem cu toții chemați să-l urmăm. Nu numai atât. Munca sa asiduă, de o mare precizie și consecvență, contribuie și la cunoașterea unui aspect important al personalității teologului, omului de credință, trăitorului în duh filocalic, Părintele Dumitru Stăniloae, pentru care rolul preotului a fost acela de a îndruma, de a ajuta, de a dezvălui chipul adevărat al autenticei religiozități, singura modalitate de viață care face ca omul să rămână cu adevărat creația Domnului și pe care Acesta îl primește ca pe un fiu iubit. Un mare teolog, cunoscut pretutindeni, dar și un suflet dedicat comuniunii dintre oameni, a educării acestora ca ființe libere, pentru care opțiunea de a deveni creștini adevărați nu este o vorbă fără acoperire. Pentru că, în definitiv, acesta este sensul real al vieții noastre, darul de preț pe care Dumnezeu ni-l face, așteptând să răspundem dragostei Sale cu dragostea noastră. Și este bine că există la tineri autori, entuziasmul de a contribui la acest miracol al existenței și intuiția de a alege preferențial teme care servesc aceluiași scop. Lidia Stăniloae Vezi mai mult
  67. Însemnări din viața mea

    Însemnări din viața mea

    15,00 RON

    Nu ştiu care vor fi fost motivele ce au îndemnat pe alţii să prindă în rânduri scrise clipe din viaţa lor. Îmi închipui numai că, pe unii, credinţa că au trecut prin împrejurări de viaţă vrednice a fi cât mai de obşte cunoscute, spre a fi folositoare şi altora, alţii, poate din dorinţe pornite din aprecieri personale, numai spre a semăna celor dintâi. Eu unul, dacă printre cei dintâi nu mă pot număra, apoi, printre ceştilalţi n-aş dori să fiu socotit niciodată. Dacă, totuşi, am aşternut în scris amintirile de faţă, o fac îndemnat, mai întâi, de dorinţa de a le reciti în clipe de răgaz, pentru a le mai retrăi măcar cu ajutorul închipuirii, apoi, spre a feri pe cei care ar dori să-mi cunoască vreodată viaţa de ierarh al Bisericii noastre – cum am dorit şi eu să cunosc pe a înaintaşilor mei din felurite veacuri –, să o afle după date arătate de mine însumi şi lesne de verificat, iar nu după deduceri greşite, cum s-a întâmplat adesea pentru alţii. Ştiut este tuturor cât de mult ne place să ne răscolim trecutul, reflectând asupra clipelor plăcute, ca şi a suferinţelor din viaţă, dar memoria adesea scapă multe din ele şi atunci poate fi ajutată de însemnări scrise. Iar de vreme ce,din voia lui Dumnezeu, am avut şi rosturi felurite în slujba Bisericii Sale, voi căuta să dau câteva jalonări celor ce ar dori să-mi cunoască truda pusă în acele servicii, având libertateasă tragă încheierile ce vor crede de cuviinţă, dreapta şi deplina judecată rămânând, desigur, tot numai Bunului Dumnezeu. Mitropolit Visarion Puiu Vezi mai mult
  68. Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața Fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat

    Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața Fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat

    56,00 RON

    Text coperta 4, Viața Sfântului Simeon Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (cf. 1 Tim. 2, 4.), Cel ce cu iubire de oameni a cercetat și neamul nostru cel în multe feluri bolnav și i-a dăruit cel mai bun doctor patimilor sufletului și trupului, pe Simeon cel preasfânt, cel numit din Muntele cel Minunat și care și-a purtat lupta ascetică pe stâlp ale cărui viață și minuni, fiind la număr mai multe decât nisipul mării, cine va putea să le povestească sau să le aducă în amintire? Căci timpul, cel ce acoperă multe, le-a făcut pe acestea să fie uitate, fiindcă nimeni nu s-a ostenit într-atât, nici n-a primit atâta sârguință, încât să transmită în scris toată petrecerea lui îngerească pe pământ. Așadar, preluând toate câte am putut păstra de la cei ce ne-au precedat și fiind învredniciți și noi a vedea unele dintre acestea cu proprii ochi, am socotit necesar să le scriem acum și să vestim vouă, iubitorilor de Dumnezeu, spre slava lui Iisus Hristos Domnul nostru și Fiul lui Dumnezeu, pe cel sfințit și ales încă din pântecele maicii lui, pe cuviosul Lui, și spre folosul vostru, al celor ce citiți, cărora pururea credința vi se va socoti ca dreptate, potrivit cu ceea ce s-a scris: „Și a crezut Avraam lui Dumnezeu și i s-a socotit lui ca dreptate” (Fc. 15, 6). Viața Sfântului Simeon din Muntele Minunat, Prolog Volumul de față reprezintă prima traducere românească a Vieții vechi a Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat (521-592), necunoscută până la publicarea ediției critice. Documentul, ce aparține unui ucenic apropiat sfântului, are o dimensiune și o frumusețe impresionante, fiind o adevărată capodoperă a hagiografiei bizantine. El reconstituie parcursul duhovnicesc și minunile celui ce a fost socotit un adevărat profet al Ortodoxiei secolului al VI-lea. Sfântul Simeon s-a nevoit pe vârful unei coloane de piatră, potrivit cu tradiția inaugurată cu un secol mai devreme de predecesorul său, numit tot Simeon. Dosarul hagiografic este întregit de Viața Sfintei Marta, mama Sfântului Simeon, ce completează fericit datele cunoscute din prima hagiografie. Seria Hagiographica a Colecției Viața în Hristos, inaugurată cu volumul dedicat Sfântului Simeon din Muntele Minunat, își propune să aducă la lumină texte și cercetări hagiografice, pe nedrept uitate, din uriașul tezaur al Tradiției Ortodoxe. Vezi mai mult
  69. Cercetări privitoare la istoria bisericilor ieșene
  70. Sfântul Amfilohie de la Poceaev, tămăduitorul celor deznădăjduiți

    Sfântul Amfilohie de la Poceaev, tămăduitorul celor deznădăjduiți

    6,50 RON

    Aşa cum spun zicerile din popor, „A trăi o viaţă de om nu este precum a merge pe un câmp”. Pentru unii, încă din copilărie toate căile sunt deschise şi largi, pe când pentru alţii, calea este îngustă şi spinoasă. Unii trăiesc întreaga viaţă pentru a aduna bogăţii, pe când alţii îi îmbogăţesc pe ceilalţi. Iar celor care şi-au închinat întreaga viaţă lui Dumnezeu şi oamenilor, se potrivesc cuvintelor înţeleptului Solomon, care spune: „Căile celor drepţi strălucesc ca lumina; ele ajung până la noi şi ne luminează calea mântuirii” (cf. Proverbe 4, 18). Aceste cuvinte, mai mult decât oricare altele, descriu cărarea vieţii celui iubitor de Dumnezeu, a cuviosului stareţ Amfilohie, căci multe suflete au găsit drumul mântuirii datorită faptului că l-au cunoscut. Înţelepciunea, smerenia, iubirea faţă de oameni, adevărata dragoste pentru Dumnezeu, tămăduirea trupească şi sufletească a celor ce aveau nevoie de ea, au însoţit în permanenţă viaţa bătrânului Iosif (Amfilohie după îmbrăcarea Schimei), de-a lungul întregii sale căi de următor al lui Hristos. Relaţia vie cu acest sfânt – chiar şi după trecerea sa la Domnul, prin rugăciune – mijlocesc sufletelor experierea unor simţăminte de renaştere morală, duhovnicească şi trupească, necunoscute până atunci, precum şi trăirea adevăratei credinţe în Dumnezeu. În umbra duhului său smerit, sfântul obişnuia să ia asupră-şi scăderile celorlaţi pentru a le putea arăta în adevărata lor lumină, potrivit cuvintelor Părintelui Paisie din Muntele Athos, care ne îndeamnă să trăim precum albinele: oprindu-ne asupra florilor celor bine-mirositoare, luând nectarul din acestea, şi oferindu-l celorlalţi. Alegând calea monahală spre mântuire, şi ajungând să cunoască în Hristos toate bogăţiile ştiinţei şi înţelepciunii (Col. 2, 3), sfântul a lucrat cu ajutorul Dumnului multe minuni, care uneori păreau de neînţeles pentru cei mai puţin întăriţi în credinţă. Avea puterea de a alunga demonii, iar prin rugăciune şi dragostea sa pentru cei în suferinţă, tămăduia bolile trupeşti acolo unde orice medicament se dovedea a nu fi de nici un folos. Învia chiar şi pe cei morţi. „Cine dintre ei [dintre cei din lume] a lucrat vreodată astfel de minuni? Cine a înviat morţi? Cine a scos demonii afară? Nimeni. Toate acestea reprezintă privilegiul plin de biruinţă al monahilor”. În măsura în care îi stătea în putinţă – prin simplitatea vieţii ori prin nebunia sa pentru Hristos – Sfântul Amfilohie încerca să ascundă cea mai mare parte a nevoinţelor sale. Cu toate acestea, fragmentele de mărturie care au fost puse cap la cap arată în chip limpede ce fel de păstor şi făcător de minuni a fost Sfântul Amfilohie. Cititorul atent, căruia îi punem la dispoziţie biografia Sfântului Amfilohie, acest nevoitor al Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Lavra Poceaev, îşi va simţi în mod involuntar nevrednicia şi măsura de nedesăvârşire duhovnicească, având în faţă chipul luminos de vieţuire al sfântului. Să dea Dumnezeu pe acest pământ prinos de nevoitori asemenea Sfântului Amfilohie, pentru ca noi, copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri să putem ţine cu hotărâre stindardul credinţei în Domnul Iisus Hristos şi să urmăm până la sfârşitul vieţii noastre pământeşti poruncile Domnului. Vladimir (Moroz), Stareţul Lavrei Poceaev Vezi mai mult
  71. Să coborâm cerul în inimile noastre

    Să coborâm cerul în inimile noastre

    3,50 RON

    „Nu poate concepe mintea noastră ce rugăciuni fac sfinții pentru noi, cei care trăim aici, în valea plângerii, deoarece și ei au călcat pe aceste locuri pe care călcăm noi și au întâlnit greutățile, ispitele și obstacolele pe care le întâlnim noi și vor să ne ajute. Așadar, să ne refugiem întotdeauna la sfinți și să le cerem mijlocirile. I-ați văzut pe suporteri, cu câtă pasiune își urmăresc echipa favorită când joacă pe stadion? Ne gândim noi că și sfinții, acolo sus, în Cer, urmăresc lupta noastră de pe pământ și se roagă pentru noi. Și cât de mult se bucură când câștigăm!” Vezi mai mult
  72. „Înger pământesc și om ceresc”. Părintele Eusebiu Giannakakis 1910-1995

    „Înger pământesc și om ceresc”. Părintele Eusebiu Giannakakis 1910-1995

    37,00 RON

    „Noi suntem case ale lui Dumnezeu, ogorul Lui… Iubirea lui Dumnezeu, care ne este dăruită din belșug prin Sfintele Taine și prin slujbe, canonul personal, Rugăciunea lui Iisus și studiul cărților patristice, spre aceasta țintesc: să ne zidească pe noi înșine casă trainică… Să fim neîncetat cu luare aminte la noi înșine. Pe lume au existat clădiri strălucitoare, așezăminte și mănăstiri frumoase, care s-au pustiit. De ce credeți că s-a întâmplat aceasta? Pentru că nu au fost oameni drepți și cumpătați care să le locuiască… Așadar, ajutați de harul lui Dumnezeu și de mijlocirile sfinților, să facem mai mult efort în a ne zidi pe noi înșine. Sfinții în cer se roagă și mijlocesc pentru noi, dar și gândul și străduința noastră să fie cum să ne zidim casa sufletului pe temelii sfinte și trainice, nu pe unele gata să se dărâme, superficiale și slabe. Nu așa! Ci pe temelii sănătoase, trainice, luminate și sfinte, curate și fără prihană. Să lucrăm cu conștiinciozitate, sinceritate și devotament”. Părintele Eusebiu Giannakakis Vezi mai mult
  73. Povestea celor șapte jucării

    Povestea celor șapte jucării

    7,00 RON

    Au fost odată trei ursuleți de pluș. Ei fuseseră darul de Crăciun pentru Răducu alintatul și mofturosul, care s-a plictisit repede de ursuleți, așa cum se plictisise și de celelalte jucării pe care le avea. Așa că ursuleții stăteau uitați într-un colț de cameră; singurul care le mai dădea „atenție” era motanul Ghiară de Oțel care, așa după cum îl arăta și numele, avea niște ghiare strașnice din cauza cărora ursuleții riscau să rămână fără blănița lor de pluș... Vezi mai mult
  74. Starețul Ilarion de la Optina
  75. Stareţul Moise de la Optina
  76. Alexandru Lascarov-Moldovanu. Încorsetările unei vieți

    Alexandru Lascarov-Moldovanu. Încorsetările unei vieți

    28,00 RON

    Doamna Livia Ciupercă, o pasionată cercetătoare a biogra­fiilor literare şi operelor artistice mai puţin explorate din ori­zontul nostru cultural, încredinţează tiparului cartea Alexandru Lascarov-Moldovanu, încorsetările unei vieţi. Volumul nou îngrijit continuă studii mai vechi şi preocupări de dată relativ recentă, dintre care monografiile I. Al. Brătescu-Voineşti (1996), Dominic Stanca (2011), Scriitori gălăţeni de ieri şi de azi (2012), Teodor Al. Munteanu (2013) se bucură de o bună vizibilitate. După cum lesne se observă, Livia Ciupercă este preocupată de aducerea în actualitate a operelor aproape uitate ale unor scriitori importanţi în momentul activ al creaţiei lor, iar teme­ritatea de a investiga editări de odinioară precum şi manuscrise rămase inedite, în care se află, deocamdată închise, idei de viaţă perene, repere morale şi valori estetice, trebuie de la bun în­ceput semnalată. Ca şi în precedentele studii, noul demers critic evidenţiază particularitatea definitorie a stilului dum­neaei de lucru. Alături de contribuţiile filologului şi istoricului literar, acesta constă în fervoarea de a recompune, odată cu datele esenţiale, atmosfera (literară) a epocii. În volumul de faţă, Livia Ciupercă face tentativa de a reda integral imaginea operei lui Alexandru Lascarov-Moldoveanu. Asamblarea devine panoramă graţie reconstituirii ei din fragmente disparate, unele provenind din arhiva urmaşilor scriitorului, celelalte descope­rite în fondurile Muzeului Naţional al Literaturii Române sau al unor biblioteci (Biblioteca Academei Române, Metropoli­tană din Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, Biblioteca Sfântului Sinod). După cum se poate observa, cerce­tarea a fost, cu un cuvânt potrivit, laborioasă, iar efortul, în sens apreciativ, răsplătit pe măsură. Peregrinarea prin ţară în căutarea manuscriselor scriitorului devine bun prilej de a trage concluzia că răspândirea acestor documente nu este una întâm­plătoare, ci, dimpotrivă, revelatorie ca sens. Pentru Livia Ciu­percă restituirea este cu atât mai preţioasă cu cât documentele lasă loc interpretărilor nuanţate. De pildă, în momentul însu­mării lor, autoarea observă, retrospectiv, focalizarea fiinţei scrii­toriceşti, în care se oglindesc perfect opera, principiile literare şi sentimentul religios. Zestrea literară rămasă de la Lascarov-Moldovanu este analizată sub dublu aspect, al creaţiei de idei şi sub auspicii estetico-literare creatoare de valori. După ce con­firmă că rolul marilor critici în ceea ce priveşte poziţionarea lui Alexandru Lascarov-Moldovanu în cadrul epocii a fost, din punctul de vedere al istoriei literaturii, unul decisiv, Livia Ciupercă apelează la instrumentele filologice şi la datele istorico-literare, de această dată cu scopul de a suscita interesul contem­poranilor pentru personalitatea celui monografiat. Reconstituirea atmosferei epocii este însoţită aproape filă cu filă, reaşezarea în pagină a întregii creaţii devenind unica opţiune pentru înţele­gerea operei din interior, capabilă astfel să redea, din nou, mi­reasma textelor troienite de trecut. Din nefericire, această esenţă se pierde iremediabil atunci când istoria literară îşi cerne valorile lăsând la vedere plasa de relaţii şi coresponden­ţele dintre ideile vehiculate, ca un du-te-vino între tradiţie şi modernitate. În corpus-ul critic al Liviei Ciupercă, constând în prezentarea exhaustivă a operei edite şi inedite a lui Alexandru Lascarov-Moldovanu, raţiunea şi sentimentul devin afinităţi indestructibile, lăsându-se însoţite de un paseism de bună factură memorialistică, deoarece de la duiosul scriitor ne rămân, alături de factura sămănătoristă a fondului epic, nostalgia după acele vremuri de odinioară, ca­racterizate atât de explicit în celebra sintagmă eminesciană, referitoare la un trecut fabulos-idilic când se vorbea o „limbă ca un figure de miere”. Efectul este puternic, iar parfumul de epocă pregnant. Caracterizările suc­cinte şi cam abstracte, care îl postau pe autor în sfera de in­fluenţă a unor mari scriitori contemporani cu el –, în panoplia genurilor şi speciilor cultivate de Mihail Sadoveanu, I. Al. Brătescu-Voineşti şi Bassarabescu –, sunt înlocuite aici de comentarii despre viaţa acestuia, scrutată prin parcurgerea atentă a eta­pelor ei faste sau dureroase. În loc de concluzie, Livia Ciupercă arată că, deşi „încorsetat” de viaţă, Lascarov-Moldovanu a reuşit să lase o operă de mari dimensiuni răspândită, după cum s-a văzut, în mai multe locuri, unde memoria ei doarme înveşmântată de poveşti încă necunoscute. Acestui tip de cercetare, Livia Ciupercă îi consacră speciale energii intelectuale, prin intermediul cărora reuşeşte să demon­streze, convingător în opinia noastră, că, împotriva trecerii ire­parabile a timpului, autorii şi creaţiile altor vremi sunt, de fapt, contemporani ai literaturii române în integralitatea ei, cu condiţia să avem acces la savorile acelor texte, la parfumul lor originar. Acesta este scopul monografiei istorico-literare Alexandru Lascarov-Moldovanu, încorsetările unei vieţi, studiu prin care Livia Ciupercă ridică vălul uitării de pe imaginea unui scriitor care ar merita, mai mult de o clipă, atenţia celor ce iubesc literatura. Lucian CHIŞU Vezi mai mult
  77. Păstrați-mă în inimile voastre! Părintele Paisie de la Secu. Viața și lucrarea misionară

    Păstrați-mă în inimile voastre! Părintele Paisie de la Secu. Viața și lucrarea misionară

    9,00 RON

    Cuvânt de început bun Câţiva ani binecuvântaţi, sufletele multor credincioşi au simţit prezenţa Părintelui Paisiede la Mănăstirea Secu, respirată din minunatele comori duhovniceşti pe care cuvioşia sa le-a făcut cunoscute în mai toată ţara, printr-un misionarism ortodox autentic, altruist şi pilduitor.Talanţii mulţi, cu care Bunul şi Preamilostivul Dumnezeu l-au înzestrat, au rodit şi prin darul scriitoricesc a izvorât această carte, ca o mărturie de sfinţenie, dăruire şi trăire duhovnicească vie a monahului pătimitor Paisie Costandel, ajunsă şi la noi după mutarea sa la cele veşnice. Introducându-ne în duhul rugător şi duhovnicesc al legăturii lăuntrice dintre mari duhovnici, apropiaţi timpului şi neamului nostru, Părintele Paisie trezeşte şi în noi duhul rugăciunii şi al dorului neostoit pentru Împărăţia Cerească. Din mărturiile cuvioşiei sale, aflăm rostul ziditor al pelerinajului la sfintele mănăstiri, prin întâlnirile cu marii nevoitori ai acestor locuri binecuvântate. Unii dintre fiii duhovniceşti ai Părintelui Paisie, dar şi modeşti martori ai dezvăluirilor minunate, mult folositoare de suflet, au peregrinat an de an, în timpul verii, pe la sfintele mănăstiri moldave, culegând roade de mântuire împărtăşite nouă cu tainică bucurie, prin această lucrare ziditoare mângâiată de duhul vetrelor sihăstreşti... Părintele Paisie, iubind mult trăirea jertfitoare de pelerin şi misionar ortodox, la rândul lor, fiii săi duhovniceşti s-au străduit, au dorit şi în bună parte unii au reuşit, fără nici o răsplată, în semn de recunoştinţă şi dragoste creştină pentru cuvioşia sa, să scoată la lumină mărturii smerite şi convingătoare ale învierii lăuntrice, posibilă şi în vremurile noastre doar celor cu inima înfrântă! În contextul vieţii de astăzi, mai mult ca oricând, sfatul testamentar al cuviosului monah, „de a ne ruga neîncetat şi de a nu osândi pe nimeni”, ar trebui să ni se sădească în inimi cu putere multă, dar să şi rodească cu sinceritate deplină! Fie ca Bunul, Milostivul şi Dreptul Judecător, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile totdeauna bine primite şi grabnic ajutătoare la Tronul Ceresc ale Măicuţei Domnului, să ne lumineze cărarea spre mântuire şi prin acest îndemn paterical al Părintelui Paisie de la Secu, de a învia lăuntric. Fiii duhovniceşti Vezi mai mult
  78. Patericul lavrei peșterilor de la Kiev

    Patericul lavrei peșterilor de la Kiev

    26,00 RON

    Aşa cum din rouă pământul ia umezeală, aşa şi din Sfântul Aşezământ al Pecerskăi pământul Rusiei s-a umplut de învăţătura sfinţilor. „Apele îl făcură să crească, adâncul îl ridicase şi râurile acestuia înconjurau locul unde fusese sădit şi trimiteau apele lor la toţi arborii câmpului. De aceea înălţimea lui întrecuse pe toţi arborii câmpului şi avea pe dânsul mulţi lăstari şi ramurile lui se înmulţiseră” (Iez. 31, 4-5). Tot aşa şi Sfântul aşezământ de la Pecerska, cel care a dat de la sine începutul vieţii monahale şi altor mănăstiri, le-a îmbrăcat în oste-neală, în nevoinţe, în dreptate. Vezi mai mult
  79. Slujba mutării moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina
  80. Ție, Doamne, îți voi cânta

    Ție, Doamne, îți voi cânta

    14,00 RON

    Notă asupra ediției Zorica Laţcu (monahia Teodosia) s-a născut la 17 martie 1917, într-o familie de ardeleni refugiaţi în Ungaria. Între anii 1936-1940, a absolvit facultatea la Cluj, unde a studiat Filologie clasică şi Limba şi Literatura franceză. După finalizarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Român de Lingvistică din Cluj, colaborând la Dicţionarul Limbii Române, coordonat de Sextil Puşcariu. A început să scrie din perioada adolescenței, iar între 1944 și 1949 i-au apărut trei volume de poezii: Insula Albă, Osana Luminii și Poemele Iubirii. În 1948, a intrat în monahism la Mănăstirea Vladimireşti, de lângă Tecuci, primind numele Teodosia. Dar nu a putut sta aici decât până în 1956, când mănăstirea a fost închisă, o parte dintre maici fiind arestate, iar celelalte fiind silite să renunţe la monahism. Teodosia s-a numărat printre cele arestate, făcând trei ani de detenţie într-un penitenciar din Miercurea Ciuc. După eliberare, suferind de o gravă infirmitate congenitală, care nu îi permitea coordonarea mişcărilor, a locuit în localitatea Gurguieşti, în apropiere de Brăila, împreună cu maica Mihaela, o fostă colegă de mănăstire. În această perioadă au apărut volumele Icoane pentru paraclis, Din pribegie, Grădina Doamnei şi Alte poezii. În 1970, monahia Teodosia s-a mutat la Braşov, unde a continuat să scrie poezie, dar a şi tradus, din lucrările lui Origen şi ale Sfântului Grigorie de Nyssa, lucrări apărute în colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti” la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi Cuvântările ascetice ale Sfântului Isaac Sirul, apărute postum, şi ale Sfântului Simeon Noul Teolog, traduceri aflate încă în manuscris. Dintre aceste cuvântări ale Sfântului Simeon, traduse și versificate de maica Teodosia, Cuvântul al II-lea se regăsește în prezentul volum. În februarie 1990, odată cu redeschiderea Mănăstirii Vladimirești, se numără printre monahiile care se reîntorc, pentru a-şi continua în mănăstirea de metanie viaţa călugărească pe care fusese nevoită să o ducă până atunci în lume. Aici trece la cele veșnice pe 8 august 1990. Deși era cunoscută încă din anii ’40, poezia Zoricăi Lațcu a căpătat notorietate după anul 1990. Vorbind despre impactul pe care l-au avut versurile Maicii Teodosia în sufletul cititorilor, Părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus dezvăluie o apre¬ciere trimisă de către un soldat aflat pe front, în Rusia: „Într-un fund de Rusie, într-o zi cu viscol şi furtună, amestec de iarnă şi început de primăvară, mi s-a luminat gândul în colţul de insulă greacă evocat de caldele, limpezile şi desăvârşitele versuri închinate nunţii lui Kalliroe. Vă mulţumesc pentru clipa senină şi pură pe care mi-aţi dăruit-o într-o vreme şi într-un cadru de tristă şi murdară animalitate”. Prezentul volum a fost editat după un manuscris din anul 1959, aflat în Biblioteca Ecumenică „Dumitru Stăniloae” din Iași, a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Manuscrisul a aparținut Mitropolitului Moldovei, Înalt¬preasfințitul Iustin Moisescu, care l-a donat bibliotecii. Ioan-Lucian Radu Vezi mai mult
  81. Rânduiala Sfintei Împărtăsiri
  82. Stareţul Isaachie I de la Optina
  83. Sfaturi către preoţi despre viaţa contemplativă

    Sfaturi către preoţi despre viaţa contemplativă

    8,00 RON

    Cel care tânjește să dobândească această fericire a vieții contemplative renunță la toate lucrurile prezente pentru contemplarea celor viitoare și, desprins de treburile lumești ce câteodată zădărnicesc avântul acelora ce încearcă să se înalțe în chip desăvârșit către acea înălțime a contemplației divine, trece și peste dragostea pentru trupul său și, disprețuind pe toate cele de jos, care adeseori au aruncat în cele pământești sufletele fără de grijă pentru curăția vieții trecătoare, de cele cerești se apropie, făcându-se cât mai asemănător celor dumnezeiești, pe cât se înalță prin râvna desăvârșirii mai presus decât toți oamenii. Avva Iulian Pomerius Vezi mai mult
  84. O întâmplare cu Tamara Petrov
  85. Mărturisirea de credinţă, locul şi rolul ei în tradiţia Bisericii Ortodoxe

    Mărturisirea de credinţă, locul şi rolul ei în tradiţia Bisericii Ortodoxe

    32,00 RON

    A devenit deja o tradiție ca Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” să organizeze, anual, un simpozion internațional. Ani la rând, tema simpozionului era dată de anul omagial declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Întrucât în anul mântuirii 2012 s-au împlinit 370 de ani de la desfășurarea Sinodului de la Iași (1642), în cadrul căruia s-a discutat și s-a corectat Mărturisirea de credință a Sfântului Ierarh moldovean Petru Movilă care, prin aprobarea Patriarhiei ecumenice și a celorlalte Patriarhii Apostolice, a devenit Mărturisirea de credință a întregii Ortodoxii, am considerat de datoria Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași să propună ca temă de reflecție și cercetare mărturisirea de credință în general. De aici și titlul simpozionului: Mărturisirea de credință − locul și rolul ei în Tradiția Bisericii Ortodoxe. Intenția organizatorilor a fost ca, plecând de la Mărturisirea de credință a Sfântului Petru Movilă, care a fost un „dublu mărturisitor”, atât prin mărturisirea personală, cât și prin lucrarea care-i poartă numele, devenită bun al întregii Ortodoxii, să reflectăm asupra modului în care noi trebuie să ne mărturisim credința astăzi. Cu alte cuvinte, Sfântul Petru Movilă a mărturisit credința prin „faptă și cuvânt” într-o perioadă extrem de grea pentru țară și pentru Ortodoxie, apărând-o de acțiunile politico-prozelitiste ale autorităților politice și bisericești ale stăpânitorilor polonezi catolici. Noi, cei de astăzi, trăim într-un context politic și religios radical diferit față de cel de atunci, mult mai liber, însă nu și mai puțin ușor din perspectiva „ispitelor acestui veac”. În acest nou context, suntem chemați să reflectăm asupra a ce putem și trebuie să învățăm de la Sfântul Petru Movilă pentru a fi/deveni buni mărturisitori. Volumul de față, cu titlul Mărturisirea de credință − locul și rolul ei în Tradiția Bisericii Ortodoxe. Relația dintre teologia academică și teologia doxologică, este rodul acelui simpozion. El conține contribuțiile participanților, dar, în același timp, sperăm să reprezinte o contribuție la cercetarea teologică românească și nu numai. Pr. Ion Vicovan Vezi mai mult
  86. Morala creştină

    Morala creştină

    44,00 RON

    Dumnezeiasca descoperire în Hristos nu este numai o transmitere mai presus de fire a unor adevăruri morale şi religioase, ci şi o putere desăvârşitoare care îi desăvârşeşte pe credincioşi, fiindcă orice lucrare dumnezeiască îţi propune învăţarea treptată a omenirii, asemănarea ei cu Dumnezeu şi înălţarea ei la cea mai înaltă contemplare. Sufletul omului, care cunoaşte dumnezeiescul adevăr al Revelaţiei, care este curăţit şi făcut drept prin dumnezeiescul Botez, rămânând întru curăţie, Îl caută pe dumnezeiescul lui izbăvitor şi tânjeşte după sfânta împărtăşire cu El, îl doreşte şi însetează după unirea cu El. Această tindere duhovnicească îl împinge spre lucrarea binelui ideal de a cărui desfătaree însetează şi îşi pune toată sârguinţa să se elibereze de sub influenţarea prezentărilor lumeşti şi în general, a firii sensibile exterioare. Această năzuinţă, ca elan duhovnicesc, tinde să facă sufletul independent şi, prin viaţa duhovnicească, să îl înalţe în cea mai înaltă sferă a desăvârşirii morale. Vezi mai mult
  87. Poveste de iarnă
  88. Doi prieteni
  89. Totul este rugaciune
  90. Învăţături despre rugăciunea lui Iisus
  91. Medicina naturistă. Tainele sănătății, tinereții și frumuseții vol. II

    Medicina naturistă. Tainele sănătății, tinereții și frumuseții vol. II

    27,00 RON

    Prezentare Ce este sănătatea? Se poate defini printr-un echilibru al tuturor funcţiilor organismului care asigură starea normală sub aspect fizic, mental şi social. Fiecare persoană interesată de o sănătate deplină va urmări să-şi intreţină armonia mecanismelor de vieţuire, să aibă sub control factoriideclanşatori ai unor afecţiuni maladiveposibile, cât şi măsurile corespunzătoare de apărare şi de combatere a bolilor. Din nefericire, majoritatea oamenilor îşi neglijează sănătatea, fie din necunoaştere, fie din superficialitatea cu care acţionează în diferite etape ale vieţii. Aceştia nu se gândesc la menţinerea sănătăţii lor decâtatunci când începe agravarea stării de sănătate, într-un corp slăbit şi epuizat de boală. Un vechi proverb arab sublinia că: „Omul îşi bate joc de două lucruri, atunci când le are: tinereţea şi sănătatea”. Cunoscutul scriitor şi moralist francez La Brouyère spunea: „Nu există pentru om decât trei evenimente: naşterea, viaţa şi moartea. El nu simte când se naşte, uită să-şi întreţină viaţa, dar suferă când trebuie să moară”. În faţa acestei realităţi dure, omenirea are o şansă valoroasă de a apela la sprijinul naturii înconjurătoare, capabilă să pună la dispoziţie nesecate izvoare de sănătate care sălăşluiesc în covorul verde - frunzele, florile, fructele şi rădăcinile plantelor cu proprietăţi medicinale. În istoria vieţii pe Pământ, plantele au apărut înaintea omului. Când au apărut primii oameni pe Pământ, plantele au tresărit la bucuria unei convieţuiri cu oamenii, timp de mii de ani, şi au depus, la picioarele lor, ofrande din mărgele de rouă, prelinse de pe petalele minunatcolorate. În acest moment a apărut fitoterapia, ca procedură de prevenire, ameliorare sau vindecare a multor suferinţe, începând de la omul primitiv şi până în zilele noastre. Noţiunea de fitoterapie, ca ramură a medicinii din fiecare etapă a dezvoltării civilizaţiei, defineşte totalitatea procedeelor terapeutice, bazate pe utilizarea unor plante în scopuri profilactice sau curative, de combatere a diferitelor afecţiuni maladive. Capacitatea terapeutică a plantelor medicinale este datorată complexului de substanţe bioactive, organice şi minerale pe care le conţin. În mod deosebit acţionează grupele de substanţe complexe (alcaloizi, taninuri, saponine, glicozide, acizi, alcooli, fenoli, cetone, terpenoide etc.),care sunt sintetizate în urma reacţiilor metabolice reglate de garniturile enzimatice, caracteristice fiecărei specii vegetale. Fitoterapia ştiinţifică, bazată pe experienţa multimilenară a popoarelor de pe întreg Mapamondul, are în obiectiv valorificarea miilor de specii de plante medicinale şi aromatice, din flora spontană şi cultivată. Tezaurul floristic foarte bogat şi diversificat din spaţiul carpato-danubiano-pontic şi tradiţia foarte veche a utilizării plantelor în terapeutica populară constituie premisele unei orientări decisive spre fitoterapie, cuefecte bine cunoscute în alinarea şi vindecarea multor suferinţe umane. Materia primă medicinală din flora noastră, mai puţin poluată decât în restulEuropei, este tot mai mult solicitată de cei care îşi manifestă interesul valorificării covorului vegetal, în scopul obţinerii de produse finite pentru terapia medicală, cosmetică şi alimentaţie naturistă. Prezenta lucrare încearcă o detaliere a problemelor ridicate de circa 150 de maladii umane, cu amănunte privind etiopatologia, simptomele caracteristice, evoluţiile posibile, tratamentele naturiste şi alopate, regimurile alimentare şi de viaţă corespunzătoare. Vezi mai mult
  92. Medicina naturistă. Tainele sănătății, tinereții și frumuseții vol. I

    Medicina naturistă. Tainele sănătății, tinereții și frumuseții vol. I

    34,00 RON

    Ce este sănătatea? Se poate defini printr-un echilibru al tuturor funcţiilor organismului care asigură starea normală sub aspect fizic, mental şi social. Fiecare persoană interesată de o sănătate deplină va urmări să-şi intreţină armonia mecanismelor de vieţuire, să aibă sub control factoriideclanşatori ai unor afecţiuni maladiveposibile, cât şi măsurile corespunzătoare de apărare şi de combatere a bolilor. Din nefericire, majoritatea oamenilor îşi neglijează sănătatea, fie din necunoaştere, fie din superficialitatea cu care acţionează în diferite etape ale vieţii. Aceştia nu se gândesc la menţinerea sănătăţii lor decâtatunci când începe agravarea stării de sănătate, într-un corp slăbit şi epuizat de boală. Un vechi proverb arab sublinia că: „Omul îşi bate joc de două lucruri, atunci când le are: tinereţea şi sănătatea”. Cunoscutul scriitor şi moralist francez La Brouyère spunea: „Nu există pentru om decât trei evenimente: naşterea, viaţa şi moartea. El nu simte când se naşte, uită să-şi întreţină viaţa, dar suferă când trebuie să moară”. În faţa acestei realităţi dure, omenirea are o şansă valoroasă de a apela la sprijinul naturii înconjurătoare, capabilă să pună la dispoziţie nesecate izvoare de sănătate care sălăşluiesc în covorul verde - frunzele, florile, fructele şi rădăcinile plantelor cu proprietăţi medicinale. În istoria vieţii pe Pământ, plantele au apărut înaintea omului. Când au apărut primii oameni pe Pământ, plantele au tresărit la bucuria unei convieţuiri cu oamenii, timp de mii de ani, şi au depus, la picioarele lor, ofrande din mărgele de rouă, prelinse de pe petalele minunatcolorate. În acest moment a apărut fitoterapia, ca procedură de prevenire, ameliorare sau vindecare a multor suferinţe, începând de la omul primitiv şi până în zilele noastre. Noţiunea de fitoterapie, ca ramură a medicinii din fiecare etapă a dezvoltării civilizaţiei, defineşte totalitatea procedeelor terapeutice, bazate pe utilizarea unor plante în scopuri profilactice sau curative, de combatere a diferitelor afecţiuni maladive. Capacitatea terapeutică a plantelor medicinale este datorată complexului de substanţe bioactive, organice şi minerale pe care le conţin. În mod deosebit acţionează grupele de substanţe complexe (alcaloizi, taninuri, saponine, glicozide, acizi, alcooli, fenoli, cetone, terpenoide etc.),care sunt sintetizate în urma reacţiilor metabolice reglate de garniturile enzimatice, caracteristice fiecărei specii vegetale. Fitoterapia ştiinţifică, bazată pe experienţa multimilenară a popoarelor de pe întreg Mapamondul, are în obiectiv valorificarea miilor de specii de plante medicinale şi aromatice, din flora spontană şi cultivată. Tezaurul floristic foarte bogat şi diversificat din spaţiul carpato-danubiano-pontic şi tradiţia foarte veche a utilizării plantelor în terapeutica populară constituie premisele unei orientări decisive spre fitoterapie, cuefecte bine cunoscute în alinarea şi vindecarea multor suferinţe umane. Materia primă medicinală din flora noastră, mai puţin poluată decât în restulEuropei, este tot mai mult solicitată de cei care îşi manifestă interesul valorificării covorului vegetal, în scopul obţinerii de produse finite pentru terapia medicală, cosmetică şi alimentaţie naturistă. Prezenta lucrare încearcă o detaliere a problemelor ridicate de circa 150 de maladii umane, cu amănunte privind etiopatologia, simptomele caracteristice, evoluţiile posibile, tratamentele naturiste şi alopate, regimurile alimentare şi de viaţă corespunzătoare. Vezi mai mult
  93. Fumatul, dușmanul nemilos al omenirii

    Fumatul, dușmanul nemilos al omenirii

    14,00 RON

    A trecut o jumătate de mileniu de când câțiva marinari spanioli din flota lui Cristofor Columb au adus în Europa un cadou deosebit şi un obicei imitat de la băştinaşii întâlniți în Noul Continent. Cadoul consta din câțiva saci cu frunze uscate de la o anumită plantă numită tabac iar obiceiul împrumutat era fumatul. Nimeni nu şi-a imaginat, în acea perioadă, că acest cadou făcut europenilor va deveni, în timp, cel mai groaznic criminal in serie care va ucide sute de milioane de oameni, din generațiile perindate din momentul ofertei cadoului şi până în prezent. Despre fumat s-a vorbit şi s-a scris mult în ultimele decenii, opiniile fiind atât favorabile cât şi nefavorabile. În prezent, informațiile despre tutun, despre fumul de țigară şi, mai ales, despre efectele nocive ale fumatului sunt clare şi de necontestat. Au apărut tot mai multe publicații, broşuri, pliante, emisiuni radio şi TV şi manifestări prilejuite de zilele dedicate tabagismului care arată la ce riscuri se expun fumătorii, atât bărbați cât şi femei şi care ar putea fi metodele de renunțare la tutun. În ultimele decenii s-a înregistrat un război declarat între medicină şi consumul de tutun. Lupta este grea dar dă mari speranțe că, treptat, medicina va triumfa spre binele întregii omeniri. La scrierea acestei cărți ne-am găsit în fața unor întrebări care îşi caută răspunsuri cât mai urgente: – cum a fost posibil ca viciul fumatului să pună stăpânire pe mai mult de un miliard din locuitorii globului? – de ce numărul fumătorilor este în continuă creştere, cu toate interdicțiile şi avertismentele specialiştilor asupra riscurilor de îmbolnăvire gravă şi de decese premature? – de ce fumătorii care cunosc riscurile mari la care se expun cu orice țigară fumată nu au voința necesară pentru a-şi salva viața? – de ce a scăzut vârsta la care se începe fumatul, recrutând copiii chiar sub vârsta de 12-15 ani? – de ce femeile de toate vârstele, atât din mediul rural cât, mai ales, din mediul urban, au devenit mari consumatoare de tutun deşi cunosc pericolele la care se expun? – de ce femeile gravide continuă să fumeze deşi ştiu că afectează grav viața pruncului, atât în perioada intrauterină, cu posibile avorturi spontane, cât şi după naştere? La aceste întrebări vom încerca să dăm explicațiile cuvenite şi să găsim căile cele mai uşoare care să ajute fumătorii să renunțe definitiv la acest viciu neiertător care le macină viața. Dorim ca împreună cu cei în cauză să jalonăm măsurile care să asigure debarasarea de acest mare păcat în care au căzut, cu voie sau fără de voie, milioane de semeni ai noştri, deschizându-le larg porțile spre o viață lungă şi sănătoasă. Avem pretenția că, pe baza unei largi documentări cunoaştem, în mare parte, pericolele enorme ale tabagismului care acționează, tacit, în distrugerea sănătății multor locuitori din toate țările Globului. Tot ce s-a înscris în aceste rânduri a pornit din imboldul unor inimi care doresc să salveze viețile celor foarte mulți fumători. Sperăm să-i eliberăm de patima acestui viciu distrugător deschizându-le o poartă largă spre o viață lungă şi sănătoasă. Vezi mai mult
  94. Cele 10 porunci. Învățătura de credință ortodoxă pe înțelesul copiilor
  95. Monahismul ortodox. Principiile de bază şi practica

    Monahismul ortodox. Principiile de bază şi practica

    35,00 RON

    Lucrarea de faţă prezintă o sinteză a tot ce a scris autorul despre monahism, un mic manual de prezentare a vieţii duhovniceşti. Într-o lume occidentală în mare majoritate şi din păcate, profund atee şi materialistă, în care viaţa este trăită contrar perceptelor evanghelice, monahii, dar şi creştinii ortodocşi laici sunt îndemnaţi să se străduiască să-L mărturisească pe Hristos prin întreaga lor viaţă. Părintele Arhimandrit subliniază, în carte că specificul vieţii monahale constă în faptul că este în întregime organizată în acest scop, al sporirii călugărului în viaţa duhovnicească: „Călugărul este un creştin care a înţeles întru totul exigenţele botezului şi care, pentru a le împlini, a adoptat un mod de viaţă în care totul este organizat în aşa fel încât să favorizeze creşterea şi dezvoltarea harului primit de el atunci. Scopul vieţii monahale nu este diferit de cel al vieţii creştine obişnuite; călugărul nu caută o desăvârşire mai înaltă decât aceea a unui simplu creştin. Şi creştinul are datoria de a tinde spre desăvârşirea iubirii. Spre deosebire de el, călugărul a adoptat un mod de viaţă oficial şi stabil, în care totul este organizat pentru împlinirea acestui scop, mărturisindu-şi dorinţa de a se dărui întru totul lui Dumnezeu”. Vezi mai mult
  96. Fericiri născute și nenăscute. Mărturii despre viață

    Fericiri născute și nenăscute. Mărturii despre viață

    12,00 RON

    Cuvânt înainte Viața omului începe din momentul unirii dintre cele două celule. Acesta este un adevăr pe care Biserica îl propovăduiește dintru început. La fel spune și lumea științifică: „Dezvoltarea ființei umane începe prin fertilizare, un proces prin care spermatozoidul bărbatului și ovulul femeii se unesc și așa apare un nou organism” , iar cea juridică completează vocile apărătorilor vieții: „Viața este sau nu este. Este un fapt clar că viața fiecăruia este un proces continuu, ce începe la concepție și avansează în diverse stadii, până la moarte” . De cealaltă parte a baricadei, tabăra pro choice declamă mai presus de toate dreptul femeii de a dispune de propriul ei corp, ca un drept fundamental (uitând însă că dreptul meu nu poate trece peste viața aproapelui). Între aceste dispute pro vita și pro choice, viața își urmează cursul ei: oamenii se îndrăgostesc, se hotărăsc să meargă pe drumul vieții împreună, se căsătoresc. Apoi unii încep să plângă pentru că nu au copii, alții plâng pentru că au, alții plâng pentru că vor avea copii cu probleme, alții că au prea mulți sau alții că au prea puțini... Mai sunt însă și oameni fericiți. Oameni care în necunoscutul vieții lor își trăiesc cu demnitate drumul Mântuirii, al lucrului făcut cum trebuie sau oameni care au puterea să se ridice atunci când cad și, din greșelile lor, au înțelepciunea să învețe pe alții să nu cadă și ei în prăpastia păcatului. Mărturiile pro vita prezentate în cartea aceasta reprezintă efortul și pasiunea Danielei Bălinișteanu (asiduu voluntar pro vita, alături de mulți alți tineri entuziaști) de a prezenta astfel de oameni, de a arăta că în jurul nostru se întâmplă minuni, că viața este cel mai frumos dar oferit nouă de Bunul Dumnezeu, că ridicarea este posibilă, chiar și atunci când nu mai vezi nici o ieșire. Toate mărturiile consemnate în prezentul volum se întâmplă aici și acum, în viața noastră, în zilele noastre, asemeni multor alte exemple pe care încă nu le știm, dar pe care, prin aceeași osârdie a ostenitorilor, vor ieși la iveală în volumele ce sperăm să fie editate în viitor. Pr. Radu Brînză, Coordonator Departament Pro Vita, Sectorul de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor Vezi mai mult
  97. Stihirarul

    Stihirarul

    56,00 RON

    La Editura Doxologia în Colecţia Biblioteca Paisiană a apărut lucrarea Stihirarul, carte de muzică psaltică scrisă la Mănăstirea Neamţ în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în obştea care se conducea după rânduielile lăsate de Sfântul Paisie Velicicovschi. Acestă carte conţine cântări din două manuscrise alcătuite de Visarion Ieromonahul în cel de-al doilea sfert al veacului al XIX-lea, manuscrise aflate în biblioteca Mănăstirii Agapia. Visarion Ieromonahul a fost cel mai important reprezentant al şcolii de psaltichie din Mănăstirea Neamţ şi unul din cei mai mari alcătuitori sau traducători de psaltichie din Ţările Române în prima jumătate a veacului al XIX-lea. Un număr mare de manuscrise aflate în biblioteca Mănăstirii Neamţ sau în alte biblioteci din felurite părţi ale ţării şi din Sfântul Munte Athos cuprind cântări alcătuite sau traduse de acest mare protosalt nemţean pentru aproape toate slujbele şi perioadele anului bisericesc. Pentru că era priceput nu doar la facerea cântărilor, ci şi la meşteşugul scrisului, Visarion Monahul a alcătuit mai multe manuscrise psaltice, precum şi alte manuscrise necesare obştii din care a făcut parte. O biografie amănunţită despre Visarion Ieromonahul nu se cunoaşte deocamdată. Nu ştim unde s-a născut, nici statutul familiei sale, nici care sunt numele părinţilor săi; puţinele date pe care le avem despre el provin din câteva însemnări pe marginea unor cărţi sau manuscrise. Până de curând nu era cunoscută perioada exactă în care a trăit protosaltul nemţean. O însemnare găsită de profesorul Pavel Lungu la sfârşitul unei cărţi care a aparţinut chiar lui Visarion Ieromanahul , aflată acum în biblioteca Mănăstirii Neamţ, arată că acesta a trăit între anii 1764 şi 1844. Mai ştim despre el că a deprins meşteşugul cântării în sistema cea veche de la Iosif Schimonahul, întâiul psalt al Mănăstirii Neamţ şi că a asistat la Iaşi la lecţiile de cântare pe care arhidiaconul Nichifor Kabtuniari le preda ucenicilor lui. Tipărirea cântărilor lui Visarion Ieromonahul reprezintă, pe lângă folosul lor pentru înfrumuseţarea slujbelor bisericii, şi un prinos de cinstire adus marelui protosalt şi obştii nemţene, vieţuitoare după aşezămintele Sfântului Paisie Velicovschi. Aceste cântări sunt aspecte ale vieţii duhovniceşti, ale osârdiei pentru păstrarea tradiţiei şi ale bunei rânduieli instituite în Mănăstirea Neamţ de Stareţul Paisie şi păstrate după moartea sa, pentru câteva decenii, de către ucenicii săi. Pe lângă iscusinţa cu care au fost alcătuite sau potrivite pe limba română, cântările din această carte ne arată şi atenţia acordată în acele vremuri bunei rânduieli a slujbelor din Mănăstirea Neamţ. .Manuscrisul 505 din Biblioteca Mănăstirii Agapia – Stihirarul alcătuit de Visarion Ieromonahul din Mănăstirea Neamţ este, fără îndoială, unul dintre cele mai valoroase manuscrise psaltice ale şcolii româneşti. Scris foarte îngrijit, cu cerneală de două culori, neagră şi roşie, asemenea celorlalte manuscrise ale lui Visarion, Stihirarul arată atenţia deosebită care se acordă alegerii şi pregătirii cântărilor în obştea Mănăstirii Neamţ. Manuscrisul conţine 343 de file cu câte 15 rânduri pe fiecare pagină. Paginile sunt numerotate cu cerneală roşie, în dreapta, în colţul de sus, pentru pagina de verso. Această carte este scrisă spre folosul multor cântăreţi de strană şi al tuturor iubitorilor de muzică psaltică. Vezi mai mult
  98. Tipic bisericesc zilnic 2014

    Tipic bisericesc zilnic 2014

    36,00 RON

    BINECUVÂNTARE Slujbele bisericești, în rândul cărora locul central îl ocupă Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, reprezintă calea cea mai importantă prin care creștinii sunt chemați să se apropie de Dumnezeu și să se întâlnească cu El: să se dăruiască „pe ei înșiși, unii pe alții și întreaga viață” lui Dumnezeu și să primească harul Lui spre a deveni, după cuvântul Apostolului, „părtași dumnezeieștii firi” (1 Petru 1, 4). Slujirea lui Dumnezeu în cult nu se face însă oricum, după socotința fiecăruia. Psalmistul David subliniază aceasta atunci când spune: „Slujiți Domnului cu frică și vă bucurați de El cu cutremur” (Psalmul 2, 11). De aceea, Părinții Bisericii au stabilit o serie de rânduieli tipiconale, menite să-i îndrume pe cei care răspund de bunul mers al slujbelor bisericești, pe de o parte, pentru ca acestea să corespundă cât mai bine slujirii lui Dumnezeu, pe de altă parte, pentru ca derularea lor să aibă frumusețe și armonie. Aceste rânduieli sunt inserate în cărțile de cult: Liturghier, Octoih, Ceaslov, Triod, Penticostar, Minei etc. sau chiar în Tipicele alcătuite de-a lungul vremii (Tipicul Sfântului Sava, Tipicul de la Constantinopol etc.), însă aplicarea la situația concretă a fiecărei zile necesită o bună cunoaștere din partea celor care le folosesc. Întrucât într-o singură zi se pot suprapune mai multe evenimente sfinte – un praznic împărătesc, ziua duminicii, pomenirea sfinților fiecărei zile etc. –, desfășurarea slujbelor comportă o anumită complexitate și poate constitui o problemă pentru preoții și cântăreții bisericilor de mir, dar și pentru monahi, deși la aceștia din urmă lucrurile sunt de multe ori mai simple, în sensul că rânduiala zilnică din mănăstire aduce cu sine o mai bună înțelegere a tipicului. Iată de ce Tipicul alcătuit de P. Cuv. Arhim. Dosoftei Șcheul, eclesiarh mare al Catedralei Mitropolitane din Iași, care cuprinde rânduielile tipiconale pentru fiecare zi a anului, vine în întâmpinarea persoanelor responsabile cu strana bisericii în cadrul sfintelor slujbe, spre a le fi de ajutor în buna desfășurare a sfintelor slujbe, în adâncirea în duhul lor dătător de binecuvântare și odihnă sufletească și în dreapta slăvire a lui Dumnezeu. † TEOFAN Mitropolitul Moldovei și Bucovinei Vezi mai mult
  99. Cuvinte ascetice

    Cuvinte ascetice

    30,00 RON

    Volumul de față cuprinde toate omiliile și scrierile ascetice păstrate ale Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat (521-592), fiind prima traducere într-o limbă modernă. Sfântul Simeon este cel mai cunoscut dintre sfinții stâlpnici, după ce, omonimul său, numit Simeon cel Bătrân, cu un secol înainte descoperise lumii acest extraordinar mod de viață ascetică. Sfântul Simeon din Muntele Minunat ocrotește de mai bine de 500 de ani Moldova și Lavra Neamțului, prin moaștele sale ce se află aici, odor neprețuit, dăruit Mănăstirii de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Sfântul Simeon a fost un ascet și orator precoce, începându-și starea de stâlpnic la vârsta de șapte ani, „încât și dinții și i-a schimbat, când era pe stâlp” (Evagrius Scolasticul). A fost un sprijin puternic al credinței ortodoxe în Biserica Antiohiei din secolul al VI-lea, încercată dur de extinderea ereziei monofizite, invazii ale perșilor, dar și de cutremure devastatoare. Cuvintele de față, scrise prin directa lucrare a Duhului Sfânt (Viața Sfântului Simeon, 32), rostite de pe stâlp începând de la vârsta de 10 până la 24 de ani, ne descoperă un învățător minunat al credinței și viețuirii ortodoxe, preocupat atât de îndrumarea duhovnicească a monahilor ce-l urmau, cât și de mântuirea întregului popor al lui Dumnezeu. Nu vă înrăiți, fraților, în necazuri, nici nu socotiți mare intervalul de timp pentru nevoință până la plecarea de aici, ci gândiți-vă că vremelnică este lupta prin necazurile trupului, știind că mai mare este, mai presus de orice măsură, intervalul veșnic nesfârșit al veșnicei vieți. Ca unii care avem să rămânem cu Domnul pururea prin nădejde. Și să nu socotească fiecare că este departe sălașul lui, ca unul care pleacă într-un loc apropiat. La fel și Domnul ne îndeamnă să avem fără șovăire înaintea ochilor pe cele cerești și, întrebat fiind de noi să ne spună despre Tatăl, ca unor prieteni și concetățeni ai Lui, ne răspunde că Împărăția cerurilor înlăuntrul nostru este. Sf. Simeon din Muntele Minunat, Cuvântul al XXII-lea Vezi mai mult
  100. Urcuș spre Înviere

    Urcuș spre Înviere

    30,00 RON

    INTRODUCERE Fiind eu nemernic și străin pe acest pământ, ca și toți părinții mei, și cugetând la cele petrecute în viața mea, mi-am adus aminte de unele predici pe care le-am vorbit oarecând părinților și fraților din această Sfântă Mănăstire Sihăstria, pe vremea când, cu nevrednicie, eram povățuitor duhovnicesc al lor. Deci, am socotit că ar fi bine să scriu unele dintre aceste predici ce mi s-au părut a fi mai de folos atât pentru cinul nostru călugăresc, cât și pentru credincioși. O mare parte dintre aceste predici le-am scris la liniște, între anii 1958-1964, când, din cauza păcatelor mele, am plecat în pribegie, retrăgându-mă la singurătate în munții Rarăului și în pădurile seculare ce îmbracă valea Bistriței. Ziua și, mai ales, noaptea, după ce-mi terminam rânduiala de rugăciuni către Dumnezeu și Maica Domnului, ocrotitoarea tuturor creștinilor, care dura mai mult de zece ore, îndemnat de cuget și întărit de Duhul Sfânt, mă apucam de scris. Eram singur și nu vedeam față de om mult timp, dar eram fericit în această împărăție a liniștii. Scriam zilnic câteva pagini, mai mult din memorie, la lumina slabă a focului din gura bordeiului sau la lumânare, pentru că nu aveam cu mine decât cărțile de pravilă, Sfintele și Preacuratele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, cu care mă împărtășeam săptămânal, și două cărți foarte iubite mie: Cuvintele ascetice a Sfântului Isaac Sirul și Paza celor cinci simțuria Sfântului Nicodim Aghioritul. Textele biblice le scriam din memorie. Ce dumnezeiască este liniștea, unită cu rugăciunea în singurătate! De câte ori îmi amintesc de acele clipe, nu mă pot opri din plâns… La predicile acestea au fost mai târziu adăugate alte câteva, rostite în fața soborului Sfintei Sihăstrii, când mă rânduia părintele stareț să vorbesc. Ele au circulat multă vreme în manuscris prin mănăstiri, sub numele de „Predici pentru monahi”. Apoi, văzând că și mirenii doresc să li se citească spre folos, le-am completat cu alte câteva predici, precum și cu unele însemnări despre părinții pe care i-am apucat în viață și care au avut un sfârșit mai deosebit, și le-am prezentat Înaltpreasfințitului nostru Mitropolit, care a hotărât să le tipărească sub titlul „Urcuș spre Înviere – Cuvinte de folos duhovnicesc”, adăugând la început și un frumos Cuvânt-înainte. O bună parte din predici sunt adresate mai ales monahilor, precum cele despre viața de obște, despre ascultare, feciorie, sărăcia de bunăvoie, despre paza minții, despre rugăciunea minții și a inimii, despre nemâncarea de carne în mănăstiri, despre tăierea voii și altele. Iar predici de obște, folositoare și pentru călugări și pentru credincioși, am adăugat mai multe, precum se vede din cuprins. Textele scripturistice s-au luat îndeosebi din Biblia ediția 1914, iar textele patristice s-au luat în mare parte din cărțile tipărite la Mănăstirea Neamț în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Îmi dau bine seama că aceste cuvinte, luate mai mult din cărți decât din trăire, nu vor avea prea mult folos pentru cititori, deoarece sunt scrise de un om care nu le-a trăit și nu le-a încercat prin propria lui osteneală. Dar ele conțin multe mărturii din Sfânta Scriptură și de la Sfinții Părinți, căutând prin aceasta să le dau o oarecare valoare duhovnicească, știind că și arama, când este bine curățită, strălucește și imită aurul. Așa și eu, nevrednicul, aducându-mi aminte de pilda celui ce a îngropat talantul Stăpânului său (Matei 25, 14-30) și a fost osândit, am luat îndrăzneală și am scris aceste predici, care formează al treilea volum, după predicile la sfinții de peste an și la toate Duminicile. Știu că monahii și frații de prin mănăstiri au multe cărți de învățătură în chilii și biblioteci, și nu au destul timp să le citească nici pe cele mai importante. Dar nici aceste cuvinte nu sunt străine de povățuirile Sfinților Părinți și de învățătura mântuitoare a Bisericii noastre Ortodoxe și, având o formă mai ușoară de redare, sunt mai aproape de înțelegerea noastră. Rog cu smerenie pe toți iubitorii de Hristos, părinți și frați din mănăstiri și pe credincioșii care vor avea dragoste să citească aceste cuvinte, să se roage Preabunului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Sale Maici și tuturor sfinților Lui, să-mi ajute și mie, păcătosului, ca măcar cu vârful degetului să ating și eu cele ce am scris, ca să nu iau osânda celui ce învață și nu face. Arhimandrit CLEOPA ILIE Sfânta Mănăstire Sihăstria Nașterea Maicii Domnului 8 septembrie, 1991 Vezi mai mult
  101. Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
  102. „În Biserica slavei Tale”. Studii de teologie și spiritualitate liturgică vol. III

    „În Biserica slavei Tale”. Studii de teologie și spiritualitate liturgică vol. III

    20,00 RON

    Cuvântul autorului la prima ediție În anii care au trecut de la evenimentele din decembrie ’89, am asistat la o adevărată competiție, în toate domeniile, în ceea ce privește publicarea de carte de specialitate. Este mare distanță și diferență între perioada în care cumpărarea unei cărți valoroase presupunea trecerea testului de răbdare la un rând, „coadă”, care semăna cu cele de la standurile de produse alimentare, și rându­rile imense de cărți aliniate astăzi în librăriile pe care le întâlnim la tot pasul, așteptându-și cititorii. Oferta de carte este atât de mare și atât de tentantă, încât este anevoioasă orice încercare de a alege ceva fără să ai sentimentul că și celelalte cărți te-ar fi interesat și ți-ar fi trebuit. O librărie este locul unde înveți să fii smerit. În fața atâtor cărți, îți dai seama cât de mult mai ai de citit și de învățat. Cât privește cartea teologică, situația seamănă foarte bine cu cea descrisă mai sus. S-au realizat numeroase traduceri, s-au pu­bli­cat colecții, s-au realizat și publicat teze de doctorat, s-au publi­cat manuale pentru învățământul mediu și pentru cel universitar, teologi de marcă au scris cărți de mare profunzime teologică și duhovnicească pe teme care frământă lumea contemporană etc. Pe scurt, s-a mai umplut ceva din golul imens pe care sistemul comu­nist ateu l-a creat prin limitarea la maximum sau prin interzicerea publicării cărții religioase. O trecere în revistă a bibliografiei religioase din ultimele de­cenii ne va da posibilitatea să constatăm că în anumite ramuri ale teologiei s-a publicat foarte mult, în timp ce în altele se simte încă nevoia unor răspunsuri autorizate la o mulțime de teme care stau la rând pentru a fi tratate. În cadrul Teologiei liturgice, interesul crescând manifestat în rândurile preoților, studenților teologi, seminariștilor, dar și ale multora dintre credincioșii laici dă posibilitatea creării și publicării unei literaturi care să continue tradiția și activitatea deosebit de bogată și valoroasă pe care au desfășurat-o iluștrii profesori litur­giști pe care i-a avut Ortodoxia românească. Cât de multe sunt în­trebările și cât de necesare sunt răspunsurile pe teme liturgice se poate vedea și din pagina permanentă a publicației „Vestitorul Or­to­doxiei”, în care Părintele Profesor Dr. Nicolae D. Necula, titularul catedrei de Teologie liturgică de la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian” a Universității București, poartă un dialog teologico-liturgic, canonic și pastoral-misionar cu toți cei ce doresc să cu­noască mai bine frumusețile tainice pe care, în prezența Mântuito­rului Hristos înconjurat de sfinți, le experimentăm în spațiul liturgic. O mare parte dintre aceste răspunsuri au fost adunate în două volume, sub titlul Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, apă­rute la Editura Episcopiei Dunării de Jos, în 1996 și 2001, volume arhicunoscute între cititorii de toate categoriile și care sunt norma­tive pentru facultățile de teologie, pentru seminariile teologice, pentru profesorii de religie, pentru monahi și pentru tot creștinul care voiește să se hrănească sufletește. Cartea de față, pe care nu întâmplător am numit-o „În Biserica slavei Tale”, are drept model volumele amintite. Ea dă răspunsuri întrebărilor adresate de preoții slujitori și de studenții teologi, dar și de mulțimea de credincioși cu care venim permanent în contact. Totodată, cartea este un răspuns dat provocărilor contemporane, străine de spiritualitatea ortodoxă. „În Biserica slavei Tale”, prin întregul ei conținut, exprimă faptul că în cadrul cultului divin vedem și experimentăm frumu­sețea netrecătoare a împărăției lui Dumnezeu. Cartea este alcătuită dintr-un număr de articole și studii pe diferite teme, grupate în așa fel încât lucrarea să aibă unitate și continuitate. Menționăm că unele dintre titlurile studiilor din această lucrare au mai fost pu­bli­cate, însă materialul prezentat aici este revăzut și refăcut în întregime. Sperăm ca lecturarea acestui prim volum să-i facă pe cititori să-l aștepte cu nerăbdare și pe următorul. Ne rugăm ca Hristos Domnul, Cel mereu prezent în ceruri și în Biserica slavei Sale, să aducă bucurie, pace sfântă și folos duhov­nicesc celor care vor poposi asupra rândurilor acestei cărți. Iași, 2003 Vezi mai mult
  103. „În Biserica slavei Tale”. Studii de teologie și spiritualitate liturgică vol. II

    „În Biserica slavei Tale”. Studii de teologie și spiritualitate liturgică vol. II

    20,00 RON

    Cuvânt înainte la prima ediție În cuvântul introductiv la primul volum al cărții În Biserica slavei Tale ne exprimam speranța că cititorii, după ce îi vor fi parcurs paginile, vor aștepta cu nerăbdare următorul volum. Elevi, semi­nariști, studenți teologi, preoți și credincioși s-au arătat dornici de a pătrunde sensurile adânci ale rânduielilor de cult, ale actelor și gesturilor pe care preotul le săvârșește în cadrul sfintelor slujbe, astfel încât nădejdea noastră nu a fost în zadar. Este dureros să constatăm cât de superficială este cunoașterea în domeniul vieții liturgice, cât de deformată este înțelegerea ei și cât de mult este încurajată această situație în mass-media. Când este vorba de sărbători, de tradiții, în prim-plan apar doar obiceiu­rile cvasireligioase, evitându-se interpretările autentice și opiniile autorizate. Este suficient să amintim doar câteva cazuri concrete. Ziua îndrăgostiților, pusă în relație cu prăznuirea Sfântului Mucenic Valentin, are vădite caractere comerciale și erotice. O tradiție im­portată care promovează imoralitatea. Or, într-o societate în care păcatele mari au devenit stări firești, de normalitate, este necesar să se promoveze valorile sănătoase ale familiei creștine, să se scoată în evidență frumusețea curăției care trebuie să încununeze chipul duhovnicesc al tinerilor și valoarea iubirii fără patimă, cultivată în perspectiva căsătoriei în Hristos Domnul. Sărbătoarea celor patruzeci de sfinți mucenici, ținută la 9 martie, zi care în situația calendaristică actuală cade uneori în Postul Mare, este o altă ocazie folosită de unii pentru a pune în evidență obiceiuri, și de această dată, dăunătoare vieții duhovnicești. Nu se accentuează ideea că patruzeci de bărbați, cei mai mulți dintre ei tineri, au ales să-și dea viața pentru Hristos, ci doar că în acea zi trebuie consumate patruzeci de pahare cu vin. Considerăm că un popor care ocupă un loc fruntaș în lume la consumul de alcool nu mai are nevoie de asemenea încurajări. O societate în care tinerii și chiar copiii au devenit mari consumatori de alcool are, mai curând, trebuință de îndemnuri duhovnicești care să mărturisească despre faptul că Dumnezeu îi iubește pe copii și pe tineri, ceea ce înseamnă că și copilăria și tinerețea trebuie închinate slujirii lui Dumnezeu. Mulți dintre cei de azi au devenit dependenți de horoscop sau de tradițiile băbești, iar viața de zi cu zi și, uneori, chiar deciziile majore sunt determinate de vrăji, descântece, ghicitorii, așa încât îndemnul Sfântului Apostol Pavel adresat ucenicului Timotei: „Iar de deșartele vorbiri lumești ferește-te, căci ele vor spori nelegiu­irea tot mai mult. Cuvântul lor va roade ca o cangrenă” (II Timotei 2, 16-17), este de mare actualitate. Volumul de față este încă un pas înainte în domeniul cercetării și explicării liturgice. Având în vedere că un rol important în viața noastră duhovnicească îl ocupă sărbătorile, am considerat necesar și ziditor să ne referim la unele praznice împărătești ale Mântuito­rului și la sărbătorile închinate Maicii Domnului. În prezentarea acestora am urmărit, mai întâi, aspectele istorice, folosind biblio­grafia de specialitate, un loc de seamă în cadrul acesteia ocupând manualele și studiile vrednicului de pomenire și neîntrecutului istoric al cultului divin ortodox, Părintele Profesor Dr. Ene Braniște. În al doilea rând, mare parte a studiilor cuprinse în acest volum abordează și aspecte interconfesionale. Ne-am stăruit să scoatem în evidență bogăția sărbătorilor ortodoxe în comparație cu sărăcia și simplitatea care caracterizează creștinismul occidental. În cele din urmă, în studiile prezentate aici am dorit să scoatem în evi­dență semnificațiile teologice și duhovnicești ale sărbătorilor, sus­ținându-ne demersul cu texte liturgice. Tezaurul teologic depozi­tat în textele liturgice care alcătuiesc sfintele slujbe, în imne și rugăciuni, este copleșitor de bogat, însă, din păcate, prea puțin utilizat pentru cercetarea teologică și în argumentarea acesteia și, drept urmare, prea puțin pus in evidență. Orientarea atenției cer­cetătorilor în domeniul Teologiei Liturgice spre valorificarea te­zaurului ascuns în cărțile de cult este meritul Părintelui Profesor Dr. Nicolae D. Necula, titularul catedrei de Teologie Liturgică și Teologie Pastorală a Facultatea de Teologie „Justinian Patirarhul” din cadrul Universității din București, care încredințează doctoranzilor spre cercetare teme de doctrină ortodoxă reflectate în imnografie. Privită sub acest aspect, cercetarea în domeniul Teologiei Liturgice începe să parcurgă o nouă și deosebit de importantă etapă. Pe lângă studiile referitoare la cele două categorii de sărbători menționate mai sus, am inserat și un studiu privitor la semnifi­cațiile duhovnicești ale Postului Mare și la modelele de pocăință pe care Triodul ni le propune spre meditație în această perioadă. În cele din urmă, am adăugat un studiu care vizează chestiuni practice referitoare la împărtășirea bolnavilor, un studiu-răspuns la întrebările pe această temă adresate de preoții slujitori din zona Moldovei. Cu nădejdea că acest al doilea volum va fi întâmpinat cu același interes ca și primul, ne rugăm Mântuitorului Hristos și Maicii Sale Sfinte să dăruiască spor duhovnicesc tuturor acelora care vor poposi, lecturând, asupra paginilor acestei cărți. Iași, 29 iunie 2004 Vezi mai mult
  104. „În Biserica slavei Tale”. Studii de teologie și spiritualitate liturgică vol. I

    „În Biserica slavei Tale”. Studii de teologie și spiritualitate liturgică vol. I

    22,00 RON

    Cuvântul autorului la prima ediție În anii care au trecut de la evenimentele din decembrie ’89, am asistat la o adevărată competiție, în toate domeniile, în ceea ce privește publicarea de carte de specialitate. Este mare distanță și diferență între perioada în care cumpărarea unei cărți valoroase presupunea trecerea testului de răbdare la un rând, o „coadă”, care semăna cu cele de la standurile de produse alimentare, și rându­rile imense de cărți aliniate astăzi în librăriile pe care le întâlnim la tot pasul, așteptându-și cititorii. Oferta de carte este atât de mare și atât de tentantă, încât este anevoioasă orice încercare de a alege ceva fără să ai sentimentul că și celelalte cărți te-ar fi interesat și ți-ar fi trebuit. O librărie este locul unde înveți să fii smerit. În fața atâtor cărți, îți dai seama cât de mult mai ai de citit și de învățat. În ceea ce privește cartea teologică, situația seamănă foarte bine cu cea descrisă mai sus. S-au făcut numeroase traduceri, au apărut colecții, s-au realizat și publicat teze de doctorat, s-au tipărit manuale pentru învățământul mediu și pentru cel universitar, teologi de marcă au scris cărți de mare profunzime teologică și duhovnicească pe teme care frământă lumea contemporană etc. Pe scurt, s-a mai umplut ceva din golul imens pe care sistemul comu­nist ateu l-a creat prin limitarea la maximum sau prin interzicerea publicării cărții religioase. O trecere în revistă a bibliografiei religioase din ultimele de­cenii ne va da posibilitatea să constatăm că în anumite ramuri ale teologiei s-a publicat foarte mult, în timp ce în altele se simte încă nevoia unor răspunsuri autorizate la o mulțime de teme care stau la rând pentru a fi tratate. În cadrul Teologiei liturgice, interesul crescând manifestat în rândurile preoților, ale studenților teologi, ale seminariștilor, dar și ale multora dintre credincioșii laici dă posibilitatea creării și publicării unei literaturi care să continue tradiția și activitatea deosebit de bogată și valoroasă pe care au desfășurat-o iluștrii profesori liturgiști pe care i-a avut Ortodoxia românească. Cât de multe sunt întrebările și cât de necesare sunt răspunsurile pe teme liturgice se poate vedea și din pagina permanentă a publicației „Vestitorul Ortodoxiei”, în care Părintele Profesor Dr. Nicolae D. Necula, titularul catedrei de Teologie liturgică de la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian” a Universității București, poartă un dialog teologico-liturgic, canonic și pastoral-misionar cu toți cei care doresc să cunoască mai bine frumusețile tainice pe care, în pre­zența Mântuitorului Hristos, înconjurat de sfinți, le experimentăm în spațiul liturgic. Aceste răspunsuri au fost adunate în patru volume, sub titlul Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, primele două apărute la Editura Episcopiei Dunării de Jos, în 1996 și 2001, al treilea apărut la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, și al patrulea la Editura Cu­vântul Vieții, București, 2010, volume arhicunoscute între cititorii de toate categoriile și care sunt normative pentru facultățile de teologie, pentru seminariile teologice, pentru profesorii de religie, pentrumonahi și pentru tot creștinul care voiește să se hrănească sufletește. Cartea de față, pe care nu întâmplător am numit-o „În Biserica slavei Tale”, are drept model volumele amintite. Ea dă răspunsuri întrebărilor adresate de preoții slujitori și de studenții teologi, dar și de mulțimea de credincioși pe care îi păstoresc. Totodată, cartea este un răspuns dat provocărilor contemporane, străine de spiri­tualitatea ortodoxă. „În Biserica slavei Tale”, prin întregul ei conținut, exprimă faptul că în cadrul cultului divin vedem și experimentăm frumu­sețea netrecătoare a Împărăției lui Dumnezeu. Cartea este alcătuită dintr-un număr de articole și studii pe diferite teme, grupate în așa fel încât lucrarea să aibă unitate și continuitate. Menționăm că unele dintre studiile din această lucrare au mai fost publicate, însă materialul prezentat aici este revăzut și refăcut în întregime. Sperăm ca lecturarea acestui prim volum să-i facă pe cititori să le aștepte cu nerăbdare și pe următoarele. Ne rugăm ca Hristos Domnul, Cel mereu prezent în ceruri și în Biserica slavei Sale, să aducă bucurie, pace sfântă și folos duhov­nicesc celor care vor poposi asupra rândurilor acestei cărți. Iași, 2003 Vezi mai mult
  105. Tatăl nostru. Învățătură de credință ortodoxă pe înțelesul copiilor
  106. Sfântul Epifanie al Salaminei în controversa iconoclastă

    Sfântul Epifanie al Salaminei în controversa iconoclastă

    31,00 RON

    Cuvânt înainte Încă de la întemeierea Centrului de Istorie al iconografiei şi al artelor liturgice în cadrul Institutului de Teologie ortodoxă „Saint Serge” din Paris, al cărui director am fost începând cu anul 1986, cercetarea noastră a fost orientată în două direcţii: pe de-o parte, studiile axate în mod specific pe iconografie, aşa cum a fost ea definită de faimoasa şcoală iconografică rusească ai căror reprezentanţi cei mai cunoscuţi sunt F. Bouslaeff, N. Kondakoff şi D. Aïnaloff, alături de A. Grabar în Franţa; iar pe de altă parte, studiile axate mai mult pe teologie, care se ocupă în mod special de statutul şi învăţătura despre imagine în Biserică, studii întreprinse în cadrul perspectivei elaborate de L. Uspensky, întemeietorul unei noi discipline academice, pe care el însuşi o numea „teologia icoanei”. Mai ales în cadrul acestei din urmă orientări, vizitele Părintelui Stéphane Bigham la Institut au constituit o valoroasă îmbogăţire pentru cercetarea şi valoarea academică a Centrului nostru. De la început am simţit un acord profund cu Pr. Stéphane în ceea ce priveşte caracterul pervers al prejudiciilor confesionale care au menţinut şi repetat cu atenţie, din generaţie în generaţie, un număr considerabil de mituri: de exemplu, aniconismul dogmatic presupus al primilor creştini sau existenţa unei ostilităţi motivate din punct de vedere teologic faţă de imagini care ar proveni încă de la Apostolişi ar fi fost propovăduită de cei mai „luminaţi” dintre Părinţi. Această ostilitate a fost cea care, în cele din urmă, a izbucnit făţiş în marea mişcare a iconoclasmului bizantin care, fiind preocupat de un creştinism „pur şi spiritual”, a respins ca păgână şi idolatră făurirea de imagini liturgice şi, chiar mai mult, închinarea la ele. Mai mult, dintotdeauna am simţit că orice studiu serios de teologie a icoanei necesită o analiză detaliată a „documentelor fondatoare” ale iconoclasmului, la fel de mult ca răspunsurile Sfinţilor Apologeţi. Aşadar, am fost imediat confruntaţi cu întrebarea foarte serioasă a autenticităţii acestor documente şi am observat, cu o uşurare neîndoielnică, faptul că, în analiza finală, conform cercetării celei mai recente, nu există decât trei documente care merită un studiu detaliat: canonul 36 al Sinodului de la Elvira, aşa-numita epistolă a episcopului Eusebiu[1] al Palestinei către Împărăteasa Constanţia şi, în cele din urmă, un grup de scrieri atribuite de iconoclaşti Sfântului Epifanie al Ciprului, un scriitor prolific, Părinte al Bisericii şi specialist în ereziile creştine. Acest ultim grup de scrieri a fost deja obiectul unei controverse mai degrabă violente între istoricul german protestant, Karl Holl, şi cercetătorul rus ortodox mai tânăr, George Ostrogorsky, care, în a sa lucrare faimoasă Studien zur Geschichte des byzantinischen Bilderstreites (Breslau, 1929), a fost de părere că a dovedit, împotriva lui Holl, lipsa de autenticitate a corpusului „pseudoepifanian”. Să ne amintim că argumentele sale au impresionat astfel de cercetători străluciţi precum Pr. G. Florovsky şi Pr. J. Meyendorff. Primul a vorbit despre aceste scrieri ca fiind „cu cea mai mare siguranţă neautentice”, în timp ce ultimul le-a calificat ca fiind „de o autenticitate îndoielnică”. În analiza finală, respingerea aproape unanimă a argumentelor lui Ostrogorsky de către ucenicii lui Adolf von Harnack şi cei care îi urmează gândirea a fost cauzată mai puţin de respectabilitatea ştiinţifică neîndoielnică a lui Holl decât de inerţia lumii academice germane şi solidaritatea confesională a acesteia. Cititorul poate urma etapele şi argumentaţia în această lucrare de faţă. Aş vrea, prin urmare, să subliniez aici meritul Părintelui Stéphane fiindcă a fost receptiv la propunerea mea de a deschide din nou dosarul spinos al aşa-numitului „iconoclasm al lui Epifanie”, în ciuda celor 80 de ani de „consens ştiinţific” paşnic. Entuziast şi plin de modestie, el a refuzat soluţia care a fost adoptată de vasta majoritate a celor care au socotit potrivit să se ocupe cu această chestiune prin simpla lor aliniere la opinia unuia sau a altuia dintre autorii principali: Holl sau Ostrogorsky. Dimpotrivă, el nu a ezitat să accepte provocarea analizării din nou a vastului dosar alcătuit din două secţiuni. Prima este, desigur, controversa bizantină, dar el ştia destul de bine că este în sine elementul determinant pentru o înţelegere corectă a celei de-a doua secţiuni, dezbaterea modernă, şi acest lucru este ceea ce Holl nu vrea să recunoască. Curajul prietenului nostru canadian a fost răsplătit. Deconstrucţia pe care a făcut-o mitului despre „iconoclasmul lui Epifanie” nu poate fi trecută cu vederea de nici un cercetător care se va ocupa, de acum înainte, cu această temă la care Părintele Stéphane a putut să adauge noi elemente şi o perspectivă personală. Acest studiu postdoctoral, cu o bogată bibliografie şi analize foarte folositoare pentru o cercetare mai profundă, nu seadresează doar publicului de specialitate, care este conştient de complexitatea alambicată a iconoclasmului bizantin, ci, de asemenea, publicului mai larg, educat desigur, care doreşte să se adâncească mai mult într-o problemă al cărei scop real a fost nesocotit de o mulţime considerabilă de istorici, bizantinologi şi teologi din toate categoriile. În acest sens, toţi cititorii vor aprecia în prima parte traducerea corpus-ului delicti în sine, adică a tuturor scrierilor iconofile atribuite lui Epifanie, care sunt completate de înşelătorul său „portret general – aşa cum este zugrăvit în scrierile iconofobe”. Partea a doua se ocupă de controversa bizantină, cronologia sa, şi argumentele autorilor vechi împotriva autenticităţii scrierilor, în rândul cărora partea leului îi aparţine, evident, Sfântului Patriarh Nichifor şi lucrării sale principale – încă subestimată – Respingerea lui Eusebiu şi a lui Epifanide. Partea a treia conţine un dosar detaliat al controversei modernecare reprezintă pentru toţi cercetătorii nu doar un tezaur cu informaţii precioase despre o dezbatere pe care Părintele Stéphane a dovedit-o ca fiind neîncheiată ci, de asemenea, o frescă de mare întindere a uimitoarelor răsuciri şi schimbări de direcţie pe care adesea le-au luat căile de cunoaştere şi transmiterea acesteia. În partea a patra, autorul ne oferă evaluarea personală a tuturor argumentelor împotriva autenticităţii scrierilor iconofobe atribuite Sfântului Epifanie. Dorim să evidenţiem în mod special următoarele idei din concluzie: 1. „Considerăm că nu este credibilă ideea că Sfântul Epifanie al Salaminei ar fi putut susţine că nimeni, la sfârşitul secolului al IV-lea, nu auzise vreodată de imagini creştine”. 2. „Suntem de părere că scrierile iconofobe dovedesc o hristologie dochetistă, adică o hristologie unilaterală, care înclină în favoarea dumnezeirii, diminuând astfel realitatea deplină a omenităţii. Această orientare se află în opoziţie totală cu opiniile Sfântului Epifanie”. 3. „Oricât de excentric va fi fost probabil Epifanie al Salaminei, nu există nici o mărturie autentică care să ne poată permite să-l considerăm un iconofob extremist sau un iconofob de orice fel, nimic care să ne poată permite să-l numim Învăţător al iconoclasmului. 4. „Acceptăm punctul de vedere al Patriarhului Nichifor, potrivit căruia cheia pentru rezolvarea chestiunii autenticităţii o reprezintă deosebirile doctrinare dintre cele două corpora [scrierile Sfântului Epifanie autentice şi cele false; N. Ozolin], şi nu asemănările stilului literar.” De fapt, chiar acest argument, dovadă a viziunii limpezi a sfântului patriarh, este factorul care mie mi se pare decisiv în rezolvarea chestiunii autenticităţii „corpusului iconofobic” atribuit în mod eronat lui Epifanie. Remarcăm, de asemenea, că asemănarea doctrinară cu aşa-numita Epistola lui Eusebiu către Constanţianu a trecut neobservată de eruditul patriarh Nichifor. Mi se pare că aceasta permite o apreciere comună atât a epistolei pseudo-eusebiene, cât şi a corpusului pseudo-epifanian. Anacronismul evident al problematicii lor globale este vizibil în mod flagrant, fiindcă aici problema închinării la icoane are un caracter central. Însă, aşa cum ştim din izvoarele arheologice şi liturgice, icoanele, în înţelesul tehnic de portrete vizibile ale lui Hristos şi ale sfinţilor, ca de altfel şi închinarea/venerarea liturgică a acestor imagini, nu existau încă fie la sfârşitul sau, chiar mai puţin, la începutul secolului al IV-lea. Mai mult, se poate observa că trupul material, omenesc al lui Hristos se dizolvă în firea Sa dumnezeiască, ceea ce indică o tendinţă monofizită clară, acest lucru fiind deja remarcat de Ostrogorsky, iar în vremurile noastre puternic accentuat de von Schönborn. Falsificatorii iconoclaşti au reuşit astfel, chiar şi fără întrebuinţarea cuvântului aperi-graptos, să propovăduiască indescriptibilitatea Mântuitorului, fiindcă „nu trebuie să ruşinăm cu culori moarte şi lipsite de viaţă strălucirea orbitoare a slavei dumnezeieşti, de nedescris şi scânteietoare a lui Hristos şi a sfinţilor”. Şi, în cele din urmă, toate scrierile în discuţie exprimă aceeaşi repulsie radicală dualistă, tipică gândirii neoplatoniste şi origeniste, faţă de trup şi carne, pentru care nu există nici o nădejde de mântuire. Concluzia este adresată, în mod evident, tuturor: iconoclaştii nu au putut oferi citate patristice care să aducă mărturieîn favoarea unei condamnări neîndoielnice a închinării la icoane. În ochii lor, cei doi episcopi faimoşi, Eusebiu şi Epifanie, sub numele cărora au fost alcătuite documente false, se potriveau mai bine decât oricine altcineva acestei înşelăciuni. Mie mi se pare limpede faptul că argumentele decisive pentru sau împotriva unei fraude nu se bazează pe „dovezi” de ordin filologic. Falsificatorii bizantini au imitat cu uşurinţă stilul şi terminologia autorilor din veacul al IV-lea. Cu toate acestea, în afara caracterului neîndoielnic anacronic al presupusei practici a închinării la icoane în perioada lui Eusebiu şi Epifanie, înşelăciunea este dovedită cel mai puternic, aşa cum spune şi Părintele Stephan, de argumentaţia lor teologică identică. Atribuită în mod fals celor doi episcopi, această argumentaţie coincide perfect cu tezele „tenorilor principali” ai iconoclasmului, Constantin al V-lea Copronimul şi anturajul său. Ei sunt, în opinia mea, autorii reali atât ai scrierilor pseudo-epifaniene, cât şi ai aşa-numitei epistole a lui Eusebiu al Cezareei către Constanţia. Pr. Nikolai Ozolin -------------------------------------------------------------------------------- [1]Steven Bigham, „Eusebius of Caesarea and Christian Images”, EarlyChristian Attutides toward Images, Rollinsford NH, Orthodox Research Institute, 2004, pp. 185-216. Vezi mai mult
  107. Omiliile Sfântului Grigorie Palama. Analiză omiletică

    Omiliile Sfântului Grigorie Palama. Analiză omiletică

    44,00 RON

    Cuvânt introductiv Cele mai răspândite scrieri ale Sfântului Grigorie Palama au în atenţie disputele isihaste din prima jumătate a secolului al XIV-lea, iar în literatura de spiritualitate românească el este cunoscut mai ales prin intermediul Filocaliilor, dar şi prin alte osteneli de excepţie ale părintelui Dumitru Stăniloae. Mai puţin cunoscută este însă opera sa omiletică, cu toate că, în privinţa mesajului şi a profunzimii cugetării, omiliile palamite nu sunt mai prejos decât tomurile aghioritice isihaste. Lucrarea de faţă completează în mod fericit bibliografia românească dedicată Sfântului Grigorie, evidenţiind faptul că el nu a fost doar un apărător înfocat al dogmei ortodoxe prin atitudini şi tomuri, ci şi prin slujirea conştiincioasă la Amvon. 1. Utilitatea temei și reflectarea ei în bibliografia omiletică românească a. Lucrarea de faţă îşi propune să evidenţieze, aşadar, efortul remarcabil al slujirii predicatoriale a Sfântului Grigorie Palama, sintetizator al teologiei patristice, dar şi nume de referinţă pentru Omiletica ortodoxă. Perioada în care el a predicat a fost una de însemnate precizări teologice, iar prin acurateţea limbajului şi limpezimea cugetării a contribuit la corecta transmitere a învăţăturii de credinţă. Relaţia nemijlocită a omului cu Dumnezeu, prin rugăciune, participare la Dumnezeiasca Liturghie şi lectură, nu se poate dispensa de o prezentare sistematică a cadrelor ei teologice, liturgice, morale etc. Omiletica oferă metodologia, îndrumările şi mijloacele formale necesare prezentării adevărurilor de credinţă, iar Omiliile Sfântului Grigorie Palama sunt texte minuţios elaborate, înainte de a fi rostite, supuse regulilor generale ale unei exprimări adecvate. Având în vedere faptul că, în general, conţinutul predicii, ca act liturgic, îl constituie Revelaţia supranaturală, se remarcă faptul că Omiliile palamite tratează teme care sunt preluate exclusiv din izvoarele Revelaţiei, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, oferind astfel ascultătorului (şi cititorului) posibilitatea de a fi în contact direct cu sursele credinţei sale. Sfântul Grigorie Palama valorifică o întreagă tradiţie omiletică, dezvoltată de Sfinţii Părinţi, începând cu primele secole ale creştinismului şi până în secolul al XIV-lea. Cât de benefic este recursul predicatorilor la predica patristică din perioada numită „de aur” remarca şi părintele Belu, ilustrul profesor sibian de Omiletică: „Fără îndoială, predica secolului al IV-lea este de o structură mai complexă, de o compoziţie mai cultivată, participă la o tehnică de nivel superior, cuprinde multe referiri la problemele vremii, e mai nuanţată în analiza temelor; totuşi ea continuă să fie practicată în ambianţa şi direcţia indicată de lumina şi dinamica textelor sacre. Nu numai predicile exegetice, dar şi cele tematice învederează preocuparea consecventă a propovăduitorilor de a valorifica în folosul credincioşilor nesecatul tezaur al textelor biblice. Chiar şi numai o fugară privire asupra lăsământului omiletic din veacul de aur ne poate da încredinţarea despre măsura impresionantă în care predicatorii de atunci ştiau să dea substanţă biblică propovăduirii lor şi despre măiestria cu care ştiau a-şi «direge» cuvântările cu «sarea» dumnezeieştilor graiuri”. De asemenea, obiectivul-ţintă al predicii, care vizează cu prioritate mântuirea sufletului, este prezent şi în Omiliile Sfântului Grigorie Palama: în multe predici, mai ales în partea lor finală, se observă că autorul utilizează persuasiunea în vederea înduplecării voinţei ascultătorilor spre săvârşirea faptelor bune. Numai şi din aceste două exemple, referitoare la conţinutul şi scopul predicii, observăm că Omiliile Sfântului Grigorie Palama constituie un preţios tezaur (şi) pentru predicatorii zilelor noastre. b. În bibliografia românească nu am avut, până la lucrarea de faţă, o monografie amplă care să încerce o prezentare de ansamblu a Omiliilor Sfântului Grigorie Palama. Avem, în schimb, câteva strădanii remarcabile în aria traducerilor şi a comentariilor pe text. Astfel, Dumitru Stăniloae, în lucrarea sa Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, prezintă comparativ lista Omiliilor din PG 151 şi din Manuscrisul Coislin 97. Diac. prof. dr. Ioan I. Ică jr. şi Editura Deisis, al cărei coordonator este, prevede publicarea Omiliilor în volumul al IX-lea al Colecţiei Grigorie Palama. Scrieri. Deja au apărut câteva traduceri realizate de Preacucernicia Sa, care conţin şi date destul de importante referitoare la timpul sau locul rostirii, precum şi unele analize teologice. Pr. lect. dr. Jan Nicolae valorifică în plan liturgic conţinutul omiliilor palamite. Amintim aici studiile: „Omiletica palamită a ciclului liturgic al Întrupării”, în Altarul Reîntregirii, an XII, nr. 3/2007, şi „...Pâinea aceasta este ca o catapeteasmă...». Omiliile Sfântului Grigorie Palama despre Euharistie şi cuminecare în contextul operei sale omiletice”, în volumul Teologie şi viaţă isihastă în opera Sfântului Grigorie Palama. Simpozion naţional: Mănăstirea Tismana-Gorj, 2009, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2010, pp. 225-272. Suntem datori să-i amintim aici şi pe ceilalţi traducători de omilii palamite: Constantin Daniel, Paraschiva Grigoriu, Pr. prof. dr. Dumitru Belu, Pr. prof. Olimp Căciulă, Diac. Eugen Moraru, Pr. Victor Manolache, Asist. Ciprian Streza. La rândul său, Pr. prof. dr. Constantin Galeriu ne-a lăsat o importantă introducere teologică pe care o găsim la începutul primului volum al integralei Omiliilor palamite. 2. Aprecieri analitice Lucrarea de faţă este structurată pe un plan „de lucru”, stabilit împreună cu părintele Roger Coresciuc, în vederea susţinerii lucrării de faţă ca teză de doctorat în cadrul şcolii doctorale a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, din Bucureşti. Bibliografia este distribuită judicios, pe categorii de surse: Izvoare (manuscrise şi traduceri ale Omiliilor), Lucrări dedicate Omiliilor Sfântului Grigorie Palama, Scrieri şi biografii ale Sfântului Grigorie Palama consultate în această lucrare, Alte cărţi, studii, articole. Din cuprinsul lucrării semnalăm câteva elemente reprezentative pentru scopul propus şi iconomia de ansamblu. Iată sinteza „planului”: în primul capitol, autorul analizează contextul teologic, politic şi social în care au fost redactate Omiliile. În această analiză este cuprinsă şi o descriere a cadrului în care Sfântul Grigorie Palama a acţionat în timpul disputei isihaste. Contextul teologic în care Sfântul Grigorie Palama şi-a alcătuit Omiliile a fost puternic influenţat şi de atmosfera politică şi socială a secolului al XIV-lea. Ideea centrală a acestui capitol este aceea că Sfântul Grigorie Palama reuşeşte să aibă o poziţie verticală în faţa nenumăratelor jocuri de culise de la curtea imperială. Sunt discutate şi eventualele influenţe augustiniene sau tomiste asupra teologiei palamite, în general, şi a Omiliilor, în special. Capitolul cuprinde o sistematizare cronologică a Omiliilor, oferind informaţii despre anul, locul şi momentul rostirii fiecărei Omilii. O precizare importantă este aceea că integrala Omiliilor Sfântului Grigorie Palama, în forma pe care o avem astăzi, cuprinde doar cuvântările care s-au păstrat: fie pentru că au fost consemnate de ucenicii predicatorului, fie că au fost scrise de însuşi Sfântul Grigorie. Sunt analizate pe scurt Omiliile rostite înainte de activitatea în scaunul episcopal de la Tesalonic, precum şi cele rostite în timpul păstoriei. Tot în acest capitol este descris impactul pe care Omiliile Sfântului Grigorie l-au avut în lumea teologică imediat după trecerea sa la cele veşnice. O scurtă trecere în revistă a parcursului teologic al lui Nicolae Cabasila scoate în evidenţă faptul că există destule convergenţe şi divergenţe între teologia Sfântului Grigorie Palama şi direcţia teologică adoptată de Nicolae Cabasila. Cei trei ani care sunt comuni episcopatului Sfântului Grigorie şi vieţii publice şi politice a lui Nicolae Cabasila (deşi în cetăţi diferite), au înlesnit contactul şi schimbul de informaţii între cei doi mari teologi. Probabil că Nicolae Cabasila nu a ezitat să îşi procure textele celor câteva Omilii rostite de Sfântul Grigorie în această perioadă. Aceste amănunte de ordin istoric sunt importante pentru că ajută la analiza impactului pe care Omiliile Sfântului Grigorie l-au avut în epocă. Cert este faptul că există asemănări, constatate de specialişti, între multe dintre lucrările palamite (în special Omiliile) şi cele ale lui Nicolae Cabasila. Al doilea capitol prezintă genurile omiletice folosite de Sfântul Grigorie Palama. Autorul consideră că o scurtă trecere în revistă a genurilor omiletice prezente în omiliarul palamit este necesară pentru oferirea unei viziuni de ansamblu asupra activităţii predicatoriale a Sfântului Grigorie. Fie că e vorba de omilii exegetice sau tematice, fie că e vorba de panegirice sau pareneze, predicile ierarhului Tesalonicului dezvăluie faptul că sunt cuvântări temeinic pregătite şi orientate precis către un scop anume. Sunt predici închegate, cu un subiect precis, care oferă informaţii importante asupra temei în discuţie. Sunt analizate, astfel, pentru exemplificare, câteva Omilii exegetice, tematice, panegirice şi pareneze. Capitolul al III-lea prezintă situaţia manuscriselor şi ediţiilor în limba greacă în care apar Omiliile Sfântului Grigorie Palama. O prezentare generală a majorităţii manuscriselor Omiliilor este necesară în munca de traducere a acestor texte. Chiar dacă există o contribuţie importantă adusă de şcoala greacă de traducere, autorul a considerat binevenită indicarea acestor surse, în eventualitatea unei concertări de forţe în vederea stabilirii unei ediţii critice. Capitolul oferă lista tuturor manuscriselor care cuprind fie integrala omiletică palamită, fie doar o parte a Omiliilor. Sunt descrise, împărţite şi ilustrate manuscrisele la care autorul a avut acces (Coislin 97, Vatoped 134, Vatoped 631, Gr. 1239, Barberini Grec 519), precum şi câteva ediţii tipărite. În Capitolul al IV-lea sunt enumerate şi descrise pe scurt traducerile Omiliilor palamite în limba română, apărute în diferite periodice bisericeşti. În afară de ediţia completă în limba română a Omiliilor Sfântului Grigorie Palama, există încă alte câteva traduceri, aleatorii, ale predicilor palamite, începând cu anul 1930. Alături de recursul la actuala ediţie integrală, o consultare şi a altor traduceri nu poate fi decât utilă în procesul de traducere. Sunt astfel enumerate traducerile efectuate de Pr. prof. dr. Dumitru Belu, Diac. Eugen Moraru, Diac. prof. dr. Ioan I. Ică jr., Olimp N. Căciulă şi Ciprian Streza. Capitolul al V-lea cuprinde o analiză a exegezei prezente în Omiliile Sfântului Grigorie Palama. 3. Valoarea teoretică și aplicativă a lucrării Valoarea teoretică şi aplicativă a lucrării rezidă într-o sumă de particularităţi, dintre care menţionăm: Lucrarea reuşeşte să acopere o lipsă evidentă, resimţită mai ales la nivel universitar, în domeniul Omileticii. Departe de a fi o lucrare definitivă, Omiliile Sfântului Grigorie Palama poate fi considerată, totuşi, o teză de pionierat. Apreciem că reprezintă un punct de plecare pentru alţi autori, sau chiar pentru însuşi autorul ei. Încercarea de a evidenţia importanţa Omiliilor palamite pentru Omiletica românească se înscrie într-un gest reparatoriu faţă de unul dintre cei mai importanţi teologi ai Bisericii Ortodoxe. Prezenţei masive a traducerilor operelor teologice ale Sfântului Grigorie trebuie să i se alăture şi o perspectivă omiletică asupra activităţii marelui teolog isihast. Este de apreciat efortul autorului de a oferi o imagine monografică asupra manuscriselor acestor Omilii. Precizăm că autorul a făcut cercetări şi la alte biblioteci care deţin manuscrise ale omiliarului palamit, însă până în momentul de faţă nu a primit un răspuns pozitiv. Precizăm, de asemenea, că autorul este în posesia tuturor còpiilor manuscriselor prezentate în lucrare, pe care le-a cumpărat, însă din motive legale nu are dreptul publicării integrale a acestora în lucrarea de faţă. Este de apreciat efortul autorului de a oferi celor interesaţi de subiect o listă bibliografică de peste cinci sute de titluri, în română şi în câteva limbi străine de circulaţie (engleză, franceză, germană, italiană – dar mai ales în franceză şi greacă), lucru ce presupune un efort considerabil al documentării. 4. Concluzii Considerăm că lucrarea de faţă are rolul de a oferi atât o imagine de ansamblu asupra omileticii palamite, cât şi o analiză de fond binevenită în contextul în care studiile legate de teologia Sfântului Grigorie Palama se axează mai mult pe tratatele sale polemice şi mai puţin pe scrierile sale ascetice, pastorale sau omiletice. Cu siguranţă, ceea ce ni s-a păstrat din aceste scrieri ale Sfântului Grigorie Palama nu reprezintă decât o mică parte a lucrării sale de continuator al tradiţiei ascetice şi mistice ortodoxe. Cum sfântul însuşi mărturiseşte în multe locuri, tratatele sale au fost redactate sub presiunea momentului. Cu siguranţă autorul lor ar fi preferat o viaţă de liniştire şi rugăciune netulburată (pentru că, deşi tulburată, rugăciunea i-a fost continuă). Împrejurările nu i-au îngăduit acest lucru. Nădăjduim că prin acest mic prinos de laudă adus Sfântului Grigorie Palama vom reuşi să încălzim sufletele iubitorilor de isihie cu frumuseţea şi acurateţea cuvintelor pline de har ale marelui teolog şi părinte al Bisericii. Pr. prof. dr. Vasile GORDON Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti Vezi mai mult
  108. Petre Ţuţea între filosofie şi teologie

    Petre Ţuţea între filosofie şi teologie

    9,00 RON

    Pe gânditorul creştin, care este Petre Ţuţea, îl interesează doar sub aspect mistic omul real şi faptele sale şi acesta numai atunci când „păstrează chipul lui Dumnezeu”. Omul bioistoric este „întristător”, creştinismul, în concepţia gânditorului, este singura „religie a libertăţii”. Dacă dorim să avem o explicaţie de unde vin căutarea, rătăcirea, neliniştea întrebărilor, Ţuţea ne arată ca sursă iniţială „păcatul originar”, păcatul biblic, iar toate suferinţele noastre, după venirea Mântuitorului, nu sunt decât „rest de păcat originar”. Petre Ţuţea impune, în "Tratatul de antropologie creştină", triunghiul Dumnezeu, natură şi om. Definind şi redefinind din punct de vedere teologal termenii, străbate, în viziunea creştină şi afirmă că „există o singură cale spre adevăr: calea creştină”. Oricum în această lume, în care „singurătatea este privilegiul sfinţilor”, misterele pot fi pătrunse nu prin iniţiere, ci prin inspiraţie. Salvarea şi mântuirea omului creştin sunt date de „alegerea drumului drept în lumea ispitelor” pentru că aşa cum spune Biblia şi reafirmă Petre Ţuţea, „creştinul cunoaşte prin iubire”. Omul real, omul etern, mai exact credinciosul, îşi cunoaşte şi trăieşte împăcat tristeţea limitelor, „ se roagă, aşteaptă şi ascultă, ştiind că există libertate reală”, iar întrebările nu duc la adevăr, ci doar scormonesc nevoile omului autonom, înşelat de nimereală şi permanent captiv al întâmplărilor. Pe drumul cunoaşterii, demnităţii, libertăţii, adevărului şi mântuirii, calea credinciosului este „umilinţă în rugăciune, urmată de aşteptare, răbdare şi ascultare”, în schimb necredinciosul îşi poartă cu obstinaţie disperarea, mărginirea resemnarea şi veşnica teamă de moarte şi de neantul atotcuprinzător. Dar ceea ce tulbură, dezbină şi preocupă până la obsesie lumea actuală este ideea libertăţii, cu atât mai gravă şi mai neliniştitoare cu cât este căutată la un „nivel al existenţei la care nu poate fi găsită.” Nu criza politică sau cea economică s-a abătut asupra noastră, ci, în concepţia gânditorului creştin Petre Ţuţea, marea criză umanistă a orgoliului, autodeterminării, în care Divinitatea este scoasă din ecuaţia existenţei. În lupta cu omul istoric muritor, omul creştin, etern, ancorează, prin vocaţie şi har, în eternitate. Gândirea religioasă edifică pe cultul adevărului, spre deosebire de cea profană, ce „relativizează prin umanism, în acest mod înecându-se în om şi în natură”. În afara religiei rămân doar doi termeni care se reduc la omul cu ficţiunile lui şi natura cu hosul ei. Prin întreaga sa lucrarea, Petre Ţuţea vrea să ne atenţioneze că trăind, aici şi acum, în imanent, cu greu reuşim să ne desprindem, să tindem spre transcedent, în lumea imuabilă a dogmei; calea omului etern fiind calea creştină. Pendulând mereu între filosofie şi teologie, Petre Ţuţea rămâne fidel imperiului certitudinii, care, pentru el, este întrupat de dogma evanghelică. Regimul comunist, afirmă autorul lucrării, Cassian Maria Spiridon, îi oferă un destin tragic, de înţelept drept, brav şi de cetăţean desăvârşit. Vezi mai mult
  109. Viaţa Sfântului Ioan din Kronstadt
  110. Despre preoție

    Despre preoție

    29,00 RON

    Cuvânt de binecuvântare Editarea Operei completea Sfântului Nectarie al Pentapolei, inițiată în Grecia în anul 2005, avându-l coordonator pe cunoscutul cercetător de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Dimitrios Gonis, a constituit la vremea respectivă, și constituie încă, un eveniment duhovnicesc şi cultural major, mult așteptat de cititorii și închinătorii Sfântului Nectarie. Dorința de a pune în circulație vasta operă a învățatului ierarh într-o ediție critică riguros întocmită, de înaltă ținută științifică, însuflețea de multă vreme pe maicile de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Eghina, cu atât mai mult cu cât Sfântul Nectarie însuși le-a lăsat ca testament spiritual datoria publicării manuscriselor sale. Printr-o selecție atentă, a fost constituită o întreagă echipă de cercetători, profesori și teologi renumiți, care și-a asumat îngrijirea monumentalei sale opere într-o serie de 40 de volume. Editarea Operei complete, din care au apărut până acum șase volume consistente, însoțite de studii introductive și de ample note și comentarii, se află și astăzi în plină desfășurare, până la publicarea celui de-al 40-lea volum al colecției. În paralel cu lucrarea susținută de editare a Operei complete a Sfântului Nectarie în Grecia, am inițiat și noi la Editura Doxologia, cu bunăvoința Maicii Teodosia, stareța Mănăstirii „Sfânta Treime” din Eghina, acest proiect de traducere în limba română a întregii ediții critice grecești (Apanta). Acest proiect se desfăşoară prin implicarea unor traducători din Iași, București, Atena și Tesalonic, în nădejdea unei redări cât mai fidele în limba română a acestui neprețuit tezaur de spiritualitate ortodoxă al Sfântului Nectarie. Întreaga operă acoperă o mare varietate tematică, ilustrată printr-un cuvânt simplu, dar atât de profund, încât poate face să vibreze şi coardele inimii celei mai împietrite. De la Taina Pocăinței (Despre îngrijirea sufletului), până la trăirea liturgică (Despre Preoție, Despre Sfintele Taine) și lupta patimilor (Morala creștină, Cunoaște-te pe tine însuți) răzbate același duh pastoral, aceeași preocupare constantă pentru mântuirea omului, aceeași sete de adevăr și, mai presus de orice, o neabătută năzuință către „ceea ce este bun, frumos și desăvârșit”, năzuință care face din Sfântul Nectarie un adevărat Părinte filocalic, în sensul originar al termenului. Cuvântul ,,cu putere multă” inspirat de Dumnezeu, al Sfântului Nectarie, așa cum se reflectă din aceste cărți, naşte în cugetele cititorilor sentimentul datoriei sfinte de a zidi în inimi Împărăția lui Dumnezeu încă din această viață, fiindcă acesta este scopul omului după Sfântul Nectarie: „Prin dreapta dezvoltare a minții și prin voința sfântă, omul se va asemăna cu Dumnezeu, va restaura Împărăția lui Dumnezeu pe pământ și va împlini comuniunea și unirea cu Dumnezeu”. Mulțumim Maicii Teodosia, stareța Mănăstirii ,,Sfânta Treime” din Eghina pentru tot sprijinul, binecuvântăm pe toți cei care ,,cu credință şi cu dragoste” se vor folosi prin lectura acestor cărți, ne rugăm pentru bunul mers al acestui proiect și sperăm ca el să fie un pas înainte spre cunoașterea Sfântului Nectarie nu doar ca taumaturg, ci și ca profund teolog și apologet al credinței și vieții ortodoxe. Cu părintească dragoste, † TEOFAN, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Vezi mai mult
  111. Plânsul de bucurie făcător. Lacrimile de pocăinţă în scrierile Părinţilor sirieni şi bizantini

    Plânsul de bucurie făcător. Lacrimile de pocăinţă în scrierile Părinţilor sirieni şi bizantini

    43,00 RON

    În colecţia Patristica, seria Studii, a apărut un nou titlu, „Plânsul de-bucurie-făcător. Lacrimile de pocăinţă în scrierile Părinţilor sirieni şi bizantini”, autor Hannah Hunt, traducere de Dragoş Dâscă (412 pp.). Importanţa lucrării de faţă o reprezintă revalorizarea învăţăturii Părinţilor Bisericii despre lacrimi. Plânsul pentru păcatele săvârşite curăţă sufletul celui ce se pocăieşte şi limpezeşte ochii săi duhovniceşti. Această realitate era cunoscută şi trăită de Părinţii deşertului, după cum o arată şi apoftegmele din Pateric: „Să plângem fraţilor! Ochii noştri să verse lacrimi înainte ca să ajungem acolo unde propriile lacrimi ne vor arde trupurile” (Macarie Egipteanul) sau „Roagă-te mai întâi pentru darul lacrimilor, pentru ca prin plâns să-ţi înmoi asprimea înnăscută” (Evagrie Ponticul). Cartea „Plânsul de-bucurie-făcător. Lacrimile de pocăinţă în scrierile Părinţilor sirieni şi bizantini” se axează în principal pe patru autori reprezentativi pentru Tradiţia Bisericii Ortodoxe: Ioan Scărarul, Efrem Sirul, Isaac Sirul şi Simeon Noul-Teolog. Sfântul Ioan Scărarul zugrăveşte un tablou viu al durerii pe care o trăieşte omul ce se pocăieşte. El foloseşte un vocabular deosebit de exact din punct de vedere anatomic pentru a descrie senzaţia inimii străpunse. Plânsul este izvorul de apă răcoritoare pe care Dumnezeu îl dă monahilor smeriţi. El ne arată că monahii sunt plângătorii care „de la trupul lor s-au întors ca de la un duşman”, şi în acelaşi timp susţine că omul cu adevărat fără de prihană este cel care „îşi plouă neîncetat obrajii săi cu apele vii”; cu alte cuvinte, aspectele fizice şi spirituale ale firii omeneşti lucrează împreună pentru dobândirea mântuirii. Sfântul Efrem Sirul, cel de-al doilea scriitor patristic abordat în „Plânsul de-bucurie-făcător…”, pune accent pe pocăinţa femeii păcătoase, cea care i-a spălat picioarele Mântuitorului cu propriile lacrimi (Luca 7, 36-50). Datorită plânsului sincer pentru păcătoşenia sa, această femeie se dovedeşte a fi „văzătoare de Dumnezeu” fiindcă, spre deosebire de farisei şi de învăţaţii evrei, ea Îl recunoaşte pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu. Un alt autor din spaţiul spiritualităţii siriene, Sfântul Isaac Sirul ne învaţă că, prin plâns, creştinul împlineşte cele două mari porunci ale lui Hristos: lacrimile reprezintă o participare atât la pătimirile lui Hristos, cât si ale omenirii. „Isaac dezvoltă în mod special concepţia monahală despre dinamica dintre iubirea omenească şi cea dumnezeiască. Dacă sunt nelipsite zi de zi, smerenia şi tăcerea devin maicile plânsului. Pocăinţa este manifestarea sa omenească. Omul care se pocăieşte, făptura lui Dumnezeu din carne şi duh, este simbolizată de persoana monahului, a cărui lucrare zilnică de iubire şi întristare îl defineşte pe plângător” (p. 204). Pentru Sfântul Isaac, nevoinţa neîncetată a monahului de a plânge pentru păcate reprezintă o întâlnire a Dumnezeului cel Viu, al Cărui Fiu, prin viaţa şi moartea Sa, devine prototipul pentru ce înseamnă a suferi şi a simţi întristare pentru păcat. Capitolele dedicate Sfântului Simeon Noul-Teolog, teologul lacrimilor neîncetate, sunt deosebit de importante pentru înţelegerea spiritualităţii isihaste. Hannah Hunt pune accent pe relaţia părinte – fiu duhovnicesc dintre Simeon Evlaviosul şi Simeon Noul-Teolog. Multe din concepţiile Noului Teolog îşi au rădăcinile în viaţa înaltă a Părintelui său duhovnic, Simeon Evlaviosul. Printre acestea se află şi îndemnul de a vărsa lacrimi neîncetat: „cine nu plânge în fiecare zi – căci preget să zic în fiecare ceas, ca să nu par prea exagerat –, acela îşi strică şi-şi pierde sufletul [lăsându-l să moară de foame]”. Lacrimile nu exprimă doar întristare, ci decojesc straturile păcatului, dezvăluind chipul lui Dumnezeu din firea omenească de dinainte de cădere Vezi mai mult
  112. În mijlocul durerii, la căpătâiul celor suferinzi

    În mijlocul durerii, la căpătâiul celor suferinzi

    12,00 RON

    Această carte împărtăşeşte tuturor celor interesaţi câte ceva din experienţa de nepreţuit a sfinţitului călugăr. În paginile volumului sunt consemnate întâmplări şi cazuri cutremurătoare, deosebit de folositoare, nu numai preotului de spital, ci şi personalului medical, precum şi nouă tuturor. Părintele Eusebiu încearcă să ne înveţe cum să ne împăcăm cu suferinţa şi să ne călăuzim paşii înspre alinarea ei. Preacuviosul părinte Eusebiu Giannakakis s-a făcut remarcat în mod deosebit datorită celor 35 de ani de misiune la Spitalul „Hipocrat” din Atena, ca slujitor al Sfântului Altar şi duhovnic harismatic. Sub epitrahilul preacuviosului părinte, mii de bolnavi internaţi în acestă instituţie spitalicească, precum şi nenumăraţi credincioşi din afara acesteia, au renăscut duhovniceşte, cunoscând viaţa nou-testamentară în Hristos. A transformat Biserica cu hramul „Sfântul Luca”, lăcaş de închinăciune ridicat prin eforturile sale, într-un centru spiritual ortodox al trăirii liturgice, al misiunii apostolice şi al mângâierii sufletelor celor suferinzi. Durerea face parte din viaţa omului. Din păcate, într-un anumit moment al vieţii, omul este chemat să facă faţă suferinţei. Neliniştea, teama şi dezamăgirea asediază bolnavul care, în focul durerii, este încercat din greu, suferă nespus şi are nevoie de ajutor, nu atât de cel medical, cât mai ales de cel duhovnicesc. Şi asta pentru că tristeţea exagerată dezarmează sufletul, starea de sănătate a omului înrăutăţindu-se tot mai mult. Astfel, omul caută mângâiere, întărire şi dragoste adevărată. Smerit şi tăcut, cu zel nesecat şi putere de sacrificiu, preotul de spital, reprezentantul lui Dumnezeu se dedică alinării suferinţei, fiind permanent mobilizat în slujirea celor bolnavi şi lucrând în sufletul acestora prin toate mijloacele. Cu ajutorul rugăciunii, al cuvântului lui Dumnezeu şi a Sfintelor Taine, pe care Sfânta noastră Biserică i le pune la dispoziţie, preotul de spital trudeşte pentru a-i ajuta pe cei suferinzi să simtă prezenţa şi dragostea lui Dumnezeu, pentru a renaşte duhovniceşte şi pentru a înţelege necesitatea şi folosul durerii, astfel încât, cu răbdare şi optimism, să facă faţă încercării prin care trec. Preotul de spital este cel care, zi de zi, se jertfeşte pe altarul dragostei pentru cei suferinzi, face tot ce îi stă în putinţă pentru a răspunde, cum poate mai bine, cererilor şi nevoilor sufleteşti ale acestora. Pentru bolnavi este cea mai potrivită mângâiere, fiind văzut şi aşteptat de aceştia ca un înger duios. Fie şi la o vizită scurtă în salon, preotul de spital este întâmpinat cu bucurie, I se cere binecuvântarea şi, de cele mai multe ori, cei internaţi acolo aşteaptă de la acesta să se roage pentru sănătatea lor. Prin urmare, preotul de spital este chemat să vegheze, să fie prezent continuu, gata să îi ofere ajutor, indiferent de momentul zilei în care i se cere acest lucru. El este chemat să sprijine, să mângâie, să odihnească, să întărească şi să răspundă nevoilor bolnavilor. Misiunea preotului de spital este deosebit de grea, de apăsătoare. Acesta trebuie să se sacrifice, cu toată dragostea de care e în stare, pentru mângâierea creaţiei lui Dumnezeu, trecută prin focul durerii, să ajute, să întărească, să inspire speranţă şi credinţă în Hristos. Vezi mai mult
  113. Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria

    Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria

    98,00 RON

    Traducerea din limba engleză este realizată de Monahia Theodora Videscu şi de Constantin Fădur. Viaţa Maicii Domnului este o pildă de trăire pentru noi toţi, căci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu avea să devină icoană a Bisericii reînnoite. Istorisirile redate în această carte cuprind toate evenimentele importante din vremea vieţii Maicii Domnului, de la zămislirea şi până la Adormirea ei , când a fost ridicată cu trupul la cer. Fiecare capitol al descrierii sfintei sale vieţi este văzut prin prisma Sfintei Scripturi, a Sfintei Tradiţii Patristice şi a altor scrieri vechi, apoi şi din punct de vedere al tradiţiei iconografice şi liturgice a Sfintei Biserici Ortodoxe. Citim în volum despre petrecerea Fecioarei Maria ca pruncă, apoi ca fecioară crescută de timpuriu la Templu, despre logodna şi despre maternitatea ei încă din tinereţe. Vom afla istoria familiei ei în acele timpuri şi locuri, precum şi împrejurările în care a trăit. Autorul a încercat să cuprindă cuvintele şi faptele ei, pe care le-a închinat cu totul lui Dumnezeu. Putem contempla rolul ei minunat în întruparea lui Dumnezeu Omul, Iisus Hristos. Apoi, urmări greutăţile şi primejdiile care au urmat fugii ei în Egipt cu Pruncul Iisus, cu bătrânul Iosif şi cu tânărul Iacov. Se pune la dispoziţie în lucrarea de aproximativ 600 de pagini în format B5 o hartă a Egiptului pentru a înlesni vizualizarea geografică a locurilor şi oraşelor menţionate. Într-unul din capitole se analizează viaţa şi obiceiurile unei mame evreice , aşa cum ea vieţuia în familia ei. Se cercetează cu atenţie şi rolul pe care l-a avut Născătoarea de Dumnezeu în vremea activităţii mesianice a Fiul ei. Apoi, se face o analiză a gândurilor, cuvintelor şi patimilor din timpul Patimilor, morţii şi învierii lui Hristos. Se examinează statutul şi lucrarea Maicii Domnului în Biserica Primară, precum şi relaţia ei cu ucenicii Domnului, atât bărbaţi, cât şi femei. Ne sunt prezentate în carte locurile pe unde a călătorit, propovăduind Sfânta Evanghelie. Pe de altă parte ni se prezintă cum unii iudei au încercat să o defaime prin clevetiri mincinoase şi chiar au încercat să o ucidă. Sunt luate în considerare şi ultimele zile ale vieţii ei pământeşti , asupra slăvitului ei sfârşit şi a ridicării cu trupul la cer. S-a iniţiat, de asemenea, un studiu comparativ, în care se vorbeşte despre Născătoarea de Dumnezeu şi despre Biserică. S-a menţionat în volum şi rolul Maicii Domnului ca mijlocitoare înaintea Fiului ei , în contextul Sfintei Tradiţii Ortodoxe. Vezi mai mult
  114. Lumina şi faptele credinţei
  115. Părintele Iustin Pârvu: o misiune creştină şi românească

    Părintele Iustin Pârvu: o misiune creştină şi românească

    18,00 RON

    Au fost adunate în această carte secvenţe din viaţa şi „opera” părintelui Iustin Pârvu. Închis la Aiud, la Gherla, la Periprava, „închis” în mănăstire, „îngropat în lume”, părintele Iustin n-a făcut decât să reafirme, de fiecare dată, libertatea deplină pe care ţi-o oferă credinţa. Din pilda sa şi a altora învăţăm să fim români şi creştini. Cartea adună dialoguri realizate în perioada 2005-2007. Istoria unui secol şi credinţa au fost trăite şi simţite „la prima mână” de părintele Iustin Pârvu, de asta mărturiile pe care le lasă, în dialogul prezentat în volum, sunt probe pentru „patericul” atât de necesar confirmării şi afirmării Bisericii în vremurile din urmă, nealese, schismatice. Părintele ne spune că omul a venit pe lume curat, vesel, sprinten. Singur îşi împovărează viaţa, singur se bagă în jugul patimilor, singur devine posac şi asta pentru că el nu se mai raporteză la Dumnezeu, el se raportează numai la averea vecinului, la luxul nemăsurat pe care l-a văzut undeva. Vechii creştini se întreceau în virtuţi, în fapte bune, în rugăciunea inimii. Creştinii de azi vor să fie şi cu un picior în cer, dar şi cu unul bine înfipt pe pământ. Ori, Dumnzeu ne dă o cale frumoasă: să trăim pe pământ în aspiraţie pentru cele veşnice. Viaţa întru Hristos nu e o continuă beatitudine, aşa cum îşi închipuie cei care nu ating niciodată cerul cu gândul lor. Viaţa întru Hristos, afirma părintele, e o continuă stare de luciditate. Dar şi iubirea este luciditate, căci iubind descoperi , iubind vezi nevăzutul, iubind îţi simţi dimensiune de om. De asta autorul, Adrian Alui Gheorghe remarcă că în părintele Iustin era câtă luciditate atâta sfinţenie, câtă sfinţenie atâta putere, câtă putere atâta credinţă, câtă credinţă atâta omenie. Ni se aminteşte că profesiunea de român nu este una uşoară. Trebuie să întruneşti toate calităţile, să ai simţul valorilor naţiei prin care trăieşti. Nu poţi să îndeplineşti această „profesiune” fără harul lui Dumnezeu, cel care a dat putere popoarelor să se individualizeze în istorie. Mila ne este prezentată ca fiind esenţa iubirii de aproape, de frate, de soră, de mamă, de tată de prieten de vecin, de străin. Călugăria fără milă nu se poate. Omul fără dragoste, fără apropierea faţă de suferinţă, nu poate merge la judecata lui Dumnezeu. Fără această apropiere şi simţire, nu putem trăi în mănăstire, dar nici în societate. Ceea ce observă părintele Iustin Pârvu că lipseşte în zilele noastre nu este altceva decât sentimentul durerii pentru aproapele tău. Omul nu trăieşte izolat, omul nu trăieşte singur, el trăieşte mereu în planul celuilalt . În momentul în care am pierdut porunca aceasta a iubirii şi a raportului dintre noi, nu mai suntem creştini, suntem altceva. El doreşte să le amintească oamenilor că ar trebui să ne dăm seama că prosperitatea materială după care alergăm nu-i decât o iluzie, o momeală care ne bagă în primejdii nebănuite, într-o nefericire mult mai periculoasă decât sărăcia materială. Există împliniri mai înalte decât acestea, de exemplu, să resimtă bucuria dragostei, a jertfirii, a trăirii frumuseţilor naturale pe care le-a sădit Dumnezeu pe acest pământ. Omul are neoie de puţine lucruri ca să fie liniştit, fericit, mult mai puţine decât crede, Ce are în plus atârnă greu, foarte greu, îl scufundă. Suntem îndemnaţi în acest volum să Îl iubim pe Dumnezeu cu frica că am putea să-L pierdem, că în afara Lui nu mai avem nicio cale pe lumea asta, în lumea viitoare. Omul în afara lui Dumnezeu e ca un rătăcit în deşert, mâncat de deşert. Fără Dumnezeu omul este o armură goală. Vezi mai mult
  116. Duhovnicia Patericului

    Duhovnicia Patericului

    26,00 RON

    Din Pateric toată lumea are ceva de învăţat. Mirenii află despre o lume care se găseşte adesea atât de departe de iureşul grijilor zilnice, dar care este mai adevărată decât toate preocupările lumeşti adunate la un loc. Patericul este o carte care descoperă mirenilor paradisul duhovnicesc, pentru că, la îmceputuri, monahii Patericului nu se considerau a se deosebi de mireni prin altceva decât prin hotărârea de a trăi tot mai deplin Evanghelia Mântuitorului Hristos. Arhim. Nichifor Horia Vezi mai mult
  117. Deschide Cerul cu lucrul mărunt
  118. Pagini din istoria muzicală a Catedralei mitropolitane din Iaşi (1887-2013)
  119. Capela Ortodoxă Romană "M. Sturza" de la Baden-Baden
  120. Persoană şi ethos. Înţelegeri de etică teologică ortodoxă
  121. Urme în veșnicie

    Urme în veșnicie

    48,00 RON

    Mărturie Ilie-Daniel, un tânăr anonim. L-am cunoscut amestecat fiind printre credincioșii de la ușa mea, ce urmau să intre la spovedit. Un tânăr sfios, cuviincios, cu o smerenie neprefăcută. Întreba direct, nu atât să cunoască, cât să împlinească și să se facă prilejul unei nădejdi adevărate, pentru a se numi fiu al lui Dumnezeu. Avea o mare plăcere să-i răspund la întrebări, pline de sens și mereu simple, despre adevărurile de viață creștină, socotind că primii pași să fie siguri, fără vreo învămășeală de idei și să ne trezim că nu slujim, adică nu mișcăm spre o liniștire în adevăr. Ilie-Daniel, cel care nu scăpa niciun prilej ce i-ar fi adus un duh de smerenie – fiind aceasta o mare însușire a lui – știind că numai aceasta, smerenia, ne îmbogățește și ne limpezește inima, ca un mare secret de inspirație și o mare forță de combativitate împotriva năvălirilor duhurilor negre. Era receptiv și amănuntul pentru el era un important punct de plecare. Nu se formaliza dacă-l neglijai și această stare și liniște sufletească te odihneau. În orice cuvânt scris dorea să cuprindă tot ce avea de spus. N-aș fi crezut că tânărul acesta retras și necunoscut să fie o forță atât de mare de inspirație și prestanță creatoare. Propovăduia în lumea lui adevărul de credință orto­doxă cu mare râvnă. Întreba mereu, se instruia, se spovedea cu zdrobire de inimă și curat să nu se înșele cu unele acoperiri, că n-ar fi în răspunderea lui anumite greșeli. Cred că valorile ce-i stăpâneau și inspirau ființa erau pentru inima lui înfrântă, mult iubitoare, prezentă și îndu­hovnicită. Mi-a scris câteva rânduri înainte de a adormi întru Domnul (pe care le-am primit abia zilele acestea, după atâția ani!) unde-mi mulțumește și-mi spune că i s-au dat la tipărit scrierile. Îți răspund și eu cu acest prilej, iubite frate Ilie-Daniel, te țin adevărat nedespărțit de inima mea și lumea te trăiește și te simte în opera ta. Despre tine rămân multe negrăite. Arhim. Arsenie Papacioc Vezi mai mult
  122. Crucea şi Învierea în credinţa ortodoxă
  123. Taina zilei a 8-a
  124.  Spovedania, Taina împăcării

    Spovedania, Taina împăcării

    4,00 RON

    Preţuiţi Sfânta Spovedanie! Prin Spovedanie se salvează familia, prin Spovedanie se scot sufletele din iad înainte de a ajunge acolo, prin Spovedanie ne împăcăm cu Dumnezeu înainte de a merge în faţa Judecătorului, prin Spovedanie reînviem din nou, prin Spovedanie căpătăm dor de viaţă, prin Spovedanie ne dă nouă Dumnezeu bucurie în viaţă. De spovedanie depinde mântuirea noastră sau osânda noastră! Vezi mai mult
  125.  Viziunea teologică a Sfântului Roman Melodul

    Viziunea teologică a Sfântului Roman Melodul

    29,00 RON

    Cuvânt înainte la ediția românească Prezenta traducere în limba română a cărţii Viziunea teologică a Sfântului Roman Melodul constituie pentru mine o conjunctură fericită. Aceasta nu datorită faptului că, prin traducerea de faţă, fraţii români ortodocşi vor intra în contact cu ea, ci, mai cu seamă, pentru faptul că această carte este fructul întâlnirii personale cu oameni ai culturii teologice, precum este şi distinsul teolog Alexandru Prelipcean. Este universal cunoscut că traducerea unei opere nu ţine numai de redarea ei filologică. Foarte importantă este cunoaşterea subiectului de cercetare de către traducător, acest fapt contribuind la reuşita redării unui text. Ca urmare a acestui lucru, cred că studiul şi cunoaşterea temelor de către traducător este ceea ce promite reuşita redării textului de faţă şi încadrarea sa în bibliografia românească contemporană, fapt pentru care mă simt în profunzime îndatorat. Am sentimentul că cititorul, din cele cuprinse în prologul, cuprinsul şi în epilogul cărţii, va dobândi ca şi câştig perceperea intuitivă despre străduinţele acestei cărţi. Cu prilejul redactării acestui prolog sunt dator să explic structura studiilor ce sunt cuprinse în volum. Astfel, am aşezat la început un discurs introductiv despre Roman, care-l întâmpină şi-l apropie şi mai mult pe simplul cititor de acest mare poet eclesiastic. Ar fi fost însă inoportun, din punct de vedere ştiinţific, dacă cititorul ar fi avut o privire de ansamblu asupra cercetării istorico-dogmatice contemporane şi ar fi străpuns această privire prin perspectiva mea critică asupra acestei problematici, încât să cunoască unde se încadrează această încercare pe care Roman o întreprinde la nivel teologic. Prin această apropiere cred, mai cu seamă, că cititorul interesat va putea să pătrundă în mod profund în ceea ce oferă următoarele două studii. În acestea nu se vede, aşadar, numai simpla folosire a terminologiei ortodoxe hristologice de către Roman, cum nici faptul că acesta este autorul Imnului Acatist, ci se vede şi exprimarea poetică a acestei teologii, care s-a impus în cea mai nouă terminologie, denumită neocalcedoniană. Următoarele două studii îi prezintă cititorului teologia lui Roman şi, desigur, analizează în mod convingător exprimarea şi scopul ei profund, aspecte care au fost interpretare eronat în bibliografia curentă referitoare la Roman. Nădăjduiesc că smerita mea încercare de transmitere a unei îndepărtate cercetări a lucrării marelui imnograf şi încadrarea ei în bibliografia teologică românească va contribui la dialogul teologico-ştiinţific contemporan despre valoarea vieţii noastre eclesiastice comune, care se sprijină pe operele Sfinţilor Părinţi, vechi şi noi, care niciodată nu s-au luptat pentru drepturile lor de autor, ci pentru dreptul mântuirii omului în Hristos! Prof. dr. Ioannis G. KOUREMBELES Vezi mai mult
  126. Isprăvile lui Guguță

    Isprăvile lui Guguță

    35,00 RON

    „Fratele mai mic al lui Ion Creangă” - nenea Spiridon cum îi spun prietenii săi mai mici, născut de data aceasta nu la Humulești, ci în Basarabia, Grinăuți - Bălți, de mână cu copiii săi, Guguță, Ciuboțel, Titirică, Măriuca, Ghiocica, Crăița, au înveselit inimile și au îmbogățit visele copiilor, iar în sufletele ferecate de neliniști ale părinților și bunicilor au picurat deopotrivă lacrimă de dor și netrecătoare bucurie. Pe întregul mapamond au fost primiți ca cei mai dragi și mai așteptați prieteni, mărturie despre aceasta fiind nenumăratele scrisori primite de la copiii din Italia, din Statele Unite ale Americii, Germania, Cehia, Japonia, Finlanda, China, Sri Lanka, România, Ungaria etc. Fără a sta pe gânduri, cititorii de pretutindeni au intrat în jocurile lui Guguță ori ale lui Ciuboțel, într-o complicitate asumată din toată inima, pentru a trăi sau retrăi, în satul Trei Iezi, sau în Cucuieți ori pe malurile Răutului, prima zi de școală (în clasa întâi atunci când porți cu tine o carte, că... dacă ai două mergi neapărat într-a doua), mersul cu uratul în Noaptea de Anul Nou (când fulgii câtă frunză, câtă iarbă, auzind de sus zurgălăii, vin să asculte urătura), așteptarea lui Moș Crăciun (care vine, cum altfel?, decât din Țara Moși Crăciunilor, unde tremură norii de frig fiindcă soare n-au, ci doar o bucată de lună și câteva stele pe cer) și câte alte lucruri minunate. Ei, bine, acest miraculos și plin de gingașă taină univers al copilăriei, măiestru izvodit de Spiridon Vangheli, îl deschidem acum, la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin publicarea volumului „Isprăvile lui Guguță”, un ștrengar de toată isprava. În 1973, „Căciula lui Guguță”, în limba rusă, a fost tipărită într-un tiraj de un milion opt sute de mii de exemplare, iar cartea „Isprăvile lui Guguță” a cunoscut de-a lungul timpului peste șaptezeci de ediții. Nu cred să mai mire pe cineva astfel de performanțe editoriale după ce l-am văzut, câteva pagini în urmă, pe Guguță alintând mâna măicuței sale: Nani, nani, Mâna mamii și felul în care unul dintre micii cititori și-a însușit acest delicat gest al lui Guguță: „Mi-a plăcut atât de mult cum Guguță adoarme mâna trudită a mamei: ,,De ziua mămicăi am încercat să fac și eu la fel, dar n-am obținut decât o lacrimă în ochii ei albaștri. Mama mi-a spus că-i o lacrimă de bucurie - am crescut mare!” Poate citind aceste rânduri veți dori să-i scrieți lui Guguță, de ce nu... chiar de ziua lui, fiindcă ați aflat în istorioara „O Taină” că atunci ,,când toate rățuștele de pe uliță se fac rațe, iar cocoșii cei tineri încep a cânta pe sub ferestre și harbujii din câmp vin în sat, înseamnă că se apropie ziua lui Guguță.” Ilustrațiile, magistral realizate în tehnica gravurii în metal de pictorul rus Boris Diodorov, te determină, dragă cititorule, să intri, fără a te uita în urmă, în bogata lume a lui Guguță, plină de fulgi de nea, de săniuțe, de oameni de zăpadă, de viorele, de omuleți verzi (minciunelele lui Guguță) și... de fapt de tot ce se poate afla în imaginația ta fără limite, căci fără margini este și fascinanta căciulă a lui Guguță sub care cosmosul întreg.... e prea mic. Academicianul Mihai Cimpoi spunea, apăsat și fără sfiiciune, că literatura românească pentru copii se scrie astăzi în Basarabia... Poate de aceea, conștientizând cu amărăciune acest adevăr, l-am căutat, înainte de a-l cunoaște, pe Spiridon Vangheli și eroiii săi de poveste, și printr-o bine tocmită rânduială, de Dumnezeu păzită și de oameni mijlocită, în primăvara lui 2011 m-am întâlnit la Iași cu Guguță și tatăl său, iar publicarea Isprăvilor lui Guguță a devenit posibilă. Primiți-l pe Guguță în sufletele voastre și jucați-vă împreună cum poate nu v-ați mai jucat de mult! Timp este berechet, iar pe corabia lui Guguță... loc din plin. Cătălin Jeckel Vezi mai mult
  127. Sfantul Maxim Marturisitorul. O introducere

    Sfantul Maxim Marturisitorul. O introducere

    42,00 RON

    La Editura Doxologia a apărut în colecția Patristica, seria Studii (nr. 3), lucrarea binecunoscutului teolog ortodox francez Jean-Claude Larchet, Sfântul Maxim Mărturisitorul. O introducere. Cartea reprezintă traducerea actualizată de autor pentru ediția în limba română, a lucrării Saint Maxime le Confesseur (580-662), apărută la Éditions du Cerf, Paris, 2003, în colecția „Initiations aux Pères de l’Église”. Versiunea românească, care apare astfel înaintea celei de a doua ediții franceze, aflată în pregătire pentru a fi publicată tot în acest an, este tradusă de doamna Marinela Bojin, principalul traducător în limba română a lucrărilor lui Jean-Claude Larchet și atent editată de Pr. Dragoș Bahrim. Jean-Claude Larchet este recunoscut astăzi drept unul din cei mai reputați specialiști în teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, deși preocupările sale ocupă o zonă mult mai largă de interes (spiritualitatea ortodoxă, teologia dogmatică, bioetica, și altele). Între lucrările sale dedicate marelui Părinte bizantin, menționăm de asemenea: La Divinisation de l’homme selon saint Maxime le Confesseur (1996) și Maxime le Confesseur, médiateur entre l’Orient et l’Occident (1998, publicat în limba română la Editura Doxologia în 2010). De asemenea, a depus un efort considerabil în ultimii 20 de ani pentru editarea în limba franceză a operelor Sfântului Maxim publicând pe rând Răspunsuri către Talasie (1992, ediție nouă revizuită în 2010-2013) Ambigua (1994), Epistole (1996), Opuscule teologice și polemice (1996), Întrebări și nedumeriri (1999). Volumul publicat acum la Iași, deși este structurat după metoda clasică a lucrărilor de patrologie, cuprinzând trei capitole principalele: viața, opera și învățătura Sfântului Maxim, este însă un adevărat bilanț al cercetărilor maximiene până în momentul de față. Aici se găsesc în sinteză rezultatele tuturor direcțiilor din care a fost analizat Sfântul Maxim. Teologia Sfântului este prezentată în cel de al treilea capitol în mod analitic și aproape didactic, multe noțiuni și elemente care fac foarte dificil scrisul Sfântului devenind aici foarte accesibile. De asemenea, prin lectura fiecărei secțiuni, prin bogatele note bibliografice, cititorul ia contact cu cele mai reprezentative exegeze la scrierile Mărturisitorului, sau poate găsi referințe consistente la întreaga operă a Sfântului în legătură cu orice temă chestionată. Față de ediția precedentă în limba franceză din 2003, ediția românească a fost consistent completată și actualizată. Referințele bibliografice au fost actualizate în întreaga lucrare, iar bibliografia volumului este una exhaustivă, la nivelul anului 2013, întinsă pe 120 de pagini, conținând inclusiv toate referințele la edițiile operelor și la lucrările în limba română scrise despre Sfântul Maxim Mărturisitorul. Cartea este un indispensabil instrument de lucru ce se adresează deopotrivă celor care se inițiază în studiul teologiei ortodoxe și patrologiei, elevi, studenți sau simpli credincioși interesați de gândirea fecundă a Sfântului Maxim și care vor să ia un prim contact cu pozițiile sale teologice, dar este foarte utilă și specialiștilor care vor găsi în ea o sinteză completă și precisă despre cel care este socotit astăzi drept cel mai important teolog bizantin al primului mileniu. Vezi mai mult
  128. Contracepţia şi avortul cu ce preţ?
  129. De veghe la peceti
  130. Evanghelia zilei. Comentarii la Pericopele Evanghelice de peste an

    Evanghelia zilei. Comentarii la Pericopele Evanghelice de peste an

    34,00 RON

    Cartea Părintelui Dumitru Păduraru cuprinde scurte comentarii, unele concentrate la 2-3 idei esențiale textului biblic, ce fac referire la pericopa evanghelică a fiecărei zile liturgice din an. Lucrarea constituie finalizarea unui proiect al autorului, în colaborare cu Radio Trinitas, acela de a oferi ascultătorilor, în fiecare zi, conținutul duhovnicesc al Evangheliei. Analiza textului revelat este însoțită de texte biblice fundamentale, cuvinte din înțelepciunea patristică, relatări cu caracter istoric și sfaturi moralizatoare. Datorită stilului ei simplu și coerent, lucrarea este accesibilă tuturor credincioșilor, fiind ușor de lecturat, și poate constitui, datorită împărțirii ei în scurte capitole de o pagină, o utilă lectură zilnică. Vezi mai mult
  131. Cineva mă caută prin viaţa mea
  132. Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieţii

    Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieţii

    5,00 RON

    Din experienţa mea personală aş da următorul sfat: când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea. Aceasta nu înseamnă că trebuie să solicităm veşnic de la Dumnezeu fundul de prăpastie, dar, fatalmente, într-o groapă adâncă sau mai puţin adâncă aproape fiecare dintre noi cădem o dată sau de două ori în decursul unei vieţi. Este important să avem această armă, care este rugăciunea nesofisticată, fără pretenţii, care, însă, te sfinţeşte prin sfinţenia ei, prin care simţi că nu mai eşti singur, prin care simţi că te însoţeşte în primejdie, că te însoţeşte în boală, că-ţi întinde o mână. Este suficient ca tu să fii receptiv. Mitropolitul Bartolomeu Anania Vezi mai mult
  133. Sfintele Paşti în cultul ortodox

    Sfintele Paşti în cultul ortodox

    4,50 RON

    Evanghelia este izvor de bucurie şi de nădejde. Trăirea creştină trebuie să fie o trăire de bucurie. Temeiurile bucuriei noastre le avem în credinţa noastră, în rânduielile Bisericii noastre, în sărbătorile noastre, în slujbele Bisericii noastre. Mereu suntem chemaţi la bucurie nu numai prin îndemnurile pe care le auzim citindu-se la Sfânta Evanghelie sau pe care le citim noi din Sfânta Evanghelie, ci şi prin rânduielile de slujbă, prin sărbătorile rânduite de Biserica noastră. Se creează o atmosferă de bucurie, iar bucuria cea mai înaltă este cea de la Paşti. Noi ştim ce ne aşteaptă la Paşti, ştim cum se sărbătoresc Paştile, ştim cum se exprimă bucuria de la Paşti, ştim cum sunt slujbele de la Paşti. Le aşteptăm, pentru că le-am mai trăit. Toate aceste slujbe, toate aceste stihiri de laudă, creează în sufletul nostru un temei de bucurie, creează în jurul nostru, împreună cu noi şi prin noi, o atmosferă de bucurie, pentru că Sfânta Înviere a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este mai presus de lume. Părintele Teofil Părăian Vezi mai mult
  134. Învierea lui Hristos, înnoirea vieţii noastre

    Învierea lui Hristos, înnoirea vieţii noastre

    5,00 RON

    Noi putem cunoaşte pe Domnul Hristos din cuvintele Lui, şi, în măsura în care Îl cunoaştem, trebuie să ne modelăm după El. Înnoirea înseamnă, în primul rând, să ai mintea lui Hristos. Ce înseamnă să ai mintea lui Hristos? Înseamnă să gândeşti cu gândurile Domnului Hristos. Dar unde găsim noi gândurile Domnului Hristos? Le găsim în Sfânta Evanghelie. Ne alcătuim mintea după gândurile Domnului Hristos, ne facem mintea lui Hristos, ajungem să gândim ca Domnul Hristos. Noi avem, zice Sfântul Apostol Pavel, mintea lui Hristos, sau noi avem gândul lui Hristos, pentru că nu poţi să ai mintea lui Hristos fără să ai gândul lui Hristos. Gândurile lui Hristos le găseşti în Evanghelie, le împropriezi, le porţi în minte şi atunci ţi se dă mintea după Domnul Hristos. Părintele Teofil Părăian Vezi mai mult
  135. Rugăciunea, pelerinaj către cer

    Rugăciunea, pelerinaj către cer

    5,00 RON

    Cum ajungem noi prin rugăciune către cer? Rugându-ne şi curăţindu-ne astfel sufletul, făcând din sufletul nostru locaş al lui Dumnezeu, devenind şi noi purtători de Dumnezeu, devenind şi noi purtători de Hristos. În măsura în care îi slujeşti lui Dumnezeu, Îl cunoşti pe Dumnezeu, devii teognost şi, dacă eşti teognost, te uimeşti de Dumnezeu, cum spune Sfântul Isaac Sirul: „Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cineva care nu se uimeşte de Dumnezeu”. Când te uimeşti de Dumnezeu nu se poate să nu-L iubeşti pe El pentru bunătatea Lui, pentru în]elepciunea Lui, pentru dragostea Lui, pentru sfinţenia Lui, pentru tot ce ştii despre Dumnezeu, ca unul care îi slujeşti lui Dumnezeu, ca unul care ai primit descoperirea lui Dumnezeu, pentru că Hristos e ascuns în poruncile Lui. Cine împlineşte poruncile Domnului Hristos, acela Îl cunoaşte pe El şi se bucură de Dânsul, se minunează de El. Minunându-te de Dumnezeu, nu se poate să nu-L iubeşti. Aşa se realizează cerul cel de pe pământ! E uşor să spui, dar în viaţă nu-i aşa de simplu să realizezi lucrurile acestea. Ele sunt, însă, realizabile. Să ştiţi că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut! Părintele Teofil Părăian Vezi mai mult
  136. Copilaria Sfintei Teodora de la Sihla

    Copilaria Sfintei Teodora de la Sihla

    20,00 RON

    M-am născut în Pipirig pe 13 august 1951, într-o familie cu unsprezece copii, eu fiind cea mai mică. Părinţii, Maria şi Dumitru Creangă, ne-au crescut cu iubire creştină. Părintele Sofian Boghiu, care pe atunci picta Biserica „Catedrala Munţilor” din Pipirig, ctitorie a Patriarhului Nicodim Munteanu, m-a botezat şi mi-a pus numele Olga, spunându-le părinţilor mei că Sfânta Olga mă va ajuta în viaţă. Am avut privilegiul ca primul meu duhovnic, pe când aveam doar şapte ani, să-mi fie Părintele Paisie Olaru, apoi am fost fiică duhovnicească a Părintelui Ilie Cleopa. Rugăciunile acestora s-au auzit la ceruri şi aşa am devenit preoteasă, căsătorindu-mă cu teologul Teoctist Caia, absolvent al Academiei Teologice din Zagorsk – Moscova. În anul 1973, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Preafericitul Pimen mi-a trimis o invitaţie oficială de a face un pelerinaj în fosta U.R.S.S. vreme de o lună, „pentru încurajarea unei viitoare preotese”. Anii au trecut şi a venit vremea să înfiinţez Corul „Angeli” şi Atelierul de pictură la Biserica „Sfântul Haralambie” din Târgu-Neamţ. Cu aceşti copii am participat la Concursul „Icoana din sufletul copilului”, la care vrednicii de pomenire Preafericitul Teoctist şi Părintele Sofian Boghiu ne-au dăruit premii de excelenţă. Am făcut expoziţii de pictură la Palatul Patriarhiei, la Palatul Parlamentului şi la Palatul Culturii din Iaşi. Împreună cu Grigore Vieru, Spiridon Vangheli şi Claudia Balaban am ctitorit Festivalul „Izvor de Dor”, prin care câteva sute de copii din Basarabia au venit, an de an, în tabără la Parohia Nemţişor, apoi la „Sfântul Haralambie” din Târgu-Neamţ. Când casa noastră se umplea de copiii Basarabiei îmi aminteam de cuvintele pline de înţelepciune sau înainte-vedere ale părintelui Cleopa care ne-a spus mie şi părintelui Teoctist: „Copii, ştie Dumnezeu de ce aveţi această casă mare şi frumoasă...” Rugăciunile Sfinţiei Sale au rodit, căci casa s-a umplut mereu de pelerini. Sunt strănepoată a marelui povestitor Ion Creangă şi din dragoste şi datorie faţă de memoria străbunilor am ctitorit Muzeul „David Creangă” şi am publicat cărţile: Izvor de Dor, Editura Cronica, Iaşi; Corabia nădejdilor, antologie, Editura Vasile Cârlova, Bucureşti; Grigore Vieru – pelerin pe drumuri nemţene, Editura Princeps, Iaşi, Spiridon Vangheli – pelerin pe drumuri nemţene, Editura Kreativ, Târgu-Mureş şi am în lucru Copilăria copilului creştin – 12 volume, dintre care primul este acesta, Copilăria Sfintei Teodora de la Sihla. Olguţa Creangă - Caia Vezi mai mult
  137. Credinţa în Cel Nevăzut

    Credinţa în Cel Nevăzut

    30,00 RON

    Introducere Cartea de faţă prezintă într-un mod extrem de clar şi riguros o sinteză a elementelor fundamentale ale tradiţiei dogmatice a Bisericii Ortodoxe. Sau, după cum ne-a mărturisit însuşi autorul ei, părintele arhimandrit Placide Deseille, „cartea rezumă gândirea mea cu privire la aspectele doctrinare ale Ortodoxiei”. Gândirea unui călugăr athonit, francez, specialist în patrologie, profund ancorată în învăţătura Sfinţilor Părinţi şi întru totul fidelă faţă de Tradiţia Bisericii Ortodoxe, după cum se precizează chiar în subtitlul cărţii. Contribuţia personală a părintelui arhimandrit Placide Deseille din această lucrare este aceea de a pune în lumină, pe lângă aspectele esenţiale ale dogmaticii ortodoxe, bogăţia doctrinară a Bisericii nedespărţite şi a valorilor duhovniceşti autentice ale Occidentului creştin. Este vorba despre o ediţie mult îmbogăţită şi profund reînnoită a unei lucrări publicate acum zece ani la Editura Institutului de Teologie ortodoxă „Sfântul Serghie” din Paris, unde părintele arhimandrit a predat vreme îndelungată un curs de patrologie. Această primă ediţie a fost epuizată de mult, autorul ei continuându-şi între timp preocupările referitoare la tradiţia doctrinară a Ortodoxiei, „singura Biserică a lui Hristos în plenitudine”, în care a intrat după o îndelungată căutare, povestită în Mărturia unui călugăr ortodox. Convorbiri cu Jean-Claude Noyé, tradusă de noi la Editura Doxologia, anul trecut. Majoritatea subiectelor abordate în această primă ediţie au fost dezvoltate în mod mult mai detaliat şi în profunzime, cu ample trimiteri şi referinţe la Sfânta Scriptură, la textele liturgice bisericeşti şi la scrierile fundamentale ale Sfinţilor Părinţi. O serie de capitole noi au fost introduse în completarea lor, alcătuite cu aceeaşi grijă permanentă, a ancorării lor biblice şi patristice din punct de vedere al conţinutului, a structurării deosebit de clare a acestuia şi a înveşmântării lui într-o limbă franceză de o mare frumuseţe, devenită suport de exprimare, mai cu seamă la nivel lexical, a discursului teologic, dogmatic ortodox. Lucrarea de faţă beneficiază şi de un glosar final mult îmbogăţit faţă de cel al primei ediţii (conţinând de două ori mai multe cuvinte, însoţite de definiţii mult mai extinse şi mai amănunţite), al cărui rol este acela de a-l ajuta pe cititor în înţelegerea aspectelor de strictă specializare doctrinară ortodoxă ale cărţii. L-am tradus în limba română păstrând şi termenii din franceză, în aşa fel încât publicul românesc francofon să poată avea acces, pe lângă iniţierea de tip teologic, şi la una terminologică, specializată confesional, în limba franceză. În pofida smeritelor afirmaţii ale părintelui arhimandrit din Cuvântul înainte, cartea se adresează nu numai unor „nespecialişti”, ci tuturor acelora care sunt interesaţi să cunoască mai multe aspecte referitoare la doctrina Bisericii Ortodoxe, dar care trebuie să aibă neapărat o minimă cultură creştin-ortodoxă. Prin urmare, versiunea pe care o propunem aici în limba română vizează un public cititor care doreşte să-şi lămurească şi să-şi aprofundeze cunoştinţele despre Ortodoxie, aşa cum sunt ele sistematizate de părintele arhimandrit Placide Deseille. Este vorba despre o carte deosebit de clară, al cărei cititor este călăuzit cu rigoare şi limpezime în conţinuturi dintre cele mai complexe şi de multe ori inevidente, în temeiurile biblice şi patristice ale credinţei creştinului ortodox în Cel Nevăzut, în tainele Ortodoxiei, a căror frumuseţe diafană şi eficienţă sfinţitoare şi îndumnezeitoare sunt subliniate de autor într-o limbă franceză de o eleganţă stilistică cu totul remarcabilă. Cartea abundă în referinţe scripturistice şi mai ales patristice, aşezate în prim-planul discursului, în vreme ce autorul ei se retrage discret, în plan secund, cu smerenia ce-i caracterizează întregul parcurs duhovnicesc şi monahal. Sfinţii Părinţi sunt cei care ne vorbesc în primul rând despre aspectele doctrinare ale Ortodoxiei, pe baza textelor Sfintei Scripturi, de-a lungul lucrării părintelui arhimandrit Placide Deseille. O lucrare care se citeşte cu mare plăcere intelectuală şi real câştig duhovnicesc, în lumina Adevărului mărturisit de credinţa în Cel Nevăzut. Felicia Dumas Vezi mai mult
  138. Comentariu la Isaia. Omilii la Ozia

    Comentariu la Isaia. Omilii la Ozia

    37,00 RON

    Cartea Profetului Isaia este scrierea vechitestamentară cea mai iubită, apreciată şi cel mai frecvent citată, atât în Noul Testament, cât şi în operele Sfinţilor Părinţi. Fericitul Ieronim spunea în prologul comentariului său că Isaia este mai degrabă evanghelist şi apostol decât profet, întrucât nici o altă scriere profetică nu propovăduieşte limpede atât de multe taine despre Hristos şi despre Biserică precum această carte: activitatea Sf. Ioan Botezătorul, naşterea Domnului din Fecioară, minunile Sale, patimile, moartea şi Învierea Sa, precum şi chemarea neamurilor la credinţa în Mântuitorul. Comentariul la Isaia se deosebeşte de majoritatea scrierilor exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin faptul că nu este scris în formă omiletică, ci ca o analiză sistematică, verset cu verset a textului. Între puţinele scrieri exegetice în această formă s-ar mai putea menţiona: Comentariu la Iov, recent tradus în limba română, şi Comentariu la Epistola către Galateni. Stilul comentariului este simplu, clar, precis, metodic, fără digresiuni morale, fără introduceri sau formule trinitare finale, fără atenţionări directe adresate publicului, fără nimic ce ţine de stilul oral, omiletic. Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la Isaia este una dintre cele mai remarcabile capodopere exegetice vechi-testamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin trasăturile specifice scrierilor sale: subtilitatea, profunzimea şi logica ideilor susţinute, cursivitatea, eleganţa şi frumuseţea stilului, discernământul, prudenţa şi dragostea cu care alege bucatele potrivite pentru ospăţul duhovnicesc al cititorilor săi, maturitatea şi înălţimea duhovnicească a învăţăturilor, care sunt la fel de vii şi de mişcătoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile. Traducerea textului de faţă a fost efectuată după ediţia critică Sources Chrétiennes, no. 304, Jean Chrysostome, Commentaire sur Isaïe, texte critique et notes par J. Dumontier, Les Éditions du CERF, Paris, 1983. Omiliile despre Ozia au ca punct de pornire exegeza viziunii de la începutul capitolului al 6-lea din profeţia lui Isaia, în special Is. 6, 1-3, pe care o regăsim tâlcuită şi în comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la primele opt capitole din Isaia. Comparând cele două texte, se pot sesiza numeroase asemănări între ele în ce priveşte conţinutul şi învăţăturile pe care le mărturiseşte Sfântul, precum şi deosebiri, mai ales stilistice, legate de accentul care se pune pe anumite aspecte. Comentariul la Isaia este scris într-o manieră ştiinţifică, menit a fi o lucrare exegetică destinată lecturii, pe când omiliile la Ozia au un caracter oral, aparţinând genului omiletic. Omiliile la Ozia prezintă îndemnuri către public, apostrofări, referiri la viaţa de zi cu zi şi ample divagaţii polemice şi morale. Comentariul la Isaia, dimpotrivă, are un stil direct, scurt, concis şi mult mai elevat. Problemele dogmatice, dezbătute pe larg în comentariu, sunt sugerate doar în treacăt în omilii. Astfel, dacă în comentariu Sfântul demonstrează limpede, cu numeroase argumente scripturistice, că în capitolul al şaselea Profetul Isaia a văzut doar ceea ce se putea vedea prin pogorământ, nicidecum însăşi firea lui Dumnezeu – care nu poate fi cunoscută deplin nici de oameni nici de îngeri –, în omilie se limitează doar la a îndeamna pe credincioşi să nu fie curioşi cu privire la modul în care Profetul Isaia spune că L-a văzut pe Domnul. În comentariu, Sfântul identifică lămurit „tronul”, „şederea” lui Dumnezeu, poziţia serafimilor ca antropomorfisme cu semnificaţie simbolică, pe când în omilii abia menţionează că nu trebuie să socotim că acele puteri netrupeşti ar arăta în realitate cu picioare şi aripi cum le descrie profetul. În comentariu, tripla invocare a sfinţeniei lui Dumnezeu de către serafimi este explicată în sens trinitar, pe când în omilii accentul cade pe faptul că de la venirea Mântuitorului au fost învredniciţi şi oamenii să cânte acest imn al sfinţilor îngeri care stau mereu în preajma tronului lui Dumnezeu, şi că este necesar ca înaintea jertfelnicului să ne asemănăm în trăire şi evlavie cu serafimii. Comentariul analizează textul scripturistic inclusiv din punct de vedere filologic: de ce sunt utilizate anumite timpuri verbale, ce semnifică în limba ebraică anumiţi termeni sau nume mai relevante, pe când în omilii Sfântul se străduieşte să nu aglomereze memoria ascultătorilor cu prea multe date istorice sau ştiinţifice, căutând să facă discursul cât mai captivant prin jocul de imagini surprinse, îndemnuri morale şi un limbaj cât mai pe înţeles omului simplu. În comentariu, Sfântul Ioan evită tâlcuirea alegorică a cărbunelui de pe jertfelnic precum şi a altor numeroase alegorii, cel mult menţionându-le ca pe lucruri binecunoscute ascultătorilor de la alţi tâlcuitori, cu care este sau nu de acord, insistând mai ales pe înţelegerea literar-istorică a textului, pe când în omilii pune accent chiar pe semnificaţia tipologică şi liturgică a tronului, a jertfelnicului, a cărbunelui de pe jertfelnic, îndemnând credincioşii să se pregătească pentru apropierea de Sfintele Taine cu tot atâta teamă şi bucurie pe cât au văzut, cu ajutorul Profetului Isaia, că au şi serafimii. Ingrid Bauer Vezi mai mult
  139. Iubirea de a trăi

    Iubirea de a trăi

    30,00 RON

    Către cititor Aveţi în faţă o carte de debut, dar o parte din trăirile şi gîndurile a patruzeci de ani dintr o viaţă. Este o carte despre om, despre noi, despre realitatea de acum şi dintotdeauna, raportată la modelul divin. Prin ea am vrut să vă împărtăşesc, în felul meu, iubirea de viaţă, să vă amintesc şi să vă reamintesc cine sîntem, cum sîntem, poate cum ar trebui să fim. Am făcut o, uneori, cu duritate, alteori cu seninătate, alteori cu tristeţe, alteori cu umor şi cu diferite alte stări şi atitudini pe care le am trăit din plin, într o lume contemporană în care cred că trebuie să se întîmple o schimbare. Care trebuie să şi stăpînească graba. Să iasă dintr un vîrtej abisal în care pare că a intrat. Să şi dea seama că nu îşi este scop sieşi. Să şi amintească de rădăcinile ei bune şi de Cel care a creat o. De învăţăturile pe care trebuie să le urmeze. O lume în care fiecare să şi cerceteze propria conştiinţă şi, în acelaşi timp, să fie interesat de ce se întîmplă în jur. În care, în loc de a fi ridiculizate, sensibilitatea şi manifestările ei să fie încurajate, gîndirea bună şi concretizările ei, ca şi voinţa bună şi rezultatele ei să fie valorificate. Şi care să şi amintească şi să şi dea seama încă de multe altele. Temele pe care le am abordat aici mă frămîntă de mai mulţi ani şi m am gîndit mult, cînd mi am pus deoparte timp pentru scris sau cînd dorinţa de a scrie m a făcut să i acord timpul care i se cuvenea, cum le voi transmite. La un moment dat, răspunsul a luat formă de poezie şi a venit prin ritm. Au fost multe variante, elaborate în decurs de cîţiva ani, între 2009 şi 2013, pînă cînd fiecare poezie a ajuns la conţinutul şi forma potrivite pentru mesajul pe care îl avea de purtat. Numărul poeziilor cuprinse în acest volum are o semnificaţie de care nu vă va fi greu să vă daţi seama, dacă aveţi în vedere aspectul religios. Pentru mine, poezia înseamnă în primul rînd ritm exteriorizat prin cuvînt care poartă un mesaj, un suflu interior cu autenticitatea, ordinea şi frumuseţea sa, care la mine este aşa cum îl veţi întîlni aici. Rima, pe care nu am insistat în mod special, deşi este prezentă, nu întotdeauna în stil clasic, s a organizat după ritm şi aici cred că a avut autoritate formaţia de cercetător lingvist şi filolog pe care o am. Uneori limba veche, uneori sensurile primare ale unor cuvinte au fost singurele pe care le am găsit adecvate să exprime ceea ce voiam să spun. Dar, în acelaşi timp, aş vrea să vă fi adus sau readus aminte de faptul că limba noastră nu a răsărit peste noapte, ca noi să putem vorbi şi scrie astăzi cu atît de multe posibilităţi de expresie şi de nuanţare, şi că datorăm mult celor de dinaintea noastră, care au făcut o să fie aşa. Tot aşa cum omenirea datorează mult epocilor de dinainte, pînă la cele biblice. Şi tot aşa cum cea prezentă ar trebui să fie o bază bună pentru cele viitoare. Imaginile pe care le vedeţi în această carte şi care sînt parte din ea, au, de asemenea, ritmul lor şi vorbesc în limbajul liniei şi al formelor, prin elemente sugestive, despre mesajele poeziilor pe care le ilustrează. S ar cădea să vorbesc mai mult despre ele, dar cred că e mai bine să fie privite şi să descoperiţi relaţionarea cu poezia. Dintre apropiaţii mei, cărora le am dedicat în primul rînd această carte, care este şi suflet din sufletul lor, mama m a făcut să văd lumina zilei într un fel minunat şi mi a fost mereu alături, Carmen este omul care m a format într un fel minunat, începînd cu felul propriu de a fi, şi m a sprijinit cu multă generozitate, cum cred că numai un părinte de suflet poate să o facă, Dedeluş mi a întărit convingerile pe care le aveam asupra a ceea ce înseamnă sufletul îngeresc al copilului, către care mereu sîntem chemaţi să ne îndreptăm, ca să fie bine, iar Lucian mi a fost alături, sprijin de toate felurile, cum rar se întîmplă, prin ceea ce face şi, mai ales, cum face. Prin această dedicaţie, le întorc iubirea, împreună cu o vie recunoştinţă. Prin dedicaţie, mă gîndesc, de asemenea, la toţi cei care, după puterea propriului suflet, vor împărtăşi mesajul, imaginea, ideea, atitudinea, trăirea, cuvîntul din această carte. Mioara Dragomir Vezi mai mult
  140. Arhimandritul Roman Braga

    Arhimandritul Roman Braga

    2,50 RON

    Am învăţat, cu trecerea anilor, că întâlnirile nu sunt întâmplătoare, că punerea faţă în faţă a oamenilor nu ţine decât foarte puţin de voinţa lor şi că o anume răbdare a aşteptării poate fi răsplătită, oricât de târziu, cu vederea a ceea ce ar părea imposibil. Când, prin anii '70, venerabila măicuţă Benedicta Braga îmi vorbea, în chilia Prea Cuvioşiei sale de la Văratec, despre Arhimandritul Roman Braga, aflat pe atunci în Statele Unite, Părintele mi se părea un personaj de povestire hagiografică. Atâta durere răzbătea din spusele măicuţei despre suferinţele grozave îndurate de fratele său mai mic în închisoare, apoi de încercările grele prin care trecuse în Mato Groso şi care-i zdruncinaseră amarnic sănătatea, încât mă copleşeau şi pe mine tristeţea şi o milă nesfârşită faţă de călugărul de departe. Mi-l închipuiam ca pe un mucenic, palid, slab, strivit de chinurile la care fusese supus, ca o imagine dintr-o icoană bizantină. Şi nu doream altceva decât ca măicuţa Benedicta să apuce să-şi mai vadă o dată fratele înaintea sfârşitului, ca să-şi aline dorul şi durerea. Zoe Dumitrescu-Buşulenga Vezi mai mult
  141. Mitropolitul Irineu Mihălcescu

    Mitropolitul Irineu Mihălcescu

    3,50 RON

    Am alergat îndată la Palatul Mitropolitan. Intru în Cabinet şi aflu şezând pe Mitropolit în Scaun. Îi fac metanie şi îi sărut mâna. Mitropolitul, cu ochii înlăcrimaţi, spuse încetişor să mi aşez patrafirul şi să citesc rugăciunile Tainei Spovedaniei. Emoţionat, în faţa icoanelor, citesc rugăciunile din Molitvelnicul aflat pe birou şi nu mi dau seama de ce va urma. Mă cuprinde un fior, vocea mea începe să se stingă şi deodată văd pe Mitropolit căzut în Scaun şi aud cu răsuflarea întretăiată mărturisiri de păcate şi păreri de rău. În clipa în care mi am dat seama că am devenit duhovnic, am îngenunchiat şi sărutându i şi îmbrăţişându i genunchii ne am rugat împreună, apoi l am susţinut şi aşezat pe Mitropolit în jilţ. I am făcut trei metanii şi, primind binecuvântarea Ierarhului, am ieşit lăcrimând. Preot Paul Mihail Vezi mai mult
  142. Mama Olga

    Mama Olga

    3,50 RON

    Îmi amintesc că odată se terminaseră proviziile de mâncare, bani nu erau, să cumpere... Mama Olga a venit plângând în atelierul unde lucram şi ne-a spus să mergem la biserică să ne rugăm cu lacrimi, să ne ajute Maica Domnului, ceea ce am şi făcut. După rugăciune, unele maici au observat că la poarta mănăstirii erau nişte căruţe. S-au dus să vadă ce este. Nişte săteni dintr-o comună mai depărtată se rătăciseră de la drumul pe care trebuiau să meargă către Târg. Aflând că acolo este o mănăstire şi că sunt adăpostiţi copii orfani au spus să descarce căruţele. Erau cartofi, făină, ulei, zahăr... Toată obştea a plâns de bucurie. Monahia Florentia Bârdan Vezi mai mult
  143. Imnele Sfintei Scripturi.

    Imnele Sfintei Scripturi.

    38,00 RON

    Prolog Despre necesitatea apariţiei unor lucrări de specialitate privind imnografia bizantină am relatat în primul volum dedicat condacelor Sfântului Roman Melodul. Încurajările şi semnalele pozitive primite ne-au determinat să elaborăm un al doilea volum dedicat operelor Sfântului Roman, opere ce nu se vor numai lecturate, ci înţelese cu adevărat şi, mai apoi, transpuse în viaţa credincioşilor. Volumul este deschis de studiul intitulat „O nouă specie a imnografiei bizantine: condacul. Scurtă introducere în elementele sale definitorii”. Semnatarul textului evidenţiază atât istoria apariţiei acestui gen al imnografiei bizantine, cât şi elementele de componenţă (refren, structură metrică, strofă), deosebit de importante pentru studierea imnografiei Sfântului Roman. Lucrarea este continuată apoi de traducerea unui număr de şaptesprezece condace, împărţite de editori – din considerente metodologice – în două secţiuni: Imnele Vechiului Testament (opt condace), respectiv Imnele Noului Testament (nouă condace). Prezentul volum evidenţiază acele condace ale Sfântului Roman ce au la bază evenimente descrise de Sfânta Scriptură. Propunem, aşadar, cititorului român o perindare prin imaginile scripturistice, vetero şi neotestamentare: de la crearea şi căderea în păcat a protopărinţilor până la răstignirea Domnului. Prin reliefarea acestor condace, am căutat să descriem atât raportul tip-antitip prezent în Sfânta Scriptură, cât şi evidenţierea erminiei istoriei soteriologice, în al cărei centru se află Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, „în veci acelaşi” (Evr. 13, 8). Aceste traduceri inedite sunt însoţite atât de note ce privesc ocurenţele biblice şi sursele de inspiraţie ale Melodului bizantin, cât şi de o notă informativă pentru fiecare secţiune. Credem că un astfel de demers îl va apropia şi mai mult pe cititor de opera Sfântului Roman, în care va regăsi atât subtilităţile de natură teologică, prezente în epoca în care Melodul a activat, cât şi acele exprimări plastice ale autorului bizantin în vederea creionării cadrelor istoriei mântuirii umane, din care el nu se exclude. Lucrarea este finalizată cu o continuare a bibliografiei selectiveprivind viaţa, opera şi teologia Sfântului Roman. Dorim pe această cale să venim în sprijinul celor cu adevărat însetaţi de cunoaşterea imnografiei bizantine, propunându-le acele titluri de mare importanţă în vederea studierii aspectelor istorice, filologice şi teologiceale acestui geniu bizantin. Sperăm, de asemenea, că lecturarea acestui volum patristic va apropia şi mai mult pe cititor de imnografia creştină, învăţând să abordeze astfel textul patristic, nu în afara celui scripturistic, ci totdeauna într-o perfectă simbioză! drd. Alexandru PRELIPCEAN Vezi mai mult
  144. Pătimirea Dumnezeului nepătimitor. Dialecticile gandirii patristice.

    Pătimirea Dumnezeului nepătimitor. Dialecticile gandirii patristice.

    38,00 RON

    Scopul meu principal a fost să demontez concepţia lui Adolf Harnack, potrivit căreia în perioada patristică mesajul Bibliei a fost corupt de filosofia elenistică, abordând nepătimirea divină drept caz de departajare. Trebuie reabordat acest domeniu, de vreme ce, cel puţin în evaluarea nepătimirii divine, teza lui Harnack încă domină gândirea multor teologi moderni. Contrar unei înţelegeri greşite larg răspândite, în lumea elenistică nu a existat nimic asemănător cu o „axiomă a nepătimirii divine” universal recunoscută. Totodată, am argumentat în această carte că respingerea de către Biserică a principalelor erezii hristologice a urmat o serie de transformări dialectice, toate întreprinse pentru a apăra o concepţie a implicării divine vrednice de Dumnezeu. În această descriere „dialectic” nu este un cuvânt gol: cugetul Bisericii a respins, pas cu pas, cele trei strategii neadecvate care aveau ca scop eliminarea tensiunii dintre statutul divin al lui Hristos şi experienţele omeneşti ale slujirii Sale pământeşti, cel mai expresiv formulată în afirmaţia paradoxală: „Cel Nepătimitor a pătimit”. Paul L. Gavrilyuk Vezi mai mult
  145. Stareţul Macarie de la Optina

    Stareţul Macarie de la Optina

    30,00 RON

    PRECUVÂNTARE În cuvântul înainte din prima ediţie a vieţii adormitului întru Domnul, Stareţul ieroschimonah Macarie (†1860), venerabilul autor al acesteia, Leonid Kavelin, scria, printrealtele: „Luându-mi responsabilitatea acestei lucrări, la rugămintea comună a numeroşilor ucenici şi persoane deosebite care s-au folosit de învăţăturile duhovniceşti ale Stareţului, să întocmesc o schiţă a vieţii sale plăcute lui Dumnezeu– al cărei martor m-a învrednicit să fiu şi eu, păcătosul –, am îndrăznit spre aceasta doar având nădejdea că scrisorile Stareţului, pline de înţelepciune duhovnicească, vor plini sărăcia zicerilor mele. Socotesc că nu este de prisos să spun aici că toate mărturiile adunate de mine, privindu-l pe adormitul Stareţ, au fost verificate prin mărturisirile celor mai apropiaţi ucenici ai părintelui, învăţătorului şi binefăcătorului nostru comun. Astfel, principalul izvor care a stat la baza alcătuirii acestei noi biografii a Stareţului Macarie a fost această ediţie din anul 1861, având titlul „Povestire despre viaţa şi nevoinţele fericitului Stareţ de la Sihăstria Optina, ieroschimonahul Macarie”. Mai departe, la completarea biografiei propuse au mai stat: scrisorile Stareţului Macarie tipărite mai înainte, Cronica Schitului, însemnările făcute de ieroschimonahul Anatolie (Zerţalov), întâistătătorul Schitului, ucenic apropiat al Stareţului Macarie, însemnările unor monahii din unele mănăstiri de maici şi, mai ales, de la Mănăstirea Belev şi, în final, povestirile orale ale bătrânilor monahi de la Optina, care acum au trecut cu toţii la Domnul, întru viaţa veşnică. Atotbunule Doamne, ajută-mi, cu rugăciunile adormitului Stareţ, care s-a nevoit pentru Tine în viaţa aceasta vremelnică, vrednicul de pomenire ieroschimonahul Macarie, să duc la bun sfârşit lucrarea începută spre slăvirea preasfântului Tău nume şi scrisă aici de credinciosul robul Tău!” Vezi mai mult
  146. Preotul – părintele duhovnicesc

    Preotul – părintele duhovnicesc

    7,00 RON

    Prefaţă Această carte este alcătuită din patru omilii, ţinute de mine în parohii creştin-ortodoxe din statul New Jersey,între anii 1995-1996. Prima şi cea mai de seamă omilie, care cuprinde partea substanţială a acestui volum, este intitulată „Preotul – părintele duhovnicesc”. Deşi este scrisă drept răspuns la o invitaţie a preoţilor ortodocşi, fiind destinată mai ales clericilor, ea este de un real interes şi folos pentru mireni. Celelalte omilii – „Nestemate din lucrările Sfântului Ioan Damaschin cu privire la viaţa duhovnicească”, „Povăţuiri ale Sfântului Grigorie Palama cu privire la viaţa duhovnicească” şi „Scara dumnezeiescului urcuş” – se adresează atât clericilor, cât şi mirenilor. Sunt încredinţat că ele vor fi de folos amândurora. Locul în care fiecare dintre aceste omilii a fost prezentată, precum şi data prezentării ei sunt înregistrate la începutul fiecăreia. Meritul pentru publicarea acestei cărţi aparţine în primul rând cucernicilor clerici din New Jersey. Fără invitaţia lor, venită din inimă, spre a putea vorbi despre problemele de care m-am ocupat aici, precum şi dorinţa lor, exprimată cu tărie, de a vedea aceste omilii tipărite, această carte nu ar fi apărut niciodată. Constantin Cavarnos Vezi mai mult
  147. Sfinţii Rafael, Nicolae şi Irina din Lesbos. Viaţa, minunile şi învăţăturile.

    Sfinţii Rafael, Nicolae şi Irina din Lesbos. Viaţa, minunile şi învăţăturile.

    12,00 RON

    Prefaţă Această carte tratează despre trei sfinţi care au fost martirizaţi de turci în anul 1463, la zece ani după cădereaConstantinopolului, capitala marelui stat creştin ortodox cunoscut sub numele de Imperiul Bizantin. Martiriul lor a avut loc în insula Lesbos, numită şi Mytilene, în partea de nord-est a Mării Egee. Deşi au trecut la Domnul cu mai bine de cinci secole în urmă, ei au început să se arate la numeroase persoane de curând, în 1959, în satul Thermi, Lesbos, şi în locul în care au suferit mucenicia – Karyes, în apropiere de Thermi. Numele acestor mucenici sunt: Rafael, Nicolae şi Irina. Acest volum îşi are începuturile în luna august 1961,atunci când am vizitat pentru prima oară satul Thermi şi locul de la Karyes, unde a avut loc martiriul. Spre sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie din acel an, dar şi mai apoi, am discutat cu diferite persoane care îi văzuseră pe sfinţi în vise sau în vedenii. Printre ele s-aunumărat Anghelos şi Vasiliki Rallis, proprietari ai unor livezi de măslini din Karyes, acolo unde sfinţii au fost martirizaţi; Angeliki Marangou, mama lui Vasiliki Rallis;Doukakis Tsolakis, angajat al familiei Rallis în livezile lor de măslini, şi soţia sa, Maria; surorile Myrsina şi Maria Dourgouna; pescarul Kostas Kanellos; ieromonahul Pahomie din Pyrgoi Thermis, Lesbos; părintele Vasilios Bamias din Moria, Lesbos; doamna Ecaterina Lytras din Pamphila, Lesbos, şi Alexandros Naoum, un tânăr care a lucrat în Europa pentru compania Philips (producătoare de aparatură electronică) şi care petrecuse câteva zile la Thermişi Karyes. Materialul pe care l-am adunat din discuţiile avute cu aceştia apare în capitolul introductiv. El constituie o principală şi importantă sursă de informare cu privire la neobişnuitele şi impresionantele evenimente de la Thermi şi Karyes. Aproximativ două treimi din capitolul introductiv este constituit din aceste date. În respectivul capitol, istorisesc evenimentele care auînceput în 1959, şi alte câteva de mai înainte, şi continui cu cele care au avut loc în anii ce au urmat, până la cele din ultima decadă. Pe lângă datele adunate în urma discuţiilor şi a vizitelor făcute la Karyes, prezint şi materialul adunat din cartea Un mare semn (Semeion Mega) a lui Fotie Kontoglou, cunoscut ca mare iconar şi scriitor, precum şi din publicaţiile recente, alcătuite de alţi autori, despre sfinţii din Thermi şi Mănăstirea „Sfântul Rafael”. Cartea lui Kontoglou, care a fost pentru prima oară publicată la Atena în primăvara anului 1962, este cea maibogată sursă de informaţii cu privire la evenimentele petrecute între anii 1959 şi 1962, la Thermi şi Karyes. După Un mare semn, au fost publicate şi alte cărţi semnificative. Le prezint şi pe acestea, folosindu-le drept sursă de inspiraţie. Mai departe vorbesc despre fundarea Mănăstirii „Sfântul Rafael” din Karyes, despre înălţarea de biserici închinate Sfinţilor Rafael, Nicolae şi Irina în Grecia şi în străinătate, precum şi despre alte probleme legate de aceşti sfinţi. După „Cuvântul introductiv” prezint în traducere „Sinaxarul” sau „Vieţile sfinţilor” alcătuit de distinsul imnograf părintele Gherasimos Microgiannanitis din Sfântul Munte. Această „Viaţă”, care face parte slujba pe care a alcătuit-o în cinstea sfinţilor şi care a fost publicată în 1964, oferă o istorisire concisă şi elocventă despre aceşti sfinţi, în stilul ortodox tradiţional al vieţilor sfinţilor. „Viaţa” este urmată de trei capitole ce cuprind relatări ale unor tămăduiri minunate săvârşite de Sfântul Rafael. Le-am ales pe acestea din diferite cărţi şi le-am tradus. Primul capitol cuprinde o selecţie de astfel de tămăduiri din cartea lui Kontoglou, Un mare semn; al doilea capitol le înfăţişează pe cele descrise în broşura mitropolitului Iakovos Kleomvrotos, Sfântul Rafael şi Sfânta Mănăstire de la Karyes, Mytilene(Mytilene, 1968); în vreme ce al treilea capitol prezintă o selecţie a unor astfel de tămăduiri preluate din alte cărţi, mai recente, pe care le menţionez în notele de subsol. Urmează Povăţuiri duhovniceşti ale Sfântului Rafael, pe care le-am cules din diferite publicaţii (specific sursele în cadrul notelor de subsol); Învăţături de la sfinţii din Thermi, în care prezint unele din propriile mele cugetări despre semnificaţia arătărilor sfinţilor din Thermi şi a unor evenimente legate de acestea; şi Reflecţii asupra arătărilor sfinţilor de Fotie Kontoglou. Ultimul capitol menţionat este o versiune prescurtată a epilogului emoţionant, dar şi provocator al cărţii lui Kontoglou, Un mare semn. Pentru cei interesaţi în lecturi suplimentare cu privirela noile arătări ale sfinţilor din Thermi, am adăugat la sfârşitul acestui volum o Bibliografie. Întrucât termenii „vis” şi „vedenii” apar adesea în textele ce urmează, trebuie să spun câteva cuvinte cu privire la sensul lor în această lucrare. Aceşti termeni trebuie înţeleşi potrivit sensului în care se află ei în Sfânta Scriptură – referitor la experienţele persoanelor cucernice descrise aici – şi în lumina a ceea ce Părinţii Bisericii au spus despre vise şi vedenii. Părinţii fac deosebire între diferite tipuri de experienţe vizuale şi auditive pe care oamenii le au în somn. Astfel, Sfântul Grigorie de Nyssa (sec. al IV-lea), în tratatul său Despre facerea omului, spune că unele vise sunt provocate de anumite schimbări organice care au loc în timpul somnului; altele sunt provocate de activităţile fizice sau psihice ale zilei şi altele sunt de provenienţă suprafirească, fiind manifestări ale divinităţii. Ultimele, spune el, sunt rare şi sunt dăruite „câtorva, foarte puţini, care s-au învrednicit de o evidentă comunicare cu Divinitatea... Noi trebuie să admitem aceste cazuri ca fiind excepţionale şi să nu le punem în rând cu visele obişnuite” (XIII). Un alt Părinte al Bisericii, Sfântul Nichita Stithatul(sec. al XI-lea), detaliază şi mai mult, descriind natura feluritelor tipuri de vise. Iată ce spune el: „Dintre cele văzute în timpul somnului, unele sunt vise (enypnia), altele sunt vedenii (descoperiri – horaseis, optasiai), iar altele sunt revelaţii (apokalypseis). Viselesunt acele experienţe sufleteşti care nu rămân neschimbate în facultatea minţii de reprezentare, ci sunt confuze şi se schimbă mereu de la un lucru la altul. De la acestea nu se obţine nici un folos de cei ce le văd, iar ceea ce a fost văzut se pierde în momentul trezirii. Prin urmare, persoanele serioase nu trebuie să le bage în seamă. Vedeniile, pe de altă parte, sunt acele experienţe sufleteşti care rămân neschimbate. Ele nu suferă vreo transformare de la un lucru la altul, ci rămân imprimate în minte timp de mulţi ani, nefalsificate, şi, mai ales, ne indică rezultatul celor ce vor fi şi aduc folos sufletului prin pocăinţa pe care o provoacă şi prin contemplarea unor privelişti înspăimântătoare. Acestea îl pun pe gânduri pe cel ce le vede şi îl umplu de teamă, din pricina lucrurilor înspăimântătoare şi neschimbate care sunt văzute. Persoanele serioase trebuie să acorde o mare importanţă vedeniilor. În fine, revelaţiilesunt acele lucruri contemplate de către minte (theoriai), care apar independent de toate simţurile, într-un suflet foarte curat şi luminat. Acestea aduc tăria unor anumite lucruri şi noţiuni neobişnuite şi dumnezeieşti, a tainelor celor ascunse ale lui Dumnezeu, şi ne aduc la cunoştinţă rezultatul unor foarte importante probleme legate de omenire.” (Filocalia, vol. 3, Atena, 1960, pp. 313-314) „Visele” din această carte aparţin celei de-a treia categorii de vise despre care ne vorbeşte Sfântul Grigorie de Nyssa şi celei de a doua şi a treia categorii descrise de Sfântul Nichita Stithatul – adică „vedenii” şi „revelaţii”. Însă în cartea de faţă cuvântul „vedenie” a fost folosit cu un sens diferit, şi anume, acela care se referă la vederi suprafireşti experiate nu în timpul somnului, ci în stare de veghe. Folosind astfel termenul „vedenie” i-am urmat lui Kontoglou şi persoanelor cu care am discutat, care vorbesc de horamata sau horaseis în descrierea arătărilor văzute în stare de veghe, şi le disting pe acestea de oneira, enypnia – termenii greceşti pentru „vise”. Kontoglou (Un mare semn, p. 45) mărturiseşte că sfinţii de la Thermi „le apar copilaşilor întotdeauna când aceştia sunt treji, în timp ce adulţilor le apar şi lor în stare de veghe, dar de cele mai multe ori în vise, fapt care se potriveşte cu cele spuse de Dumnezeu: «Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor vedea» (Ioil 3, 1)”. Trebuie menţionat faptul că în acelaşi capitol în careSfântul Grigorie de Nyssa face diferenţa între diferitele feluri de vise, o face, de asemenea, între înfăţişările din vise(enypnia), în timpul somnului, şi apariţiile dumnezeieşti, care au loc în stare de veghe (kath hypar). El le numeşte pe acestea din urmă „vedenii”. La finalul acestei Prefeţe, trebuie să menţionez că sunt îndatorat multor persoane care m-au îndemnat şi m-au încurajat să scriu această carte, şi care m-au ajutat în multe feluri să o finalizez. Impulsul iniţial de a o scrie mi l-a dat fericitul Fotie Kontoglou acum treizeci de ani. Acesta a fost întărit de pururea pomenitul mitropolit de Mytilene, Iakovos Kleomvrotos, a cărui binecuvântare am primit-o cu câteva luni înainte de mutarea sa la cele sfinte, în anul 1987; de Anghelos şi Vasiliki Rallis din Thermi şi de alţii cu care am discutat acolo sau în alte locuri din insula Lesbos despre visele şi vedeniile lor legate de cei trei sfinţi, dar şi de alţii din Grecia şi America, atât clerici, cât şi mireni. Datorez mulţumiri cu totul deosebite, pentru ajutorul primit, pr. dr. Asterios Gherostergios, care a citit întreg manuscrisul, a corectat erorile tipografice şi mi-a oferit câteva comentarii de mare folos. Constantin Cavarnos Belmont, Massachusetts, martie 1990 Vezi mai mult
  148. Educaţia la poporul ales

    Educaţia la poporul ales

    38,00 RON

    Elaborată inițial ca lucrare de doctorat, „Educaţia la poporul ales” abordează un domeniu teologic biblic pe cât de actual şi important, pe atât de delicat şi sensibil pentru societatea modernă. Valenţele şi obie­c­tivele educaţiei religioase veterotestamentare sunt la fel de actuale astăzi, precum atunci, în perioada sfinţilor scriitori. În contextul unei societăţi secularizate şi globalizate, raportarea la fundamentele biblice şi păstrarea identităţii de credinţă sunt res­pon­sa­bilități pentru fiecare creștin şi pentru Biserică, în general. Astăzi, parcă mai mult ca oricând, îndemnul divin „Ascul­tă…!”, „Ia aminte…!”, precum şi glasul de avertizare al profeţilor, trebuie să găsească un răspuns în societatea civilă, înce­pând cu tinerii. De aceea, este necesară o reevaluare a problematicii educaţionale şi din per­spec­tivă biblică, pentru că valorile educative veterotestamentare, ale responsabilităţilor faţă de Dumnezeu, faţă de sine, faţă de fami­lie şi faţă de comunitate, rămân de referinţă pentru evoluţia spi­ri­tuală a omului. Actualitatea şi noutatea ştiinţifică a cercetării constă în primul rând în faptul că subiectul instruirii şi educaţiei la poporul ales este insuficient explorat în literatura de specialitate, dar şi în necesitatea de a oferi o paradigmă a ceea ce a însemnat textul revelat pentru israeliţi. Noutatea tratării temei stă şi în faptul că reevaluează problematica educaţională biblică prin prisma unei vizi­uni moderne, construite pe abordarea trans-, inter- şi pluri­dis­ci­plinară, interpretările propunând un model integrat de analiză a do­me­niului instruirii și educației. Cele mai multe subiecte cercetate şi pre­zen­tate în lucrarea propusă sunt de totală noutate pentru cercetarea biblică românească. Demersul investigativ porneşte cu studiul fenomenului educaţional la popoarele Orientului Apropiat Antic, fiind analizate aspectele instructiv-educative din societăţile egiptene şi mesopotamiene. Delimitarea lingvistică privind actul educaţiei în literatura ebraică are rolul de o înlătura de la început orice neclaritate de fond privind interpretarea textului sacru şi constituie un fundament teoretic şi metodologic solid pentru înţelegerea mai cuprinzătoare şi mai nuanţată a diferitelor aspecte educaţionale, în contextul societăţii orientale antice. Acest demers oferă educaţiei veterotestamentare un cadru lingvistic, conceptual şi metodologic, care nu este suficient de bine conturat în prezent în literatura de specialitate. Lucrarea este divizată în patru părţi: prima este o prezentare a pedagogiei divine, a doua prezintă educaţia instituţionalizată (familie, comunitate şi şcoală), a treia parte face referire la scrierile talmudice şi valoarea lor educaţională, iar cea din urmă parte este o abordare modernă a problematicii educaţiei şi identificarea valorilor comune între educaţia veterotestamentară şi cea religioasă de astăzi. Obiectivul lucrării este, aşadar, de a oferi o viziune integratoare asupra subiectului educaţiei veterotestamentare. Vezi mai mult
  149. Peştele pe uscat
  150. Dialoguri la Athos
  151. Flora medicinală a României

    Flora medicinală a României

    89,00 RON

    CUVÂNT ÎNAINTE În convieţuirea multimilenară cu natura înconjurătoare, omul a fost preocupat de a cunoaşte cât mai multe detalii despre plantele existente în covorul vegetal din zona în care trăia, urmărind posibilităţile de a le utiliza în diferite domenii, precum alimentaţie, materiale de construcţie, industrie, vopsitorie, apicultură, dendrologie, cosmetică şi în prevenirea şi tămăduirea multor boli fizice şi psihice. Pe teritoriul României, de la obcinele Bucovinei până în lunca Dunării şi de la dealurile Moldovei până în Câmpia de Vest a Banatului, există o mare diversitate de macro- şi microzone naturale, îmbrăcate cu peste 3.500 de specii vegetale, atât de variate prin colorit, parfum şi conţinut biochimic benefic. Orografia variată a pământului românesc, cu munţi înalţi, depresiuni montane şi premontane, platouri şi coline, dealuri şi câmpii, lunci şi litoralul Mării Negre, constituie condiţii ecologice favorabile pentru extinderea acestor mari diversităţi de plante, din flora spontană şi cultivată. Mulţi specialişti consideră că valoarea acestor plante este deosebit de ridicată în comparaţie cu cea a altor regiuni din Europa, caracterizată printr-o poluare alarmantă, atât cu îngrăşăminte chimice, cât şi cu pesticide, administrate anual în sol. Din numărul total de plante autohtone, circa 12% sunt folosite în medicina ştiinţifică şi tradiţională datorită purităţii lor şi unui conţinut ridicat în principii bioactive. Timp de secole şi milenii, începând cu daco-geţii, poporul s-a bazat mult pe folosirea acestor plante medicinale, păstrând o veche şi utilă tradiţie, moştenită din generaţie în generaţie. Este bine cunoscut că locuitorii satelor noastre, trăitori în vremi de restrişte, când erau ameninţaţi de hoardele cotropitoare, venite de pe alte meleaguri, îşi găseau refugiu în desişul codrilor care le dăruia atât adăpost cât şi hrana şi medicamentele naturale necesare. Prezentul Atlas încearcă să uşureze cunoaşterea sortimentului de plante medicinale şi aromatice aflate pe teritoriul României, prin planşele colorate, în imagini de ansamblu şi de detaliu, precum şi prin textele alăturate care descriu caracterele morfologice ale plantelor, zonele naturale de răspândire şi organele vegetale utilizabile. Punând bază pe experienţele sutelor de generaţii anterioare, axate pe testări repetate şi pe cercetări chimico-farmaceutice de profunzime, s-au conturat, pentru fiecare plantă, proprietăţile terapeutice şi acţiunile specifice în prevenirea şi combaterea multor maladii umane şi animale. Toate acestea sunt corelate cu date concrete asupra conţinutului în substanţe bioactive care intră în interacţiune cu factorii declanşatori ai bolilor. Lucrarea este pusă la dispoziţia tuturor locuitorilor ţării, de la elevi şi studenţi până la persoane mature şi vârstnice, toţi interesaţi de sănătatea proprie şi a celor din jur. Nu excludem interesul iubitorilor de natură, al turiştilor şi al excursioniştilor pe meleagurile noastre, admiratori şi culegători de plante, atraşi de frumuseţea florilor, de parfumul plăcut degajat în jur şi de însuşirile terapeutice binecunoscute. Susţinem ideea revenirii la frumoasa acţiune, din secolul trecut, de colectare şi valorificare a marii bogăţii pe care o reprezintă flora medicinală din covorul policolor de pe întinsul teritoriu al ţării. Sănătatea poporului român va avea foarte mult de câştigat atunci când interesul pentru cultivarea, colectarea şi prelucrarea plantelor medicinale se va extinde în tot mai multe familii, în şcoli şi universităţi, în biserici şi mănăstiri, în colective şi asociaţii. Prof. univ. dr. Constantin Milică Vezi mai mult
  152. Omilii inedite. Două cuvinte despre botez

    Omilii inedite. Două cuvinte despre botez

    38,00 RON

    Autor: Sfantul Vasile cel Mare; traducator: Ierom. Lavrentie Carp; Editura: Doxologia: An aparitie: 2012; Coperta cartonata. Vezi mai mult
  153. Trei tratate isihaste

    Trei tratate isihaste

    34,00 RON

    Sfântul Calist Angelicoudes este unul dintre scriitorii isihaști prolifici ai secolului al XIV-lea, cu o operă impresionantă, dar foarte puțin cunoscută. A întemeiat o mănăstire în Macedonia de Nord, la Melenic, de unde i s-a tras și supranumele de Melenichiotul, mănăstire ridicată la rangul de stavropighie, în 1370, la cererea sa, de către Patriarhul isihast Filotei Kokkinos. Calist este cunoscut ca autor al unei colecții de treizeci de cuvinte și tratate isihaste, reunite sub titlul Mângâierea isihastă și păstrate integral doar în manuscrisul Vaticanus gr. 736 și, parțial, în alți codici, din care s-a asimilat în Filocalie doar Cuvântul al XXII-lea, cu titlul Meșteșugul liniștirii. Volumul de față cuprinde trei tratate inedite dintre cele treizeci de cuvântări ale Mângâierii isihaste. Colecția "Viața în Hristos. Pagini de Filocalie" își propune să pună în lumină, prin noi traduceri, texte și autori din bogata literatură duhovnicească a Răsăritului creștin. Prima apariție în colecție a fost Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri. Volumul următor al colecției, dupa "Trei tratate isihaste ", va cuprinde traducerea a două lucrări scrise de Sfântul Anastasie Sinaitul (sec. VII). "De aici, din noi adică, este dragostea curată de Dumnezeu, când ne atinge strălucirea dumnezeieștii iluminări. Căci ce este mai vrednic de iubire, spun părinții, decât dumnezeiasca frumusețe, a cărei închipuire sufletul o pătimește în Duh în tainița conștiinței? Când sufletul se desparte cu toată râvna de toate în afară de Dumnezeu, atunci nu mai aleargă după nimic altceva decât după Dumnezeu și numai de El se lipește și numai întru El își află bucuria, pacea și îndelunga răbdare, încât sporește din belșug în credință și bunătate, rănit fiind numai de frumusețea aceea negrăită, nestricăcioasă și nevăzută. Și, pătimind acestea, [sufletul] se unește cu Dumnezeu, fiind sub stăpânirea dumnezeieștii iubiri celei mai presus de minte, și, aprins de focul dragostei dumnezeiești, se uimește de dumnezeiasca strălucire și se desfată foarte de frumusețe și se bucură mai presus de fire de mireasma lui Dumnezeu dată de Duhul Sfânt, aruncându-l într-un extaz negrăit. " Sfântul Calist Angelicoudes, Cuvântul al XXIII-lea Vezi mai mult
  154. Paraclisul si Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi
  155. Uimiri, rostiri, pecetluiri
  156. Launtrul luminii
  157. „Luați Duh Sfânt...” - Condica hirotoniilor în diacon și preot din Arhiepiscopia Iașilor (1875-1985)

    „Luați Duh Sfânt...” - Condica hirotoniilor în diacon și preot din Arhiepiscopia Iașilor (1875-1985)

    16,00 RON

    Cuvânt înainte În volumul de față, al doilea din Colecția Documenta Ecclesiae a Editurii Doxologia, este pus la dispoziția publicului larg Registrul cu evidența hirotoni­ilor în diacon și preot pe seama parohiilor din Arhiepiscopia Iașilor (1875-1985). Tipărirea acestuia este necesară atât pentru a facilita tuturor categoriilor de cititori consultarea textului aflat în fondul arhivistic al Centrului Mitropolitan din Iași, cât, mai cu seamă, datorită actualității și utilității unui asemenea demers editorial, decurgând din constatarea sporirii interesului pentru studierea struc­turilor ecleziastice din trecutul românesc, pentru cercetările prosopologice, gene­alogice, statistice sau monografice, precum și din dorința, deseori exprimată, pentru o mai bună înțelegere a specificului vieții noastre bisericești. Documentul este întocmit pe parcursul a mai bine de o sută de ani de către ostenitorii Cancelariei Mitropolitane din Iași. În cadrul formularelor (cu vremea din ce în ce mai simplificate) sunt înregistrate riguros și meticulos datele esențiale cu privire la identitatea, pregătirea și recomandarea candidaților la hiroto­nie, biserica din localitatea pe seama căreia au primit darul preoției sau diaconiei (ori, după caz, mănăstirea sau schitul), data săvârșirii acesteia și de către cine, precum și alte observații considerate de interes. În memoria-tezaur a filelor îngălbenite de vreme sunt reținute numele clericilor, fiecare cu strălucirea lui și în cadrul generației lui, dar cu toții împreună-slujitori ai aceluiași har, care dă sme­renie și putere de jertfă, libertate și unitate, care însuflețește, înnobilează și păstrează trează conștiința menirii, demnității și frumuseții trecerii prin istorie a persoanelor și popoarelor. Dincolo de ordinea severă impusă de regulile de alcătuire a unui astfel de document și de răceala cifrelor, cititorul atent descoperă ritmul, dinamica și pulsul vieții duhovnicești trăite și mereu înnoite vreme de mai bine de o sută de ani în Eparhia Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Și cum întot­deauna ,,secerișul” a fost mult (Luca 10,2), și lucrarea arhierească de ,,a îndrepta cele ce mai lipsesc și de a așeza preoți prin cetăți” (Tit 1,5) a fost una pe măsură; astfel, doar simpla consultare a statisticii arată că în perioadele considerate mai dificile efortul de a hărăzi slujitori Sfintelor Altare a fost mult mai intens, ceea ce pune în lumină atât vocația, vrednicia și credința multă a poporului, cât și înțelepciunea, râvna și răspunderea mare a arhipăstorilor rânduiți de Dumnezeu. În ceea ce privește abordarea, demersul de față își propune să păstreze cât mai fidel textul documentului. Dificultățile de lectură, datorate stării suportului sau instrumentului de scris, grabei, ezitărilor, omisiunilor, greșelilor de redactare sau intervențiilor ulterioare, iar nu în ultimul rând diverselor ducturi (ce pot conduce uneori la opțiuni diferite de citire) ale celor care de-a lungul vremii au completat rubricile, ori prezenței prescurtărilor de tot felul (justificate de spațiul restrâns avut la dispoziție, dar care, pe lângă spiritul practic, dovedesc o ingeniozitate și o putere de imaginație debordante) au fost depășite, acolo unde s-a impus, pentru ca textul să fie mai inteligibil și accesibil, prin intervenția (întotdeauna precizată) a editorului. Preot Daniel Danielescu –Duminica Tuturor Sfinților Români, 2012 Vezi mai mult
  158. Biblia sau Sfanta Scriptura
  159. Album - Sfanta Cuvioasa Parascheva, mult folositoare
  160. Hristos - Prietenul nostru in suferinta

    Hristos - Prietenul nostru in suferinta

    29,00 RON

    Cuvânt lămuritor Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din ziua de 17 februarie 2011 a proclamat anul 2012 ca „Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”, am considerat binevenită şi utilă, în panoplia de simpozioane, conferinţe, alcătuiri de cărţi şi volume colective de studii, articole, expoziţii etc. închinate acestor teme, alcătuirea unui florilegiu patristic tematic, precedat de un studiu introductiv în care am încercat a pătrunde şi a desluşi măcar în parte taina suferinţei şi a arăta importanţa şi folosul compătimirii şi al îngrijirii bolnavilor, reacţiile emoţionale ale acestora, evidenţiind faptul că viaţa creştină este hristocentrică şi hristomorfică, iar creştinii – următori ai lui Hristos – percep suferinţa într-o lumină pozitivă, ca mijloc de purificare şi de creştere spirituală şi nu ca ceva lipsit de sens. Volumul de faţă, intitulat Hristos, Prietenul nostru în suferinţă este împărţit în şase capitole după cum urmează: I. Teologia bolii; II. Îngrijirea bolnavilor; III. Arta medicală; IV; Pedagogia încercărilor; V. Crucea necazurilor; VI. Compătimirea. Pentru alcătuirea acestui florilegiu tematic, am parcurs colecţiile patristice apărute în limba română, precum şi unele opere ale Sfinţilor Părinţi care au avut în atenţie temele propuse în acest volum. De asemenea, nu au fost lăsate de-o parte Patericele traduse până acum în limba română. După cum se va putea remarca prin lectură atentă, fiecare cuvânt din Pateric este măsurat, concis, ales după o lungă tăcere, la inspiraţia Duhului, dovedindu-se astfel ziditor de suflet. Fiecare temă este alcătuită din aşa-zisele capete sau texte ale cuvioşilor părinţi, care constituie de fapt sentinţe, butade, exortaţii, principii, sfaturi, experienţe, meditaţii, întâmplări şi atitudini. Fiind adunate şi înşiruite tematic, textele Sfinţilor Părinţi uşurează astfel lectura cititorului care este preocupat sau interesat de o temă anume. Astfel, acesta nu va mai căuta o idee, un sfat sau o butadă în întreaga carte, ci se poate ghida direct la tema dorită. Am considerat binevenită inserarea ca note explicative de subsol a unor observaţii şi comentarii suplimentare legate de diverşi termeni sau idei, pentru o exactă şi corectă înţelegere a textului patristic. Aceste note aparţin atât traducătorului sau tălmăcitorului textului, editorului, cât şi celui care a alcătuit prezentul florilegiu, respectiv subsemnatului. Sfaturile sau zicerile Părinţilor, care constituie de fapt şi o terapie spirituală, răspund multor întrebări, nedumeriri şi probleme duhovniceşti, pe care lecturându-le, realizăm că dragostea cuvioşilor era atât de mare, încât aveau aplecare şi înţelegere pentru fiecare om, iar anduranţa lor în suferinţă, încercare sau necaz le era sprijinită şi întărită de Hristos, de credinţa în El şi de gândul la bunătăţile veşnice ale Împărăţiei Lui. Scopul Părinţilor, aşa cum subliniază şi scrierile filocalice a fost să facă din inima fiecărui creştin un altar aprins de flăcările iubirii de Dumnezeu şi de oameni, pe care să ardă neîncetat focul rugăciunilor către Dumnezeu şi sfânta meditaţie a cuvintelor Duhului. Vezi mai mult
  161. Sfantul Maslu - Taina vindecarii

    Sfantul Maslu - Taina vindecarii

    22,00 RON

    Cuvânt înainte la ediţia românească Am fost surprins să aflu că studiul meu, The Mystery of Healing, a atras atenţia cuiva din România, fiindcă iniţial s-a vrut o contribuţie la o dezbatere de ordin pastoral pe o problemă locală, cu care se confruntă Biserica Ortodoxă Greacă în Statele Unite. Ediţia românească omite, în mod justificat, mare parte din discuţia despre problema noastră locală dar ca şi în original se poate vedea că am subliniat diversitatea de expresie a Tainei Sfântului Maslu în toate Bisericile Ortodoxe din întreaga lume. Într-adevăr, intenţia mea principală a fost de a scoate în evidenţă faptul că viaţa sacramentală a Bisericii Ortodoxe nu este o co-lecţie de ritualuri „magice” sau „mecanice”, ci o celebrare doxologică a vieţii noastre în comuniune cu Domnul Iisus Hristos. Prin urmare, sunt profund recunoscător Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, traducătorului meu, Dragoş Dâscă, şi editorilor de la Doxologia pentru realizarea acestei ediţii, care este în numeroase privinţe superioară originalului scris pentru creştinii ortodocşi greci din regiunea mea, şi că au făcut-o disponibilă pentru un public mult mai numeros. Mă rog ca această carte să aducă folos duhovnicesc cititorului. Pr. David G. Bissias 29 august 2012 Tăierea capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul Vezi mai mult
  162. Sensul căsătoriei la Platon şi la Sfinţii Părinţi

    Sensul căsătoriei la Platon şi la Sfinţii Părinţi

    29,00 RON

    Nici măcar genealogia fără cusur a familiei, cu obârşii clare, izvorâte din natural şi firesc, nu a scutit instituţia căsătoriei de influenţele ideatice, social-politice şi religioase care s-au succedat de la o epocă la alta. Schimbările de perspectivă derivă chiar din principiile care fundamentează căsătoria, de la pragmatismul vechilor greci, care-i confereau doar funcţii economice şi paideutice, până la întruchiparea unităţii depline în iubire a cuplului care, în prezenţa obligatorie a divinităţii, este învestit de Sfinţii Părinţi cu trăsături şi dimensiuni bazilicale. Oricum, schimbările de optică, discursurile şi demersurile intelectuale care vizau renovarea, transimbolizarea sau chiar abolirea familiei, ignorate sau îmbrăţişate de corpul social, ne îndeamnă să pledăm în lucrarea noastră că instituţia căsătoriei a devenit, sub povara istoriei, o construcţie în ordinea culturii. Modelele căsătoriei, într-un timp sau altul, îşi datorează fizionomia raporturilor de forţe din interiorul cuplului (evident, niciodată favorabile femeii!), relaţiilor familiei cu exteriorul, dar, mai ales, diverselor sensuri care au fost asociate trupului şi modului destul de variat de a înţelege iubirea. Problemele pe care le-am abordat şi analizat nu sunt inedite, deşi ansamblul lor ar putea aspira la o oarecare noutate. Parcursul sinuos a început cu stabilirea identităţii fiinţei umane, aşa cum apare ea în concepţia lui Platon şi a teologilor greci din secolul al IV-lea, justificându-se astfel structura evolutivă a cuprinsului, de la aspectele antropologice la formele căsătoriei. Analiza noastră încearcă o perspectivă filosofico-teologică, pornind de la dialogurile lui Platon şi ajungând la scrierile Sfinţilor Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur. Aceştia din urmă au considerat filosofia antică un fel de „pedagog spre Hristos”, teologia întâlnindu-se cu metafizica greacă a lumii antice încă din primele secole de istorie creştină, pentru că patristica răsăriteană a apărut şi s-a dezvoltat în acelaşi areal cu diversele sisteme ale filosofiei antice. Este adevărat că primele manifestări în scris ale creştinilor s-au constituit într-o dispută cu ideile marilor filosofi greci, gnosticismul servindu-se de acestea pentru a combate pe teologii vremii. Însă, începând cu Iustin Martirul şi Filosoful, continuând cu Clement din Alexandria şi Origene, filosofia capătă drept de existenţă în creştinism. Se încearcă o recuperare a filosofiei şi a culturii greceşti, mai cu seamă prin recursul la Platon. Prin Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur, secolul al IV-lea devine o epocă în care a existat completa armonie între gândirea creştină şi filosofie şi în care a înflorit literatura patristică. Ideile lui Platon pătrund în creştinism prin scrierile lui Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa, contribuind la definitivarea dogmaticii şi filosofiei creştine. Marea construcţie teologică se produce datorită moştenirii filosofice şi pe terenul ei. De altfel, se poate vorbi de un serviciu reciproc pe care şi-l fac filosofia greacă şi teologia creştină. Este şansa filosofiei de a se reîmprospăta, de a-şi reîncepe istoria intrând în structurile noii credinţe, în vreme ce creştinismul îşi împlineşte destinul istoric prin filosofia greacă şi prin recuperarea vechii culturi aflate în disoluţie. Creştinismul nu înseamnă doar religie, ci este un spaţiu dogmatic de răscruce cu filosofia. Simplu spus, creştinismul redefineşte filosofia greacă, dă o nouă interpretare gândirii clasice. Prin urmare, interesul nostru pentru aceste repere trebuie înţeles şi ca o manieră de a percepe totul ca o continuitate de ordin raţional între platonism şi creştinism. Acestea două nu numai că nu sunt străine una de alta, ci ultima reprezintă într-o oarecare măsură evoluţia firească a primei. Platon şi Părinţii Bisericii iubesc frumuseţea supremă pe care fiecare o percepe în felul său: Ideea de Frumos şi Dumnezeu. Dorinţa lor este să intre în comuniune cu Frumosul (şi nu să-l realizeze), iar căile prin care consideră că se poate împlini acest ideal par a fi diferite, dar, în esenţă, se aseamănă. Omul devine artistul propriei sale fiinţe prin modelarea atitudinii interioare pe care o adoptă pentru a determina exprimarea persoanei sale. Opinia negativă a lui Platon despre trup este recunoscută, deşi el consideră viaţa pe pământ un dar al zeilor pentru a da şansa sufletului să se reîntoarcă în cer. Sufletul nu este legat de un singur trup, ei nu formează o „echipă” unică şi veşnică, ci, după moartea trupului, sufletul îşi găseşte o nouă gazdă vremelnică. La Platon, trupul poate fi definit numai în relaţie cu sufletul şi este considerat mormânt pentru „atelajul” căzut din astru, închisoare, sau simplu purtător de suflet. Convieţuirea acestor două elemente este totodată o pedeapsă pe care Demiurgul o dă celui ce se înrudeşte cu divinul pentru slăbiciunile de care a dat dovadă – iar Platon se întâlneşte pe aceeaşi lungime de undă cu Sfântul Grigorie de Nyssa, care vorbeşte despre hainele de piele şi despre rostul vieţii în afara paradisului –, urmând ca efortul de a se îndrepta să-i fie răsplătit cu permisiunea de a se întoarce în imperiul Fiinţei. Privirea sufletului este orientată spre Înalt, unde se află Binele şi Perfecţiunea, dar capacitatea lui de a şi urca este mult diminuată de fluxul necontenit al schimbării, este chiar mutilată de contactul cu lumea devenirii. Datoria supremă a sufletului este să fugă de aici, să se elibereze de înşelăciunea simţurilor, de impuritatea însoţitorului său (trupul), de neastâmpărul dorinţelor şi de sentimentele care vor să-l ţintuiască în materie. Oricât de mult ar dori să scape, sufletul ştie că îşi va atinge ţelul prin mijlocirea trupului, astfel încât toată problema se rezumă la cum trăieşte omul, la cât de statornic poate fi în ideea de bine, frumos, adevăr, iubire, pentru a găsi treptat calea spre mai sus, care-l va duce la capătul şirului de vieţi, îl va elibera de constrângerea de a intra într-un nou trup. Cel puţin Sfântul Grigorie de Nyssa, a cărui teologie este inspirată de filosofia platoniciană, indică o direcţie asemănătoare, dar cu o finalitate nouă. Antropologia creştinismului răsăritean este holistică. Ea înţelege persoana umană ca pe o unitate a trupului şi a sufletului, materială şi spirituală. Conceptul de trup include carne, minte şi duh. Dacă la Platon negativitatea funciară a trupului se face vinovată de păcatele sufletului, după Sfinţii Părinţi vina o poartă pasivitatea sufletului şi voia proprie, deoarece omul nu depinde în întregime de Dumnezeu, el fiind creat ca fiinţă liberă, conştientă şi responsabilă. Prin urmare, trupul este bun sau rău în aceeaşi măsură în care sufletul este bun sau rău şi ambele elemente sunt destinate vieţii veşnice. Prin structura lor, totuşi, fiecare are afinităţi diferite. Sufletul este atras înspre divin, nemuritor, indisolubil şi neschimbător, în timp ce trupul îşi manifestă afinitatea cu muritorul, cu materialitatea, cu neinteligibilul şi efemerul. Iar conceptul de trup spiritualizat nu este original creştinismului, despre acest lucru vorbind şi Socrate în Phaidros. Corvoada hainelor de piele este purtată de întreaga fiinţă umană, trup şi suflet. Dar armonia acestei colaborări a fost distrusă de alegerile pe care omul însuşi le-a făcut. Din perspectivă creştină, formula prin care omul reprezintă doar suma trupului şi a sufletului nu este cuprinzătoare pe cât ar trebui. Trupul poate fi firesc (sarx), desemnând natura omenească situată la distanţă de Dumnezeu şi refuzând comunicarea cu divinitatea; este căderea în biologic, transformarea fiinţei în individ, căderea persoanei. De cealaltă parte, trupul duhovnicesc (pneuma) reprezintă mântuirea persoanei în totalitatea ei. Sarx şi pneuma definesc cel mai bine modul în care elementele care compun fiinţa umană se întrepătrund şi reuşesc sau nu să impună calitatea de persoană. În aceeaşi perspectivă, măreţia omului se vădeşte în dimensiunea sa spirituală, fiind iconic şi în mod firesc dominat de o permanentă tendinţă de a se îndrepta spre Dumnezeu. Saltul pe care îl face viziunea asupra trupului, într-un răstimp de opt secole, de la aceea de mormânt pentru suflet, la aceea de euharistie, influenţează şi percepţia asupra iubirii, ca generator de forţă pentru urcuşul spiritual. Literatura patristică dovedeşte că adevărata viaţă a creştinului nu este una dirijată de legi, porunci şi precepte, ci o viaţă de comuniune şi de împărtăşire a iubirii. Omul transcende ordinea creată, el este înzestrat ontologic cu puterea de a deveni sfânt, adică în întregime după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Odată ce a atins acest ideal înseamnă că Dumnezeu este viu în trupul său, căruia îi împărtăşeşte energia Sa necreată într-un mod atât de eficace, încât chiar şi după moarte, acest trup sau osemintele lui fac minuni (în sensul că depăşeşte legile fizicii). Totodată, antropologia Părinţilor greci este orientată iconic; omul este o fiinţă teologică şi, deşi conţine oarecum în sine lumea, el nu are ca scop lumea, ci pe Dumnezeu. Din această perspectivă, toate paradoxurile au o explicaţie, fiinţa creată după chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu se revelează ca acel fundament în care realităţile umană şi divină pot subzista fără a se contrapune, pot dialoga fără a se combate, pot crea în mod sinergic fără a se distruge reciproc. Explicaţia constă în faptul că iubirea stă la baza acestei comuniuni autentice a omului cu Dumnezeu, Cel care se raportează la creatura Sa ca la o persoană. Vezi mai mult
  163. Mărturisirea Ortodoxă a credinţei universale şi apostolice a Bisericii Orientale

    Mărturisirea Ortodoxă a credinţei universale şi apostolice a Bisericii Orientale

    20,00 RON

    Urmând cuvântului rostit de Sfântul Apostol Pavel, „să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră” (I Petru 3, 15) şi tradiţiei Bisericii care, în cultul său, înainte de Sfânta Împărtăşanie, ne porunceşte să mărturisim credinţa*, Sfântul Ierarh Petru Movilă a dat măsura râvnei sale pentru Ortodoxie printr-o viaţă sfântă, înveşmântată în lucrări menite a sluji Biserica lui Hristos greu încercată în prima jumătate a veacului al XVII-lea. Din râvna Sfântului ierarh moldovean de a răspunde prozelitismului catolic şi calvin s-a născut atât Mărturisirea Ortodoxă, cât şi amplul proiect de organizare a învăţământului teologic ucrainean în limba latină. Această măsură a ajutat Ortodoxia să se apere împotriva celor care încercau să o plaseze, în întregime, sub influenţa Apusului latin şi a înţelepciunii lumeşti. Sfântul Ierarh i-a învăţat pe ortodocşi să combată orice tendinţă eterodoxă de prozelitism, având înţelepciunea de a recurge la propria lor manieră de argumentare (sau de catehizare). Importanţa Sinodului de la Iaşi (1642) pentru Biserica lui Hristos a fost în repetate rânduri evidenţiată de istorici. Amintim, în primul rând, că a fost prima întâlnire a celor trei mari ramuri ale Ortodoxiei (greacă, română şi slavă) din istoria Bisericii. În al doilea rând, Sinodul de la Iaşi este important fiindcă a fost convocat pentru a da răspuns la două probleme fundamentale pentru Ortodoxie: condamnarea Patriarhului Chiril Lucaris şi a pretinsei sale Mărturisiri publicate la Geneva (1629) şi discutarea şi aprobarea Mărturisirii de credinţă a Mitropolitului Petru Movilă. Nu trebuie să trecem cu vederea discernământul delegaţilor kieveni şi a domnitorului Vasile Lupu care s-au opus condamnării Patriarhului Chiril Lucaris, socotind că acea Mărturisire calvinizantă, atribuită lui, a fost scrisă, de fapt, de un pastor olandez. Volumul, care apare acum la Editura „Doxologia” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, conţine, pe lângă traducerea din latină a Mărturisirii Ortodoxe, şi singura epistolă ajunsă până la noi, semnată de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Textul epistolei Sfântului Petru Movilă către Patriarhul ecumenic Chiril Veria (1638) ne dezvăluie din nou smerenia sfântului ierarh şi râvna sa pentru credinţa ortodoxă. Îl vedem atât cerând, în duh de ascultare, binecuvântare Patriarhului ecumenic, cât şi propunându-i măsuri de apărare a Ortodoxiei în sfântul pământ al Ucrainei (precum interzicerea tipăririi de cărţi liturgice ortodoxe cu textul modificat, spre „paguba cea mai mare a Bisericii noastre”). Apreciem în mod deosebit pe Domnul profesor Traian Diaconescu, fiu duhovnicesc al eparhiei noastre, pentru osteneala depusă în traducerea din limba latină a celor două scrieri, aparţinând Sfântului ierarh moldovean. Poate părea mare intervalul de timp trecut de la lucrările Sinodului de la Iaşi din 1642 şi de aceea există pericolul ca unii creştini să treacă cu vederea faptul că actualitatea Sinodului este, sub specie aeternitatis, netrecătoare. Învăţăturile pe care Mărturisirea Ortodoxă le conţine şi exemplul de smerită ascultare, care se desprinde din epistola Sfântului Ierarh Petru Movilă, sunt la fel de ziditoare acum precum au fost şi la momentul redactării lor. Clerici sau mireni, indiferent de stare, de nivelul de pregătire, şi de limba pe care o vorbim, suntem chemaţi să apărăm, cu râvnă şi discernământ, credinţa ortodoxă, predată nouă de Apostoli, având nădejdea nestrămutată că, păstrând-o, suntem „Biserica” pe care „porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). † TEOFAN, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Vezi mai mult
  164. Viata Sfintei Cuvioase Parascheva
  165. Ganduri din incredintare
  166. Principii de morală creștină

    Principii de morală creștină

    14,00 RON

    IPS Andrei Andreicuț ne invață principii de morală creștină: despre conștiința morală, despre moralitatea faptelor omenești, despre păcat, libertatea voinței, poruncile bisericești; ne tâlcuiește cele 10 porunci, ne invață despre porunca cea mare a iubirii, despre legea Noului și Vechiului Testament, etc Vezi mai mult
  167. Poezia imnografică

    Poezia imnografică

    16,50 RON

    În volumul de față ne-am mărginit la acele date care ne pot ajuta să urmărim dezvoltarea unui anumit element înlăuntrul cultului creștin, și anume a imnului bisericesc. Acesta ne interesează deci ca element al cultului, iar nu ca produs literar. Ne interesează, cu alte cuvinte, cunoașterea și înțelegerea rânduielii imnului în structura cărților noastre de ritual și a întrebuințării pe care el a gasit-o în cult. Vezi mai mult
  168. Omul în perspectiva desăvârșirii - studii de teologie dogmatică

    Omul în perspectiva desăvârșirii - studii de teologie dogmatică

    22,00 RON

    Urmând magistrului său Ioan-Irineu Mihălcescu, exemplu inegalabil de concizie și claritate, prof. N. Chițescu a militat mereu pentru o expunere exactă, clară, simplă și concisă a dogmelor, pe temeiuri biblice și patristice, în genul „Expunerii exacte a credinței ortodoxe” Sfântului Ioan Damashinul și a „Catehezelor” Sfântului Chiril al Ierusalimului, fără amalgamarea materiilor, care e nefolositoare înțelegerii dogmei. (Pr. Prof. Dr. Ioan Ică) Vezi mai mult
  169. Eparhia Vadului, Feleacului si Clujului la 90 de ani (1921-2011)

    Eparhia Vadului, Feleacului si Clujului la 90 de ani (1921-2011)

    20,00 RON

    Volumul de față cuprinde: prezentarea evenimentelor dedicate aniversării - la începutul lunii decembrie 2011- a 90 de ani de la reîntemeierea Epariei ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, referatele simpozionului "eparhia Clujului la 80 de ani. istoric, evenimente, personalităţi", discursurile susţinute la decernarea de către Universitatea "Babeş-Bolay" din Cluj-Napoca a titlului de Honoris Causa Preafericirii Sale Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, moment inclus şi el în programul manifestărilor aniversare. Vezi mai mult
  170. Relaţiile actuale dintre ortodocşi şi greco-catolici în România

    Relaţiile actuale dintre ortodocşi şi greco-catolici în România

    9,00 RON

    După căderea regimului comunist în 1989, Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) a încercat impetuos să-şi legitimeze revenirea în viaţa publică, însă nu atât în virtutea începuturilor sale istorice sau a normelor canonice orientale, cât prin propaganda de discreditare pe care a lansat-o împotriva Bisericii Ortodoxe, pe care a considerat-o vinovată în procesul lichidării ei în 1948. Toată această campanie de imagine a avut ca mobil necesitatea legitimării postdecembriste a greco-catolicismului. Acuzând Biserica Ortodoxă de abuz, greco-catolicismul a procedat el însuşi abuziv, eludând realităţile prezente, dar şi normele dialogului oficial dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, ba mai mult, desconsiderând chiar dispoziţiile Romei în acest sens. În ultimă analiză, nu chestiunea patrimonială, atât de vehiculată, rămâne problema majoră a Bisericii Unite, ci tocmai poziţia ei echivocă şi deficitară în peisajul românesc postdecembrist. În acest context, este absolut necesară rememorarea câtorva momente esenţiale din istoria comună a celor două Biserici româneşti, dar şi starea de fapt actuală, pentru conturarea unei percepţii mai realiste asupra acestui subiect. Vezi mai mult
  171. Parintele Dumitru Staniloae, teolog al profunzimilor

    Parintele Dumitru Staniloae, teolog al profunzimilor

    12,00 RON

    Părintele Stăniloae, teologul cel mai de seamă pe care l-a dat lumii neamul românesc, era înainte de toate un adevărat trăitor; viaţa sa se caracteriza prin smerenie şi simplitate, în pofida faptului că stăpânea un discurs teologic academic care pe mulţi i-ar fi putut arunca în braţele demonului mândriei. Viaţa şi opera părintelui Stăniloae constituie un model, o călăuză spre mântuire pentru generaţiile de azi, ca şi de mâine, până la sfârşitul veacurilor. Chipul luminos al Dumitru Stăniloaie, profilul personalității sale savante, gândirea și teologia lui fac obiectul articolelor incluse în acest volum. Ele sunt reunite sub genericul Restituiri și readuc în atenția cititorilor contribuția revistei clujene Renașterea la creionarea portretului spiritual al marelui teolog. Volumul de față se deschide cu un eseu semnat de Părintele Dumitru Stăniloaie, urmat de o evocare scrisă de Mitropolitul Bartolomeu Anania. Restul articolelor, ușor revizuite sau îndreptate ortografic, sunt publicate in ordine cronologica. Vezi mai mult
  172. Adolescenta - preludiu la poemul iubirii curate
  173. Comnunicarea - Monografia unui concept
  174. Descrestinarea - O ,,apocalipsa" a culturii
  175. Consilierea vazuta ca lucrare a preotiei universale
  176. Biserica, lumea si misiunea
  177. Biografia unui destin misionar
  178. Doctrina trinitara ca fundament misionar
  179. Elemente de pastorala misionara
  180. Misiune si dialog
  181. Reincrestinarea Europei?

    Reincrestinarea Europei?

    17,00 RON

    "Prezenta lucrare are meritul de a se fi confruntat petnru prima data cu experienta misionara a Bisericii Romano-Catolice din Italia, si de a fi deprins cateva invataminte pentru misiologia ortodoxa in contextul romanesc. Prin orizontul lor si perspectiva noua in care abordeaza tema, prin analizele pertinente pe care le face, ca si prin multimea ideilor si implicatiilor pe care le sugereaza, lucrarea de fata inscrie ca o contributie importanta in domeniul teologiei sistematice." Preot prof. univ. dr. Ioan I. Ica. Vezi mai mult
  182. Maestrul oriental si duhovnicul crestin
  183. Demersuri investigative in educatia religioasa
  184. Minunile Domnului - carte de predici

    Minunile Domnului - carte de predici

    23,00 RON

    O carte de predici folositoare atât preoţilor, în vederea pregătirii lor pentru predică, cât şi credincioşilor pentru folosul lor duhovnicesc. Este un cuvânt de credinţă fără preget şi de încredere, pe care îl punem ca pecetluire a celor scrise în Sfânta Evanghelie. Găsim aici comentarii la minunile Domnului: asupra firii Sale, asupra oamenilor, vindecări de boli mortale, de îndrăciţi, Învieri din morţi. Vezi mai mult
  185. Satanismul in cadrul ocultismului
  186. Taina iertării. Taina tămăduirii

    Taina iertării. Taina tămăduirii

    8,00 RON

    Volumul de faţă reprezintă o culegere de predici rostite de către Mitropolitul Antonie al Surojului, cel care a fost întâi-stătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Marea Britanie. Aceste predici sau cuvântări duhovniceşti – cum le numeşte editorul care a publicat înregistrările – acoperă mai bine de douăzeci de ani din viaţa marelui episcop, al cărui talent de predicator s-a făcut cunoscut în întreaga lume, mai ales datorită numeroaselor traduceri. Mai bine de jumătate din omilii au fost rostite în timpul Postului Paştelui şi în cel al Crăciunului. Ele se adresează unor oameni deja sensibilizaţi pentru a intra în perioada Postului ca într-o perioadă de pocăinţă – o pocăinţă bucuroasă, insistă autorul – şi a se pregăti pentru spovedanie ca şi cum s-ar afla în ceasul morţii sau înaintea Judecăţii de Apoi. Vezi mai mult
  187. Spovedania şi duhovnicia

    Spovedania şi duhovnicia

    15,00 RON

    Lucrarea de faţă este un manual despre spovedanie, care oferă informaţii despre importanţa acesteia, despre ceea ce cuprinde, despre rolul ei in viaţa credincioşilor şi deasemenea, despre rolul pe care îl are părintele duhovnic în taina Spovedaniei. Vezi mai mult
  188. Parabole biblice. Antologie și selecție de comentarii

    Parabole biblice. Antologie și selecție de comentarii

    12,00 RON

    Autor(i) Ion Buzasi; An Aparitie 2010 ; Nr. Pagini 176 ; Limba Română ; Dimensiuni [l x L x h] 130 x 200 x 10 ; Tip Coperta Flexibila ; Greutate (kg) 0.1850 ; Vezi mai mult
  189. Lărgiţi şi voi inimile voastre!
  190. Cu Hristos pe calea vietii
  191. Paradoxul creştin şi cartea tinereţii

    Paradoxul creştin şi cartea tinereţii

    21,00 RON

    31 de autori şi tot atâtea cuvinte către tineri şi despre tineri sunt cuprinse în cele aproape 400 de pagini ale cărţii. Volumul cuprinde cuvinte semnate de ierarhi, preoţi, profesori, monahi, cercetători sau scriitori tineri, din ţară sau străinătate, grupate în mai multe secţiuni, dintre care amintim: mărturisiri, perspective pastorale sau paradigme. Vezi mai mult
  192. Ce este icoana?

    Ce este icoana?

    12,00 RON

    Departe de a se constitui în răspunsuri definitive la întrebarea Ce este icoana?, textele reunite în acest volum ne pot ajuta totuşi să clarificăm multe dintre nelămuririle noastre cu privire la taina icoanei. Vezi mai mult
  193. Drept învăţând cuvântul adevărului Tău

    Drept învăţând cuvântul adevărului Tău

    35,00 RON

    Cartea de predici a Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba Iuliei, cuprinde cuvinte de învăţătură rostite la diferite ocazii (sfinţiri de biserici, Sfinte Liturghii, cuvântări speciale legate de anumite evenimente festive, pastorale etc.) de-a lungul întregii perioade de episcopat şi arhiepiscopat la Alba Iulia. Vezi mai mult
  194. Sfantul Ierotei, episcop de Alba Iulia

    Sfantul Ierotei, episcop de Alba Iulia

    23,00 RON

    Volumul de fata se doreste a fi un dosar tematic referitor la localizarea misiunii episcopului bizantin Hierotheos de la mijlocul secolului al X-lea. Alcatuirea lui a avut ca impuls fundamental canonizarea acestui episcop de catre Patriarhia ecumenica in anul 2000. Vezi mai mult
  195. Urcusul pe Muntele Sinai

    Urcusul pe Muntele Sinai

    14,00 RON

    Aceasta carte este un fel de "itinerariu al mintii catre Dumnezeu" in varianta moderna. Autorul ne conduce in mod spiritual pe Muntele Sinai, in cautarea lui Dumnezeu Cel-Viu. Nu un Sinai idilic si atemporal, ci unul actual. Vezi mai mult
  196. Veșnicia ascunsă într-o clipă

    Veșnicia ascunsă într-o clipă

    12,00 RON

    Părintele Arsenie a evocat uneori întîmplări din viața Sfinției sale, dar nesistematic, atunci cînd i s-a părut că este un bun prilej. Ce frumusețe ar avea însă notele muzicale, crâmpeie, dacă ar fi ascultate separat? Niciuna! dar aceleași note, cuprinse în opere, dobândesc o putere și o frumusețe nespusă. Dacă prin antologia de față, plină de evocări și pilde ale părintelui Arsenie se va aduce un spor celor care sunt atinși de văpaia focului iubirii de frumusețe, rămîne vădită lucrarea Duhului care suflă unde voiește, uimindu-ne pe fiecare dintre noi. Vezi mai mult
  197. Acatistier
  198. Dictionar de cunostinte religioase
  199. Glasul credintei
  200. Propovaduiere si educatie sociala
  201. Iconologie si iconoclasm
  202. Biserica si Dreptul. Izvoarele Dreptului Canonic Ortodox
  203. Sfantul Ioan Damaschin, sistematizator al invataturii ortodoxe
  204. Adevaratul si falsul ecumenism
  205. Daruri din darurile primite

    Daruri din darurile primite

    16,00 RON

    Parintele Teofile Paraian, duhovnic cunoscator si mangaietor de suflete, prin rugaciuni si predici, conferinte si carti, dar mai ales prin multiplele cuvantari duhovnicesti, primite cu bucurie de cei credinciosi, a reusit sa lumineze si sa inalte catre Dumnezeu pe cei ce il cauta pe El. Vezi mai mult
  206.  Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine Interviu cu Arhim Teofil Pârâian

    Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine Interviu cu Arhim Teofil Pârâian

    13,00 RON

    Pe parcursul acestor pagini se desfasoara o viata de om inchinata lui Dumnezeu, asa cum a inteles el sa si-o istoriseasca, cu urcusurile si coborasurile ei, cu bucuriile si tristetile ei si, mai ales, cu o pilda a unei vieti puse deplin in slujva Mantuitorului Iisus. Vezi mai mult
  207. Tratat de teologie dogmatica si ecumenica vol. I+II

    Tratat de teologie dogmatica si ecumenica vol. I+II

    32,00 RON

    Tratatul de fata corespunde in mod explicit imperativelor pe care teologia romana de azi nu le poate uita sau ignora. Fundamentul teologic al doctrinelor crestine, de la antropologie la eshatologie, care constituie marturisirea de credinta a Bisericii Ortodoxe, este contruit din sursele biblice ale Revelatiei divine, din exegeza dogmatica, din reflectia teologilor moderni, inclusiv a celor romani, care au excelat in perioada contemporana, din temele si pozitiile lor. Vezi mai mult
  208. Hermeneutica teologica. Dinamica ei in structurarea Traditiei
  209. Viata din morminte
  210. Mitropolitul Antonie Plămădeală. Detalii biografice.
  211. Comentarii la Simbolurile de credinta
  212. Biserica Ortodoxa.Traire si credinta.
  213. Istoria Bisericii Ortodoxe Române
  214. Antologie de colinde
  215. Antologie corala, religioasa si laica
  216. Repertoriu coral

    Repertoriu coral

    58,00 RON

    Cu ajutorul Prea Bunului Dumnnezeu şi al unor oameni de bună credinţă şi iubitori de cântare corală, apare, după douăzeci de ani de la prima tipărire, Repertoriu coral pentru voci egale şi voci bărbăteşti, într-o nouă haină mai bogată şi mai frumoasă, cuprinzând un număr impresionant de cântări liturgice, colinde şi cântece de stea, cântări corale religioase din perioada Triodului, a Penticostarului şi a Octoihului, la care se adaugă un număr apreciabil de coruri laice din literatura muzicală, românească şi străină, permanent şi universal valabile, elaborate de compozitori autohtoni sau din alte ţări, unii foarte cunoscuţi, alţii mai puţin cunoscuţi, dar toţi egali în faţa frumuseţii divine, care este armonia. Ediţia de faţă conţine, faţă de prima (Buc. 1983) şi a doua (Galaţi 1998), aproape cu 200 de pagini mai mult. Pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu Vezi mai mult
  217. Cântările Penticostarului

    Cântările Penticostarului

    40,00 RON

    După marii protopsalţi români: Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Ion Popescu-Pasărea ş.a., uniformizate şi transcrise pe ambele notaţii muzicale de Conf. univ. Nicolae Lungu, Pr. Prof.Dr. Ene Branişte şi Asist. univ. Chiril Popescu, între anii 1966-1980. Penticostarul este cartea de cult ce cuprinde slujbele zilnice (în special Vecernia şi Utrenia) din perioada celor cincizeci de zile,începând cu slujba Învierii din dimineaţa Sfintelo Paşti şi terminând cu cea de la Cinizecime sau Rusalii (Pogorârea Sfântului Duh), la care se adaugă şi slujbele din duminica următoare, a Tuturor Sinţilor (prima după Rusalii). Cartea "Cântările Penticostarului" cuprinde melodiile principale din duminicile acestei perioade precum şi de la sărbătorile din cursul săptămânii, cum ar fi: Izvorul Tămăduirii, Înjumătăţirea Praznicului, Înălţarea Domnului şi Sfânta Treime. La aceste cântări am adăugat şi altele din Anastasimatarul uniformizat (Vecernier şi Utrenier), dar am creat şi altele, care nu au existat, la Izvorul Tămăduirii, la Înjumătăţirea Praznicului, la Sfânta Treime şi chiar la duminicile din această perioadă (irmoase, tropare, sedelne, condace, luminânde sau svetilne, stihiri, slave), pentru a fi cât mai completă această carte. din nota ediţiei Ediţie revizuită, diortosită, corectată şi completată de Pr. Prof. Dr. Nicu Moldoveanu, Pr. Lector Dr. Victor Frangulea şi Diacon Asistent drd. Nicolae Giolu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Patriarhul Justinian" a Universităţii Bucureşti Vezi mai mult
  218. Cântările Triodului

    Cântările Triodului

    55,00 RON

    După Dimitrie Suceveanu, Ştefanache Popescu, Ion Popescu-Pasărea, Anton Uncu ş.a., selectate şi transcrise pe ambele notaţii muzicale de Conferenţiar univ.Nicolae C. Lungu şi Asistent univ. Chiril Popescu (Bucureşti 1985). Ediţie revizuită şi completată după aceiaşi protopsalţi români de Pr. Prof. Dr. Nicu Moldoveanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti. „În 1985 au fost depuse la Redacţia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române două caiete de muzică, format mare, ce conţineau cântări selectate din Triodul lui Dimitrie Suceveanu (Neamţ, 1857), şi din cel a lui Ion Popescu-Pasărea (Bucureşti, 1925), transcrise pe ambele notaţii muzicale de Conferenţiarul universitar consultant Nicolae lungu şi Asistent universitar pensionar Chiril Popescu….Controlând notă cu notă, diortosind unde a fost cazul, şi mai ales completându-le cu un apreciabil număr de cântări care lipseau din manuscris, dar care existau în originalele lui D. Suceveanu şi I. Popescu-Pasărea, ca şi la Anton Uncu ş.a. (slava de la litie, de la stihoavnă, tropare, sedelne, stihiri de la laude, cântări de la denii etc.).” Vezi mai mult
  219. Cântări la Sfinte Taine şi Ierurgii

    Cântări la Sfinte Taine şi Ierurgii

    13,00 RON

    Ediţie întocmită, completată şi revizuită de Pr. Prof. Dr. Nicu Moldoveanu De-a lungul timpului s-au adunat cântări, alcătuite şi notate de protopsalţi ce au fost tipărite, sporadic, până când în anul 1964, au fost luate din colecţiile diferiţilor protopsalţi, transcrise pe ambele notaţii muzicale şi tipărite în revista "Studii Teologice", nr. 1-2, din 1964 de către Comisia de muzică pe care a rânduit-o - încă din 1950 -, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidat de către vrednicul de pomenire Patriarh al României, Justinian Marina. Vezi mai mult
  220. Muzică liniară, Teorie şi solfegii

    Muzică liniară, Teorie şi solfegii

    40,00 RON

    Lucrarea a fost verificată, corectată şi completată cu un număr apreciabil de solfegii, după Julles Arnoud, de către Pr. Prof. Dr. Constantin Drăguşin, dirijorul coralei Sfintei Patriarhii, Pr. Prof. Dr. Nicu Moldoveanu de la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti şi Pr. Lect. Dr. Victor Frangulea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Valahia din Târgovişte. Lucrarea cu caracter teoretic şi practic este atât de necesară în instruirea muzicală a elevilor seminarişti şi a studenţilor teologi, dar mai ales a acelora care nu vor fi beneficiat - în şcolile pe care le-au frecventat - de o minimă iniţiere muzicală Vezi mai mult
  221. Mineiul pe Noiembrie

    Mineiul pe Noiembrie

    90,00 RON

    Mineiul este o carte de cult (liturgică, sau bisericească) din ritul bizantin ce conţine slujbele sfinţilor şi sărbătorilor cu dată fixă pentru fiecare zi din lună de peste anul bisericesc. Sunt deci douăsprezece mineie, pentru cele douăsprezece luni ale anului. Vezi mai mult
  222. Mineiul pe Octombrie

    Mineiul pe Octombrie

    90,00 RON

    "...socotind deopotrivă importanţa sărbătorilor bisericeşti din octombrie şi frumuseţea sfintelor slujbe alcătuite în cinstea sfinţilor şi a praznicelor din cursul acestei luni, putem, încă o dată, înţelege cu câtă grijă se cuvine să ne împropriem duhul adevăratei prăznuiri creştine, pentru a nu fi lipsiţi de harul şi duhovnicescul folos pe care aceasta ni le împărătăşeşte, întărindu-ne în călătoria noastră pe marea acestei vieţi." Vezi mai mult
  223. Mineiul pe August

    Mineiul pe August

    52,00 RON

    "Cuprinzând rânduiala slujbelor bisericeşti alcătuite în cinstea sfinţilor şi a sărbătorilor din luna august, cartea de faţă se arată ca o revărsare de bună mireasmă duhovnicească a imnelor de laudă cu care Biserica a încununat nevoinţele pilduitoare ale celor ce au bineplăcut lui Dumnezeu, precum şi a cântărilor de preamărire cu care a împodobit unele mari praznice, cinstite cu aleasă bucurie de întreaga creştinătate dreptmăritoare.” Dintre sărbătorile mai importante se remarcă în prima zi a lunii august se sărbătoreşte descoperirea Cinstitei şi de-viaţă-făcătoarei Cruci, în ziua a şasea este sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, în ziua a 15-a sărbătoarea Adormirii Preasfintei Stăpânei Născătoare de Dumnezeu, în ziua a 29-a se pomeneşte Tăierea cinstitutului cap al Sfântului măritului Prooroc, Înaintemărgător şi Botezător Ioan. Vezi mai mult
  224. Mineiul pe Iulie

    Mineiul pe Iulie

    52,00 RON

    „Mineiele sunt cele 12 cărţi liturgice în care este cuprinsă rânduiala slujbelor bisericeşti la sărbătorile împărăteşti, la praznicele sfinţilor mari şi ale sfinţilor din fiecare zi. Autori ai de-Dumnezeu-insuflatelor cântări şi imne bisericeşti din aceste volume sunt Sfinţii Părinţi şi imnografi ai Bisericii, precum: Efrem Sirul, Sofronie al Ierusalimului, Teodor şi Iosif Studitul, Ioan Damaschinul, Cosma Melodul….. Luna Iulie este un privilegiat răstimp al aducerii aminte de dumnezeiasca viaţă şi cerescul dar al tămăduirii celor suferinzi ale Sfinţilor Mucenici, doctori fără de arginţi: Cosma, Damian (ziua I) şi Pantelimon (ziua a 27-a), Leontie de la Rădăuţi, Muceniţa Chirirachi (ziua a7-a), Mucenicii Epictet şi Astion (ziua a 8-a), Proorocul Ilie Tesviteanul (ziua a 20-a).” Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române I Vezi mai mult
  225. Mineiul pe Iunie
  226. Mineiul pe Martie

    Mineiul pe Martie

    57,00 RON

    Mineiul este o carte de cult (liturgică, sau bisericească) din ritul bizantin ce conţine slujbele sfinţilor şi sărbătorilor cu dată fixă pentru fiecare zi din lună de peste anul bisericesc. Sunt deci douăsprezece mineie, pentru cele douăsprezece luni ale anului. Vezi mai mult
  227. Mineiul pe Ianuarie

    Mineiul pe Ianuarie

    89,00 RON

    Mineiele sunt cărţi fundamentale ale cultului creştin ortodox care cuprind atât slujbele Sfinţilor pentru fiecare lună a anului, cât şi Sinaxarele referitoare la viaţa acestor Sfinţi. Mineiele oferă credincioşilor rugători posibilitatea pătrunderii în sfera tainică şi adânc binefăcătoare a sărbătorii fiecărei zile, a timpului sfinţit prin rugăciune şi lumina vieţii Sfinţilor dascăli duhovniceşti şi rugători pentru noi. Textele inspirate cuprinse în paginile Mineiului ne ajută să percepem prezenţa sfântului sărbătorit ca fiind una reală printre noi, sfântul devenind astfel protos-ul adunării eclesiale. Ediţia de faţă a Mineiului pe Ianuarie este una atent revizuită, mai bogată în nuanţarea şi desluşirea sensurilor teologice ale textului imnografic originar şi, aşadar, mai fidelă acestuia. Îndepărtarea arhaismelor devenite prea greu accesibile înţelegerii obişnuite, dar şi evitarea neologismelor încă neasimilate de o majoritate a credincioşilor, oferă textului acestei ediţii a Mineiului pe Ianuarie un necesar echilibru stilistic, iar celor ce se apleacă asupra lui, o mult mai uşoară înţelegere a conţinitului. În conformitate cu hotărârile Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, textul ediţiei actuale a fost îmbogăţit cu Slujba Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti, sărbătorit la 10 ianuarie, iar la Sinaxarul zilei de 25 ianuarie a fost adăugată pomenirea Sfântului Ierah Bretanion, episcopul Tomisului". Din Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE Vezi mai mult
  228. Vecernierul

    Vecernierul

    50,00 RON

    Întocmit de Profesorii: Nicolae C. Lungu, Ioan Croitoru şi Pr. Grigore Costea (Ed. I, 1953; Ed. II, 1974), după marii protopsalţi români: Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Ghelasie Basarabeanul, Ştefanache Popescu, Oprea Demetrescu, Neagu Ionescu, Ioan Zmeu, Pr. Theodor V. Stupcanu, Ion Popescu-Pasărea, Arhim. Prof. Victor Ojog, ş. a. Cuprinde cântările Învierii de sâmbătă seara şi duminică dimineaţa pe cele opt glasuri bisericeşti îndreptate şi diortosite într-o ediţie ce constituie un prinos de caldă recunoştinţă adus la împlinirea deja a unui veac de la naşterea iniţiatorului acestei preaînsemnate lucrări - fericitul întru adormire Patriarhul Justinian Marina şi la scurgerea a unui sfert de veac de la trecerea sa la cele veşnice. Vezi mai mult
  229. Utrenierul

    Utrenierul

    59,00 RON

    Întocmit de profesori: Nicolae C.Lungu, Ion Croitoru şi Pr. Grigore Costea după marii protopsalţi români: Macarie Ieromonahul, Anton Pan, Dimitrie Suceveanu, Ghelasie Basarabeanul, Ştefanache Popescu, Oprea Demetrescu (Dumitrescu), Neagu Ionescu, Ioan Zmeu, Pr. Theodor V. Stupcanu, Ion Poescu-Pasărea, pr. Victor Ojog ş.a. „Ediţia de faţă, a III-a, îngrijită de Pr. Prof. Univ. dr. Nicu Moldoveanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian a Universităţii din Bucureşti, Pr. Lector Univ. dr. Victor Frangulea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Valahia din Târgovişte, diacon asist. drd. Nicolae Giolu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian a Universităţii din Bucureşti, Preot drd. Stelian Ionaşcu, Profesor la Seminarul Teologic-Liceal din Bucureşti”. „Ediţia de faţă a ţinut seama de toate cerinţele unei tipărituri moderne. Am diortosit textul, am menţinut, cu mici excepţii, melodiile tradiţionale, la care am adăugat unele cântări absolut necesare unei mari varietăţi. De exemplu am adăugat Învierea lui Hristos pe toate glasurile diatonice şi enarmonice (glasul 1, 3, 5, 7, 8) şi mai ales, am adăugat doxologii (sau slavoslovii) pe toate cele opt glasuri bisericeşti, la unele galsuri chiar câte două-trei variante….” Vezi mai mult
  230. Psaltirea

    Psaltirea

    42,00 RON

    Psaltirea Proorocului şi Împăratului David „…altceva ne învaţă cărţile profeţilor, altceva cele istorice, altceva Legea şi altceva îndemnurile date prin Proverbe. Cartea Psalmilor cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor în toate. Ea profetizează cele viitoare, însemnează fapte istorice, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ca să spunem într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la îndemâna fiecăruia, după sârguinţa lui, tot ceea ce îi este de folos. Ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului şi aduce cât se poate de grabnic însănătoşirea celui de curând rănit…Psalmul este liniştea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul gălăgiei şi al valului gândurilor. …Psalmul face ca pustiurile să se arate locuite şi patimile să fie înfrânate...Psalmul este glasul Bisericii; el înveseleşte sărbătorile şi face să se nască în inima credinciosului dorul după Dumnezeu…numai aici poate să găsească teologia cea desăvârşită, aici prezicerea venirii în trup a Domnului Hristos, aici ameninţarea judecăţii celei veşnice, aici teama de iad, aici făgăduinţa măririi ce ne aşteaptă, ca şi dezvăluirea tainelor celor nepătrunse, căci toate se găsesc adunate aici, în cartea Psalmilor, întocmai ca într-o comoară bogată, care este pusă la îndemâna tuturor.” Din cuvântul înainte la Psalmi al Sfântului Vasile cel Mare Vezi mai mult
  231. Penticostar

    Penticostar

    85,00 RON

    Penticostarul este una din cele trei carti de cult ce se folosesc in Biserica in cursul unui an bisericesc (Octoih Triod si Penticostar), avand o structura asemanatoare cu celelalte doua carti, cuprinzand (in special) cantarile pentru slujbele de la Vecernie si Utrenie. El incepe cu cantarile slujbei de la Sfintele Pasti, ce se continua in toata Saptamana luminata, si se incheie cu cantarile slujbelor din Duminica Tuturor Sfintilor. In Penticostar avem cantarile pentru slujbele a trei mari praznice imparatesti. La inceput, se gasesc cantarile randuite pentru slujbele de la Sfintele Pasti. Mergand pe firul Penticostarului, dupa patruzeci de zile de la Pasti se gasesc cantarile slujbelor de la Inaltarea Domnului, iar la cincizeci de zile cele pentru slujbele de la Pogorarea Duhului Sfant. Aceste trei mari sarbatori sunt cele care dau tonul pentru intreaga perioada a Penticostarului. De la Duminica Tomei pana la Inaltarea la cer a Domnului Biserica ne infatiseaza starea maririi dumnezeiesti a lui Hristos, repetand in toate aceste zile multe cantari si randuieli de la Pasti, care ne tin in atmosfera de gand a Invierii lui Hristos. De la Duminica Tomei pana la Inaltarea la cer a Domnului, toate randuielile bisericesti incep si se termina cu cantarea intreita a Troparului Invierii. La Vecernie si Utrenie exista unele modificari, in sensul ca la Vecernie in toate sambetele se canta stihurile Pastilor cu stihirile lor (in afara de Sambata Tomei), iar Utrenia se incepe cu: "Slava Sfintei si Celei de o Fiinta si de viata facatoarei si nedespartitei Treimi“, dupa care se canta de trei ori: "Hristos a inviat...“, continuandu-se apoi cu: "Marire intru cei de sus lui Dumnezeu...“ La Sfanta Liturghie se canta in locul axionului "Cuvine-se cu adevarat“ irmosul cantarii a noua a Pastilor - "Ingerul a strigat“, cu stihira "Lumineaza-te, lumineaza-te...“, iar dupa impartasire in loc de "Vazut-am lumina cea adevarata...“ si "Fie numele Domnului binecuvantat...“ se canta Troparul Pastilor. Duminicile dintre Sfintele Pasti si Inaltarea Domnului, pe langa aceea ca vestesc Invierea lui Hristos, sunt consfintite si amintirii unor intamplari si persoane deosebite, care sunt obiectul slujbelor dumnezeiesti din aceasta perioada. De la sarbatoarea Inaltarii Domnului la cer pana la Cincizecime, Biserica ne pune in atentie cele in legatura cu praznicul Inaltarii. In duminica din aceasta perioada se face praznuirea celor 318 Parinti de la primul Sinod ecumenic de la Niceea. In aceasta perioada sfintele slujbe inregistreaza o diferenta caracteristica. In tot acest rastimp nu se rosteste rugaciunea "Imparate Ceresc“, care se va rosti doar la Pogorarea Sfantului Duh si de atunci in tot cursul anului bisericesc, la inceputul tuturor slujbelor. Cu prima Duminica dupa Pogorarea Sfantului Duh - "A Tuturor Sfintilor", se incheie slujbele cuprinse in Penticostar, incepand perioada Octoihului. Vezi mai mult
  232. Cartea deschisă a Împărăţiei

    Cartea deschisă a Împărăţiei

    14,00 RON

    " Desigur, după Simeon Tesaloniceanul, Cabasila, Vintilescu, Branişte, Schmemann şi Stăniloae e greu să mai spui ceva nou despre Sfânta Liturghie. Nici nu am avut această pretenţie. Cartea aceasta nu este un manual sau tratat de teologie Liturgică şi în nici un caz nu şi-ar permite să se substitue lucrărilor de specialitate din circuitul didactic. Ea îşi propune câteva obiective: a) O tâlcuire "punctuală" a Sfintei Liturghii, nu pe teme mari, ci pe text, verset cu verset, asemenea comentariului biblic. b) Încadrarea Sfintei Liturghii în orizontul mai larg şi încă nu îndeajuns de explicitat al Împărăţiei Cerurilor. c) Trezirea conştiinţei mirenilor că ei fac parte din preoţia împărătească şi că prezenţa lor în actul liturgic este o împreună-slujire cu preotul din altar. d) Prin cunoaştere şi slujirre, Liturghia trebuie să devină un bun lăuntric al fiecărui participant, fie el preot sau laic. e) Legătura indisolubilă dintre Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie, prin lucrarea Duhului Sfânt. f) Prin sfinţenia, dulceaţa şi înălţimea ei, Liturghia poate deveni prag de descoperire a dreptei credinţe... Vezi mai mult
  233. În nădejdea Învierii - Predici la înmormântări

    În nădejdea Învierii - Predici la înmormântări

    26,00 RON

    "Nici un om dintre cei cu care avem legătură nu pleacă, de fapt, nici când pleacă în altă parte, şi ne gândim la ei de departe, şi dorim să ne mai întâlnim cu ei (...), şi cu ajutorul lui Dumnezeu poate ne vom întâlni cu mulţi. Dar, chiar plecaţi în altă parte, pe toţi îi putăm în sufletele noastre. Iubirea are darul acesta de a ne fixa unii în fiinţa celorlalţi; aşa-i cu cei vii şi aşa-i cu cei morţi". Părintele Teofil Părăian Vezi mai mult
  234. Credinţa mărturisitoare

    Credinţa mărturisitoare

    13,00 RON

    "Binecuvântăm apariţia unei noi lucrări pe care a elaborat-o: Credinţa mărturisitoare, un frumos buchet de predici şi convorbiri duhovniceşti, acum la împlinirea, anul acesta, de către Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, a frumoasei vârste de 80 de ani. Îi dorim, cu preţuire şi recunoştinţă, mulţi şi binecuvântată ani în slujba Bisericii noastre !" Din Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Vezi mai mult
  235. Călătorind cu Dumnezeu

    Călătorind cu Dumnezeu

    4,00 RON

    înţelesul şi folosul pelerinajului în viaţa creştinului- Vezi mai mult
  236. Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist

    Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist

    52,00 RON

    Tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a Înalt Preasfinţitului Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, şi a Excelenţei Sale Dr. Cristoph Klein, Episcop al Bisericii Evanghelice C.A. din România Vezi mai mult
  237. Teologie şi spiritualitate

    Teologie şi spiritualitate

    29,00 RON

    "Lucrarea de faţă, Teologie şi spiritualitate, a fost pregătită sub îndrumarea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae şi susţinută ca teză de doctorat în teologie la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti, în data de 30 octombrie 1980, ea fiind versiunea restructurată şi condensată a tezei de doctorat susţinută la Universitatea de Ştiinţe Umane din Strasbourg, Franţa, în 19 iunie 1979 (Facultatea de Teologie Protestantă). Deşi scrisă la vârsta de 28 de ani, în perioada iulie 1979 - septembrie 1980, cu pasiune şi elan tineresc, lucrarea Teologie şi spiritualitate conţine o bogăţie de informaţii teologice şi istorice, fiind actuală mai ales în ceea ce priveşte tematica şi motivaţia ei. Desigur, între timp multe din problemele spirituale şi sociale ale Occidentului au început să devină şi problemele Bisericilor din Europa centrală şi răsăriteană. Starea spirituală a lumii de azi, profund marcată de un secularism agresiv, cere teologiei noastre academice şi pastorale să folosească libertatea de cercetare şi exprimare, dobândită după căderea comunismului, pentru a intensifica misiunea pastorală, culturală şi socială a Bisericii. În acest context, reafirmarea legăturii dintre teologie şi spiritualitate, dintre credinţa şi viaţa creştină, se impune cu prioritate conştiinţei şi activităţii misionare a Bisericii. " Din Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte DANIEL Vezi mai mult
  238. Povăţuiri de suflet ziditoare

    Povăţuiri de suflet ziditoare

    21,00 RON

    Povăţuiri de suflet ziditoare pentru monahii (călugăriţe) şi pentru tot creştinul binecinstitor Scrisori duhovniceşti "...În aceste Scrisori se vorbeşte mai explicit sau mai acoperit despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi, iubire răscumpărătoare căreia îi putem răspunde sau nu. Mântuirea va atârna astfel doar de capacitatea fiecăruia de a iubi pe Dumnezeu, Dăruitorul a tot binele, traducând această iubire în fapte doveditoare ale ei. Cel care nu înţelege în termenii aceştia realizarea mântuirii sale îşi va atrage sigur o asemenea interpelare: Tu nu ţi-ai arătat nicicum iubirea faţă de El. El însă Şi-a probat iubirea pentru tine în cuvânt, şi-n faptă, şi-n făgăduinţă. Însişi El, Care ne-a învăţat să îndurăm necazuri, a mers pe calea cea plină de necazuri...Cu aceste gânduri, binecuvântăm publicarea acestei cărţi de luminată povăţuire duhovnicească, oferind-o tuturor credincioşilor binecinstitori, monahi şi mireni deopotrivă, care preţuiesc şi cultivă bogata tradiţie paisiană." din Cuvântul înainte a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Vezi mai mult
  239. Familia creştină, o binecuvântare pentru Biserică şi societate

    Familia creştină, o binecuvântare pentru Biserică şi societate

    29,00 RON

    "Familia este binecuvântare şi lumină a iubirii Preasfintei Treimi, întrucât în ea omul trăieşte taina şi bucuria filiaţiei, fraternităţii şi paternităţii. Din familia creştină credincioasă copilul învaţă să caute familia spirituală sfinţitoare, adică Biserica, ai cărei membri sunt numiţi fii şi fiice, fraţi şi surori, părinţi şi maici duhovniceşti în Hristos, Fiul Tatălui ceresc. Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul, împărtăşeşte Bisericii lui Hristos harul paternităţii duhovniceşti pastorale (prin hirotonie) şi harul filiaţiei (înfierii) duhovniceşti baptismale (prin Botez), pentru ca toţi creştinii să trăiască în comuniune spirituală ca fraţi şi surori în Hristos Domnul, spre a participa la iubirea eternă a Preasfintei Treimi." DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Vezi mai mult
  240. Cuvântări şi predici - vol. II

    Cuvântări şi predici - vol. II

    42,00 RON

    CUVÂNTĂRI ŞI PREDICI la Praznice Împărăteşti, la sărbătorile Maicii Domnului, la duminicile de peste an şi la sfinţii mari Vezi mai mult
  241. Cuvântări şi predici - vol. I

    Cuvântări şi predici - vol. I

    42,00 RON

    CUVÂNTĂRI ŞI PREDICI la Praznice Împărăteşti, la sărbătorile Maicii Domnului, la duminicile de peste an şi la sfinţii mari Vezi mai mult
  242. Dicţionar al Noului Testament

    Dicţionar al Noului Testament

    6,00 RON

    Dicţionar al Noului Testament 4,85 Lei Imagine marita "Acest Dicţionar nu este o concordanţă biblică, în care să se cuprindă toate cuvintele din Noul Testament, ci, mai mult un Dicţionar de probleme, de expresii greu de înţeles şi cuvinte care se pot interpreta, folosind, spre orientare, părerile şi sensul pe care l-au atribuit aghiografii....Dicţionarul Noului Testament va putea fi un vade mecum al cititorului biblic. Gândul mi-a fost să realizez un succint comentar al cuvintelor şi expresiilor care m-au interesat şi pe care le-am luat în cercetare. O deosebită atenţie am acordat-o problemelor pastoral-misionare şi am consemnat cuvintele pe care le-am socotit necesare. Dicţionarul Noului Testament vrea să fie călăuza sau instrumentul de interpretare justă şi de înţelegere corectă a dreptei învăţături, cuprinsă în Sfintele scrieri ale Noului testament - respectiv în expresiile, termenii şi textele menţionate -, ferind pe cititor de înţelegerea greşită sau răstălmăcire - cu voie sau fără voie - a textelor sfinte" Vezi mai mult
  243. Studiul Vechiului Testament
  244. Studiul Noului Testament

    Studiul Noului Testament

    22,00 RON

    Ediţia prezentă reproduce textul celei publicate în anul 1981, în conformitate cu programa analitică şi îndrumările Sfântului Sinod, fiind acum avizată spre retipărire de P. C. Pr. Dr. Constantin Coman, Profesor de Studiul Noului Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Manualul cuprinde o parte generală referitoare la chestiunile introductive absolut necesare înţelegerii Noului Testament, ca: împărţirea cărţilor Noului Testament, inspiraţia cărţilor sfinte, istoria canonului, istoria textului sacru şi traducerile Sfintei Scripturi. Vezi mai mult
  245. Istoria Bisericii Ortodoxe Române
  246. Istoria Bisericească Universală

    Istoria Bisericească Universală

    43,00 RON

    "Manualul de Istorie bisericească universală, întocmit de Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu şi publicat în 1992, la aproape patru ani de la moartea autorului, s-a dovedit a fi foarte util atât pentru elevii seminarişti de pe cuprinsul Patriarhiei Române, cât şi pentru studenţii teologi şi chiar pentru cercuri largi de doritori să cunoască istoria Bisericii creştine de la început. Calităţile atribuite acestui manual în prefaţa noastră la ediţia întâi, pentru "stilul său curgător, unitar, clar şi bine îngrijit", s-au confirmat pe deplin prin vasta sa utilizare." Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniţă Vezi mai mult
  247. Istoria creştină generală (2 volume)

    Istoria creştină generală (2 volume)

    52,00 RON

    Volumul I (ab initio - 1054), volumul II (1054 - până azi) Aceste două volume apar ca urmare şi completare a celorlalte lucrări publicate până acum în domeniul Istoriei Bisericeşti Universale. Pe parcursul celor două volume, autorul caută să ne pună în temă cu evenimentele cele mai importante prin care a trecut Biserica creştină în decursul timpului... Stilul lucrării este cursiv, fraza bine închegată, iar evenimentele istorice sunt descrise în mod sistematic şi cronologic, motiv pentru care lucrarea este uşor accesibilă cititorului. din Cuvântul înainte al PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Ţinând seamă, evident, de manualul universitar Istoria Bisericească Universală din 1956 şi de cel din anii 1987/1993, ultimul apărut sub semnătura foştilor mei dascăli, regretaţii preoţi profesori Ioan Rămureanu (Pulpea), Milan Şesan şi Teodor Bodogae, m-am străduit să aduc informaţia şi bibliografia la zi, să ofer - unde a fost cazul, pe lângă unele comprimări justificabile (spre a se încadra materialul în noua structură a învăţământului teologic) - şi suficiente detalii suplimentare, implicit precizările ce se impuneau, fiind stimulat în acest sens de progresul studiilor istorice şi teologice de la noi ori de peste hotare. Autorul 2008, vol. I 360 pagini, vol. II 484 pagini ISBN 978-973-616-114-8 Vezi mai mult
  248. Statutul pentru organizarea şi funcţionarea BOR
  249. Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică

    Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică

    13,00 RON

    " Bun cunoscător al rânduielilor de cult, slujitor înzestrat de Dumnezeu cu darul frumos al cântării, preot cu experienţă bogată de slujire la altar şi cu fumoasă activitate pastorală, profesor de specialitate, diortositor al cărţilor de cult, Părintele Profesor Nicolae Necula a abordat una din laturile cele mai importante ale activităţii pe care preotulo desfăşoară în parohie, cea a cultului şi a pastoraţiei, fiind preocupat nu numai de problemele de strictă specialitate, ci şi pe cele pe care societatea le pune astăzi Bisericii. La toate acestea a dat răspunsuri competente, pertinente şi realiste, fiind o prezenţă permanentă în scrisul bisericesc." Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ISBN 973-616-031-9 2004, 346 pagini Vezi mai mult
  250. O viaţă în slujba Bisericii şi a şcolii româneşti

    O viaţă în slujba Bisericii şi a şcolii româneşti

    58,00 RON

    O viaţă în slujba Bisericii şi a şcolii româneşti "În duhul tradiţiei de cultură şi spiritualitate ortodoxă făurit de marii mitropoliţi ai Ardealului, Părintele Voicu a simţit de mic vocaţia pentru slujirea Bisericii. Meritele dobândite l-au recomandat aşadar autorităţii bisericeşti, care l-a promovat în funcţii de răspundere, dar mai ales dragostei disipolilor care, fără excepţie, păstrează amintirea luminoasă a profesorului de vocaţie şi a dascălului plin de căldură sufletească şi înţelegere. Omagierea iniţiată de Facultatea de Teologie din Oradea constituie, întra-devăr, o recunoaştere a meritelor Părintelui Voicu, dar în acelaşi timp se realizează un prototip şi un profil de dascăl, model de urmat, şi, nu în ultimul rând, îi oferă celui omagiat un prilej de bucurie sufletească, care să-i dea forţa ca şi de acum înainte să lucreze cu aceeaşi dăruire, putere şi har în via Domnului." Teoctist, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Cezareii Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Vezi mai mult
  251. Studii de teologie patristică

    Studii de teologie patristică

    29,00 RON

    -Hristologia Părinţilor Apostolici; - Hristos în viaţa şi opera Sfântului Ignatie Teoforul; - Problema omoousios la Sfântul Atanasie cel Mare; -Hristologia cosmică, după învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul; -Sfântul Ioan Damaschin, pregătitor al formulărilor doctrinare de la Sinodul VII Ecumenic; - Probleme dogmatice în opera Marele cuvânt catehetic a Sfântului Grigorie de Nyssa; - Învăţătura despre creaţie la Sfântul Vasile cel Mare; - Elementul apologetic în actele martirice; - Concepţia patristică despre tradiţia biblică; - Sfântul Ciprian şi unitatea Bisericii; - Unitatea Bisericii în oikumene, după Sfântul Vasile cel Mare;- Sfântul Ioan Gură de Aur şi unitatea Bisericii; - Circulaţia scrierilor patristice în teritoriile intracarpatice şi specificul spiritualităţii transilvănene; - Argumente contra războiului la Sfinţii Părinţi; - Botezul de la Hristos în lumina Sfinţilor Părinţi; - Botezul prin întreită cufundare în numele Sfintei Treimi în lumina Sfinţilor Părinţi; - Taina Sfântului Botez în lumina harului, după Sfinţii Părinţi; - Cine poate boteza?; - Hristos cu noi; - Maica Domnului în teologia Sfântului Ioan Damaschin. Vezi mai mult
  252. Proloagele în fiecare zi împreună cu Sfinţii - vol. I

    Proloagele în fiecare zi împreună cu Sfinţii - vol. I

    91,00 RON

    "Proloagele constituie una dintre cărţile cele mai preţuite în viaţa spirituală a Ortodoxiei şi conţin pe scurt vieţile celor mai importanţi Sfinţi ai fiecărei zile din anul bisericesc, însoţite de înţelepte cuvinte de folos, extrase fie din Vieţile Sfinţilor, fie din alte scrieri ale Sfinţilor recunoscute în spiritualitatea ortodoxă. [...] La mânăstiri şi catedrale, Proloagele se citesc adesea la momentul chinonicului din cadrul Sfintei Liturghii, sau se folosesc ca lectură la trapeză. Ele sunt citite însă şi de credincioşi, constituind o hrană duhovnicească aleasă şi un mod de a face cunoştinţă cu Sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu şi cu povăţuirile marilor dascăli ai Bisericii." Din Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Vezi mai mult
  253. Teologie ortodoxă şi ştiinţă
  254. Teologia Ortodoxă în sec. XX-lea şi la începutul sec. XXI-lea
  255. Sfânta Treime sau La început a fost Iubirea

    Sfânta Treime sau La început a fost Iubirea

    10,00 RON

    CUPRINS 1. Existenţa conştientă şi liberă, fără început şi fără cauză , şi existenţa începută şi creată. 2. Plinătatea existenţei prin sine, sau a fiinţei dumnezeieşti nemărginite, şi firea omenească mărginită, însetată după nemărginire, şi împărtăşirea ei de absolut. 3. Trei Persoane purtătoare ale unei fiinţe nemărginite şi nerepetate, ca un unic Dumnezeu, modelul şi ţinta făpturilor create conştiente. 4. Deosebirea celor trei Persoane ale unicei fiinţe dumnezeieşti nerepetate în relaţiile întregitoare. 5. Relaţia între persoana Tatălui şi cea a Fiului - temelia caracterului filial al persoanelor umane şi a îndumnezeirii 6. Înomenirea Fiului lui Dumnezeu, mijloc de înfiere şi îndumnezeire a oamenilor. Spirit şi materie. 7 Sfânta Treime, iubirea desăvârşită în sine şi mântuitoare a noastră. 8. Purcederea Duhului Sfânt din Tatăl şi odihna Lui în Fiul, temei al iubirii desăvârşite între Tatăl şi Fiul şi al înfierii noastre prin Duhul. 9. Lucrarea Fiului întrupat în noi, după Înălţare, prin Duhul de-viaţă-făcător şi sfinţitor. 10. Duhul Sfânt, capătul dinspre lume al lui Dumnezeu, lucrător şi conducător al oamenilor prin purificare spre sfinţire şi îndumnezeire.. Vezi mai mult
  256. Dumnezeu-Tatăl şi viaţa Preasfintei Treimi
  257. BOETHIUS SI SALVIANUS - Articole teologice şi Mângâierile filozofiei

    BOETHIUS SI SALVIANUS - Articole teologice şi Mângâierile filozofiei

    3,00 RON

    "...Ambii au avut de suferit consecinţele împrejurărilor istorice în care au trăit, chiar dacă unul le-a căzut victimă fiind condamnat la moarte, pe când celălalt le-a supravieţuit retras în mânăstire şi apoi slujind ca simplu preot. Primul a găsit suport în filosofie şi în credinţa sa creştină. Şi dacă nu pomeneşte niciodată numele lui Iisus ori al Apostolilor, Boethius ne învaţă că . Cât îl priveşte pe Salvianus, el ne dezvăluie fără menajamente racilele morale ale societăţii creştine din vremea sa, mergând până acolo încât aproape că o preferă pe cea barbară şi eretică... " Vezi mai mult
  258. PALADIE - Istoria Lausiacă

    PALADIE - Istoria Lausiacă

    13,00 RON

    Scrierea ce urmează îl are ca autor pe Paladie. Ea se numeşte Istoria Lausiacă, fiind cunoscută în lumea monahală românească şi sub titlul de Lavsaicon. "Istoria" lui Paladie a ajuns în lumea noastră călugărească printr-o veche traducere, din a doua jumătatae a secolului al XVIII-lea, de când datează şi traducerea scrierilor greceşti care, mai târziu, au fost tipărite în limba greacă sub titlul Filocalia. Paladie a alcătuit scrierea la rugămintea unui postelnic al împăratului bizantin Teodosie II, cu numele Lausus, între anii 419 - 420; de aici titlul de Istoria Lausiacă... ... din introducere Vezi mai mult
  259. Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur

    Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur

    21,00 RON

    Prin lucrarea de faţă s-a urmărit o reproducere integrală, într-o exprimare unitară, a tot ceea ce s-a scris despre Sfântul Ioan. Textul grecesc este cel editat de J. P. Migne, în Patrologia greacă. Cartea este folositoare atât specialiştilor, pentru a-şi întregi şi îmbogăţi imaginea asupra vieţii şi a epocii în care a trăit marele Hrisostom, cât şi evlavioşilor creştini, doritori de a cunoaşte viaţa unor ierarhi vrednici de cinstire, în vederea zidirii duhovniceşti personale. Vezi mai mult
  260. SFANTUL IOAN GURA DE AUR - Omilii la săracul Lazăr, Despre soartă şi providenţă, Despre rugăciune

    SFANTUL IOAN GURA DE AUR - Omilii la săracul Lazăr, Despre soartă şi providenţă, Despre rugăciune

    23,00 RON

    "Aşadar, ca să nu fim osândiţi atunci şi nici să dăm seama de păcatele noastre, fiecare să-şi cerceteze atent conştiinţa lui; şi desfăşurând înaintea ochilor întreaga lui viaţă şi cercetând îndeaproape toate păcatele, să-şi osândească sufletul, care le-a săvârşit, să-şi pedepsească gândurile, să-şi zdrobească inima, să-şi chinuie mintea, să-şi pedepsească singur păcatele sale prin osândirea lor, prin căinţă adâncă, prin lacrimi, prin mărturisire, prin post, prin milostenie, prin înfrânare, prin dragoste, ca, prin orice chip, să putem ispăşi aici toate păcatele şi să plecăm dincolo cu multă îndrăznire". Vezi mai mult
  261. SFANTUL IOAN GURA DE AUR - Despre desfătarea celor viitoare

    SFANTUL IOAN GURA DE AUR - Despre desfătarea celor viitoare

    25,00 RON

    Traducere din limba greacă veche şi note de Protul Profesor Dumitru Fecioru 2008, 376 pagini Vezi mai mult
  262. SFANTUL IOAN GURA DE AUR - Despre mărginita putere a diavolului

    SFANTUL IOAN GURA DE AUR - Despre mărginita putere a diavolului

    13,00 RON

    Sfântul Ioan, ca nimeni altul, ne pune în faţă pilde biblice de îndelungă-răbdare a relelor pătimiri din pricina răutăţii vrăşmaşului, de încercări pline de chin la care au fost supuse, credinţa şi credincioşia multor drepţi faţă de Dumnezeu, pentru a li se vădi acestora alcătuirea lăuntrică de diamant. Vezi mai mult
  263. SFANTUL IOAN GURA DE AUR - Despre schimbarea numelor, răbdare, tăria credintei, milostenie si propovaduirea Evangheliei.

    SFANTUL IOAN GURA DE AUR - Despre schimbarea numelor, răbdare, tăria credintei, milostenie si propovaduirea Evangheliei.

    26,00 RON

    "...dacă îl cercetezi cu de-amănuntul, vezi că punerea numelor are în ea comoară de gânduri. Şi pământul aurifer din mine este în ochii necunoscătorilor doar pământ, şi nimic altceva; dar în ochii cunoscătorilor este aur, căci ochii lor cunosc nobleţea acestui pământ; îl supun probei focului şi scot la iveală bogăţia lui. Tot aşa şi cu dumnezeieştile Scripturi. Cei care citesc cu nepăsare cuvintele Scripturii le socotesc simple cuvinte, şi nimic mai mult; dar cei care se uită la ele cu ochii credinţei, ca aurarii cu uneltele meseriei lor, şi le probează cu focul Duhului văd cu uşurinţă tot aurul lor." Vezi mai mult
  264. SFANTUL IOAN GURA DE AUR - Cuvântări împotriva anomeilor, Către iudei

    SFANTUL IOAN GURA DE AUR - Cuvântări împotriva anomeilor, Către iudei

    20,00 RON

    Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru "....şi care erezie a adunat în învăţătura ei mai multă blasfemie, decât arianismul, rodul otrăvit al trufiei minţii omeneşti care a iscodit fără pic de sfială cele de necuprins, adică cele ale Dumnezeirii, respingând adevărul revelat? Sfântul Ioan Gură de Aur i-a înfruntat prin cuvântările sale pe cei mai antihristici dintre arieni, pe anomei, cei care în totală orbire spirituală au luptat cu îndârjire împotriva adevărului mântuitor, mărturisit şi mai cu seama dovedit de Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: Eu şi Tatăl Meu una suntem (Ioan 10, 30)......" din Precuvântare Vezi mai mult
  265. SFANTUL IOAN GURA DE AUR - Omilii la statui